România e dincolo de salvare. Iată de ce:

Paradox relativ unic în zona țărilor Europei de Est, România se confruntă cu următoarea situație. Sau hai să-i spunem, poate mai corect, radiografie:

  • În zona structurilor de forță, deși avem, pentru prima oară în istorie, trupe americane pe teritoriul țării, culmea este că au o eficiență limitată. Sau cel puțin nu în ce privește motivele pe care noi le identificăm, mai nou, ca amenințări la siguranța națională. Iar asta pentru că zona serviciilor este puternic, ba chiar foarte puternic, penetrată de FSB. Asta nu e ceva nou, pentru că propriu-zis această structură de forță în particular a fost ranforsată cu ajutorul rușilor la momentul în care au ocupat România, orice alte tentative anterioare de asemenea comunități de informații fiind, propriu-zis, niște glume. Desosebit de periculoasă astăzi este însă deturnarea (cuvântul hijack ar descrie totuși mai bine situația) legislativului, iar după cum putem lesne observa din inepțiile care ies de pe masa lui de lucru, reiese că în acest moment România se confruntă cu o dictatură parlamentară. De ce e asta rău? Păi e simplu, pentru că o dictatură nu e bună în sine, e ceva ce vrei să eviți dacă nu ești masochist. De ce e asta de două ori rău în cazul României? Păi simplu, pentru că România este o republică parlamentară și nu una prezidențială, ceea ce arată din start care este ponderea acestei instituții în buna funcționare a statului. Nu de drept, că până la ăla mai sunt de întrunit niște condiții. A statului pur și simplu. Adăugați la asta o legitimare a acestei dictaturi parlamentare printr-un discurs cu dublu standard construit pe principiul psihologiei inverse (structurile anticorupție sunt, de fapt, vinovate, pentru permanentul spectacol al cătușelor) și va reieși o schizoidie pentru a cărei lectură corectă este, într-adevăr, nevoie de un IQ mai mare decât cel mediu. Dar na, până la urmă tot de așa ceva era nevoie și când s-au trezit ăia cu calul troian în incintă. Și nu l-au avut. Pe el, pe IQ.
  • La această stare de fapte, căreia societatea civilă a reușit să-i pună stavilă printr-un efort impresionant, se adaugă însă ceva de factură nouă, absolut inedit: genocidul economic. Da, ați citit bine. Exact despre un genocid vorbim, care genocid, ca orice genocid de la mama lui, va avea efecte pe termen lung și foarte lung. Este vorba, mai exact, despre creșterea salariului minim pe economie, lucru care, deși sună bine în primă audiție, reprezintă de fapt exact opusul său: deja nenumărate businessuri din zona inițiativei private, și așa foarte săracă, sunt nevoite să apeleze la disponibilizări. Iar asta este destul de evident ce înseamnă: canibalizarea tuturor firmelor sau firmulițelor din orice domeniu pe care-l vreți voi și, pe termen lung și foarte lung – pauperizarea clasei de mijloc. Say, deci, hello to republica bugetarilor osificați în funcții lipsite de orice competitivitate și cu zero inovație. Say, deci, hello to ev mediu în formă continuată. Adăugați, iarăși, la asta, deja binecunoscuta OUG 9/2017, care, deși nu provoacă aceeași isterie în mentalul colectiv precum celebra OUG 13, are efecte la fel de devastatoare. Care sunt ele? Păi, pe scurt, eliminarea plafoanelor până la 1 ianuarie 2018 pentru cheltuielile autorităţilor publice. Adică, în traducere liberă, liber la jaf pentru administrația (și deci funcționărimea publică) locală și centrală. Dar mai ales locală, gândiți-vă numai ce înseamnă eliminarea acestor plafoane pentru un primăraș de localitate de provincie care va băga mâna până la cot și chiar și mai departe în acest mega-butoi cu lovele. Trist. Foarte trist.

