Monica Macovei rimează cu Antena 3? Uneori da.

Să fim înţeleşi din start: acest blog nu este de stânga. Mai mult, acest blog nu votează stânga.

Acestea ziind fise, ne aplecăm asupra ofertei. Ea arată aşa, într-o ordine absolut aleatorie:

1. şifonierul Iohannis

2. Monica Macovei

3. Cineva de la PMP (cineva de la PMP degeaba, pentru că pe nimeni nu intzeresează cine candidează de la PMP, în ciuda a ceea ce crede tractorista de Elena Udrea; PMP este un partid inutil, care nu face altceva decât să alimenteze nişte fantasme de-ale lui Băsescu; fantasma că Elena Udrea, spre exemplu, e un politician, ceea ce nu e)

În fine. Revenind la opţiunile viabile, recunoaştem că despre şifonier nu ştim ce să credem momentan. E sobru, albastru, tuns, frezat, poate fi ok şi nu în acelaşi timp. Vedem.

Ajungem la Monica Macovei. O primă întrebare: de ce e isterică? De ce trepidează şi dă din picior? Şi de ce, mai ales, se compară pe sine cu Nelson Mandela? Da, aţi citit bine, mai deunăzi dalba noastră candidată s-a întrevăzut pe sine o glorie a luptei împotriva Apartheidului, ceea ce ne aruncă într-un scenariu pe care nu-l credeam posibil: cum ar veni, ca să traducem destinul lui Mandela într-o variantă dâmboviţeană, că Monica Macovei e de fapt o bravă cetăţeancă de etnie romă care luptă de zeci de ani pe meterezele rezistenţei împotriva statului român totalitar şi segregaţionist.

Foarte bine. Şi dacă lucrurile stau aşa, noi n-avem nimic împotrivă, pentru că n-avem nimic cu ţiganii. Nici chiar cu ăia care stau pe Piaţa Buzeşti şi se scarpină la coaie pentru că n-au avut cândva o şansă la educaţie, înţelegem care e problema şi suntem dispuse să punem umărul la o răsturnare de situaţie (care va dura totuşi între 50 şi 200 de ani). Dar. Dar. Monica Macovei are o problemă şi anume că este atât de isterică şi de necalculată în ce spune şi face (cum a fost sloganul ăla cu bătutul ţării, văleu!) încât aproape – atenţie, aproape – pare că urmează o cu totul altă agendă decât a ei.

Care? Nu ştim. Din bun simţ, nu putem bănui că face jocurile lui Voiculescu, deşi în momentul ăsta, la o judecată ceva mai primitivă, aşa pare. Sigur este că pentru moment îşi dă cu stângu-n dreptu într-un mare fel. Uitaţi-vă pe contul ei de facebook dacă nu mă credeţi.

monica-macovei

Învățăturile Vetei Marx către Traian Băsescu

Dragă Traiane,

Mă vei scuza pentru adresarea informală. Deși nu ne cunoaștem personal, vei înțelege că îmi permit, dată fiind etatea mea, în decursul căreia am văzut picnicuri pe Valea Prahovei cînd încă nu se inventase portbagajul de Dacia papuc.

Așadar, Traiane, deși – cu toate riscurile de a stîrni animozități – îți spun sincer că la un moment dat ai fost apreciat pe acest blog,  ei bine, iată, a sosit vremea să mă întreb ce dracu e în capul tău. Să fi devenit cumva senil? Că bou nu cred să fi fost vreodată.

Nu știu. Sigur e că faci greșeli după greșeli, unele mai stupide ca celelalte, de parcă ai fi un copil bătrîn care se joacă cu cardul și liniuța de cocaină pe post de puțulică și nisip. Nisipu terenului agricol pentru care a luat Ionică-ta bani de la CEC, firește, înțelegi că la asta mă refer.

Doar că nu despre asta e vorba aici, măi Traiane, nu despre lupta de clasă pe care pare să o sugereze fronstispiciul acestui blog. Care blog, deși pare de stînga, te asigur că e de dreapta, dar asta poate că e mai greu de înțeles. Așadar nu mînia proletară mă mînă în luptă de data asta, nu comentariul ieftin a la Roncea, pentru că ai înțeles probabil de la prima literă că nu sunt Roncea și nici măcar Ecaterina Teodoroiu contra nemților care vroiau să cotropească bunătate de țărișoară. Mă doare, spre exemplu, în cur de ce-ai făcut cu flota aia, dacă ai făcut vreodată ceva cu ea. Pur și simplu mă doare-n cur.

