Mode stupide

Oamenilor,

Continuu să fiu oripilată de ce pun pe ei unii. Acum e vorba despre pantofii ăia din plastic, semitransparenţi, cred că i-aţi văzut cu toţii pe picioarele unor fete îmbrăcate altfel măcar uneori normal.

În primul rând, plasticul mi se pare un material absolut oribil din care să faci pantofi. Piele, pânză, chiar lemn la dracu’, da – cu riscul să par eco-snoabă sau cine mai ştie ce, astea mi se par normale. Sigur că şi imitaţia de piele tot plastic e, dar uneori arată relativ civilizat. S-ar putea spune că e mai puţin onestă şi că măcar pantofii făcuţi evident din plastic măcar nu încearcă să pară ceva ce nu sunt. Mda, sunt exact ceea ce par, pentru că par dezgustători şi încalţă, aşa semitransparenţi cum sunt, Cenuşărese de mâna a doua.

Ca să n-o mai lungesc, io când văd o pereche de gumari din ăia am fiori de scârbă. Arată ca şi cum te-ai dat jos din pat dimineaţa şi ai călcat direct în doi limacşi, te-ai uitat la picioarele tale, apoi la ceas, ai văzut că nu mai ai timp să-ţi cureţi mizeriile de pe tine şi ai plecat aşa din casă. Cum naiba? Cele care poartă gumari sunt ţărănci, cele care poartă gumari semitransparenţi sunt cool? Double-standard-idiotic-fashion-victim-cows.