Dictatura lui Victor Ponta și motivul pentru care se vor folosi, de fapt, cocktailurile Molotov

Dragele babii,

Ne aflăm la o lună, cel mult două distanță de un nou 13-15 iunie 1990. Doar că de data asta, firește, pentru că anotimpurile au prostul obicei de a se succeda cronologic, ne vom afla în plină iarnă. O bună ocazie pentru Grinch, dacă există, să asiste la un Crăciun așa cum îi place: însîngerat (să nu vă gîndiți că mă refer la un Claudiu Crăciun însîngerat, ci la sărbătoarea în sine). Sigur, în același timp ne putem afla și la o lună-două distanță de un nou decembrie 1989, depinde cum vă place să priviți. Variantă care nu ar face decît să confirme, evident, sloganul conform căruia „Singura soluție înc-o revoluție”.

Lucrurile care vor duce la această situație sunt la mintea oricui. Să le recapitulăm:

– Mentalitatea cripto-comunistă deține în acest moment nu peste 50% din Parlament, nu 80%, nu 95%, ci undeva la 100% din Parlament. Da, that’s right, la 23 de ani după momentul decembrie 1989, situația se prezintă în acest mod, cel puțin conform consilierului prezidențial Cristian Diaconescu, cu care am avut ocazia să discut acum cîteva săptămîni. La propriu, adică, discuția. Variantă pe care personal n-o cred, dar nici departe de adevăr nu cred că e. Probabil că un procent de 90% e pe undeva mai corect.

– Opoziția nu există. Ori ea nu există din două motive: unu că nu deține în acest moment nicio figură fie credibilă ori remarcabilă și doi că și-a dat seama de un lucru destul de interesant, cel puțin din punctul ei de vedere: faptul că dacă va lăsa Piața să scoată castanele din foc în ce-l privește pe Victor Ponta (principalul vinovat al situației actuale), va putea să apară ulterior fără prea mari pierderi și să revendice ruinele a ceea ce va fi la momentul respectiv România. Sigur, asta se înscrie la categoria wishful thinking, iar ciuperca opoziției care va răsări după ploaie va fi mai degrabă halucinogenă. Să notăm aici și că toate aceste efecte actuale, ba chiar și cauza care stă la baza lor, sunt la rîndul lor efecte mai mici ale unei cauze mult mai mari: faptul că Traian Băsescu s-a înconjurat, sistematic, ani în șir, de oameni mediocri care se pliau perfect personalității lui egolatre.

– Trei la mînă este și cel mai grav aspect. Cu alte cuvinte psihologia inversă aplicată de Victor Ponta la momentul anterior busculadei în urma căreia a ajuns (ilegitim) la guvernare și care acum s-a transformat într-o adevărată înfierare proletară mînioasă (eu știu că tu știi că eu știam că nu cred ce promiteam acu an jumate, da nu contează, pentru că între timp deși eu știu că mă comport ca un element periculos la adresa siguranței naționale și știu că și tu știi asta, am să te conving că ce știi e de fapt eronat și că de fapt ceilalți sunt elemente periculoase pentru statul de drept). Clasic, nu-i așa, vechi de cînd lumea. Manual de psihologie clasa a patra, sau, mă rog, anul 1 de facultate.

Prin urmare, ca să revin, acești trei factori cumulați (și alimentați grav de sfidarea fără precedent pe care o practică Victor Ponta) vor duce la ceea ce se va întîmpla în scurt timp. Și da, ca să-i răspundem lui Tudor Chirilă (care apropos, în ciuda conflictului meu cu el, are o atitudine absolut remarcabilă vis-a-vis de ce se întîmplă în România acum), se vor folosi cocktailurile Molotov și nu numai. Motivul e firesc: foștii golani-ciumpalaci-ajunși hipsteri bla bla bla, acționează ca anticorpi și în momentul în care o țară întreagă se duce dracului se văd nevoiți să reacționeze. Cu alte cuvinte să acționeze ca efect al cauzei (și pe măsura) care este Victor Ponta. Și ca o paranteză, da, mă văd nevoită să mă întreb: ok, o grevă generală nu e posibilă în acest moment, pentru că Piața are în mod evident un caracter eterogen; și cu toate astea, măcar o dictatură a pizdii n-ar fi posibilă? Mă refer, desigur, la Daciana Sârbu, care dacă ar avea vreun pic de conștiință (jos sau sus, nu contează) ar acționa ca atare.

În orice caz, ca să concluzionăm: situația va deveni în curînd extremă, așa cum îi place lui Victor s-o definească. Dar ce e și mai important de remarcat este disperarea, la propriu, de care e cuprins Victor Ponta însuși. Știind foarte bine că sistemul este heteroclit și, prin urmare, predispus la breșe, e cît se poate de avizat asupra faptului că nu are, de fapt, nici un atu – jandarmii nu sunt toți idioți sau inumani, zecile de mii de furnici pesediste la gîndul cărora juisează penalul Dragnea sunt, la rîndul lor, oameni cu preferințe și simpatii, iar ideea conform căreia marele public poate fi mințit și orgasmează la vederea jocului de-a dreptul dictatorial pe care-l face, e pur și simplu ilară.

Cu alte cuvinte, da, Victor Ponta se manifestă cu toate „prerogativele” unui dictator. Cît despre argumentul ultim al disperării lui și despre care a scris mai toată lumea, inclusiv Dan Tapalagă, este și cel care ar trebui să fie, pentru el, cel mai pragmatic: voturile pe care le pierde și, implicit, căderea liberă în sondaje.

Vă dați seama, așadar, ce tristețe nemărginită a ajuns să-i cuprindă suflețelu dacă trece (cu bocancii) pînă și peste acest lucru.

De-ale României.

Babelor,

Mă uitam aseară (14 iunie 2010) la televizor, aşa, de-a naibii. Acolo, imagini din Parlamentul României, una dintre cele mai importante instituţii ale statului Român. În imagini, nişte parlamentari. Parlamentari ai tuturor partidelor, reprezentanţii noştri, adică ai mei şi ai voştri. Şi ce credeţi că făceau parlamentarii acolo? Parlamentau? Discutau? Puneau la cale viitorul ţării? Îşi spărgeau capetele ca să afle cum să facă rost de bani pentru salarii şi pensii? Încercau să stârpească corupţia şi furturile?

Aş.

În prim plan era parlamentarul Gheorghe. Acesta se căca triumfător pe scară, ţinând într-o mână un microfon, ca să îşi amplifice căcatul, şi în cealaltă Constituţia, pe care urma s-o folosească drept hârtie igienică.
Tot în prim plan era şi parlamentarul Mihai. Parlamentarul Mihai se scobea în nas, scotea un muc, îl făcea cocoloş dacă era tare şi îl arunca în părul unei doamne. Dacă era moale, îşi ştergea degetul de spatele ei.
În planul doi era parlamentarul Silviu, care făcuse pipi pe el. Acum îşi scosese chiloţii şi-i mirosea, în timp ce pişatul îi curgea în continuare pe podea.
Lângă el, povestindu-i ceva pesemne amuzant, parlamentarul Valentin, care făcea laba sau se masturba, nu se vedea prea bine ce, ejaculând pe tricolor şi râzând.
Tot în planul doi era şi parlamentara Ileana. Dânsa, femeie grasă, serioasă, se scărpina la pizdă citind ziarul. În spatele ei se vedea coafura parlamentarei Doina, care-i sugea pula parlamentarului Miron. Iar lângă acesta, parlamentarul Constantin îşi spărgea păduchii între degete.

O să ziceţi acum că nu-i adevărat, că a fost o iluzie optică, că una ca asta este imposibil, că mint, că născocesc.
Câtuşi de puţin, dragele mele babe. Exact ce am descris eu mai sus se întâmpla în seara de 14 iunie 2010 în Parlamentul României. Nişte oameni fără onoare, fără ruşine şi fără caracter îşi băteau joc de mine, de voi, de noi.
Ca întotdeauna.

Pe toţi aceştia doresc să-i fut în gură cu un pistol.

Vă pup,

Rhetta