Ce nu pot să înțeleg însă, este de ce ieși din politică lăsînd în jurul tău numai imbecili. A, nu, că de fapt nu ieși din politică, ai să-i spui babii, pentru că tu, vezi Doamne, ai creat bășina aia de Mișcare Populară ca să te pună prim-ministru. Cumva, nu se știe cum, în urma unor calcule la fel de complicate ca mintea unui creator de rebusuri. Ei bine, dă-mi voie să-ți spun că dacă ăia te vor pune pe tine prim-ministru, cretinii ăia în frunte cu Baconschi, parcă nici nu prea merită toată jucăria. Sau băiatu ăla, Tomac, despre care nu pot să afirm nici măcar la vîrsta mea că e un bou, fiindcă nu-l cunosc, doar că nu pare să fie genul de băiat capabil decît să aibă un nume de care să-ți bagi joc cu toată priceperea de care ești în stare. Asta ca să nu mai vorbim de Cătălin Predoiu, omul care pare prototipul incompetentului ultim, adică acel gen de incompetență, Traiane, dincolo de care nu mai e posibilă nici măcar Elena Udrea. Și tu știi toate lucrurile astea, bătrîne, în adîncul sufletului tău, sunt convins că le știi, doar că a face și pasul spre acceptare ar însemna să-ți recunoști partea de vină.

Care parte de vină, întrebi? Hai măi Trăiănică, dar ești chiar culmea! Cum care? Aceea de a fi fost înconjurat toată viața de mediocrități și impostori, ca urmare a caracterului tău mai egolatru chiar și decît cel al fotbalistului român care ratează singur cu protarul și coechipierul perfect liber! E psihologie pură, prietene, nici nu trebuie să fii vreun mare specialist, deși probabil că diverse manuale ale acestei materii ar putea fi rescrise conform cu momentele cheie ale carierei tale. În fine. Deci parte din tot acest insectar de neaveniți, de oameni care se află în treabă, de Emili Boci lipsiți de viziune și charismă, parte din el ți se datorează. Fără nevoia ta legendară de a nu fi contrazis, motiv pentru care ai fost incapabil să-l suporți mai mult de 5 minute pe Tăriceanu, acești indivizi mărunți nu ar fi fost posibili. Sigur, cealaltă parte a lor, te rog să nu fii chiar pînă-ntr-acolo de narcisist să crezi că absolut toți ți se datorează, deci cealaltă parte sunt urmări ale neajunsurilor geneticii, dar asta e cu totul altă discuție. Unde tu nu puteai pune oameni strîmbi sau de paie, iată că îți sărea în ajutor viața însăși, scoțînd în calea ta diverși cocoșați la minte sau cine știe ce alte făpturi subterane.

În fine. Mult n-am să mai insist. Decît ca să-ți îndrept o întrebare ușor speriată: ăștia sunt oamenii cu care vrei tu să faci opoziție de la anul? Dintre ei vrei tu să iasă viitorul om de stat al României? Păi de ce-ar intra printre ei un astfel de om, ca să pargă semințe – intelectualmente vorbind – cu Baconschi? Să fim serioși, pe bune, chiar hai să fim serioși, Traiane, mai dă-o-n pizda pizdelor mă-sii de treabă. Nu merge. Și-atunci cum, cum să facem, cum propui să procedăm cînd, iată, înțelesul mai grav al acestei stări de fapte ești chiar tu și anume faptul că, hai s-o spunem p-aia dreaptă, ai ajuns să îndepărtezi oamenii, lumea bună pur și simplu nu se mai apropie de tine din cauză că ești atît de ranchiunos și, repet, egolatru? Nasol. Nasol pentru că, iată, te dovedești, din păcate, genul de om care cu o mînă face și cu o bășină desface și poate că n-ar fi exagerat să spunem că dacă erai un pic mai înțelept, toată bruma de instituții care mai asigură cît de cît statul de drept ar fi trăit bine-mersi și de-acum încolo. Evident, de-acum nu va mai fi cazul. Te vei scufunda, încet, ca un pachebot nituit cu căcat și tot ce va fi fost vreodată măreț va deveni la rîndul lui un căcat pe fundul mării.

Mă rog. Să nu devenim, totuși, atât de pesimiști. Norocul tău e că sunt o ființă practică. Prin urmare lasă dracului nervii la vederea acestui articol și hai să stăm de vorbă. Îmi ofer timpul la orice oră din zi să te învăț ce se (mai) poate face și eventual chiar și serviciile. Cu alte cuvinte, aștept să mă suni. Dar mai repede, pînă nu va deveni totul chiar ireparabil, situație pentru care știm cu toții că există șanse chiar mari.

A 377-a părere despre Nicușor Dan.

Babelor,

Pentru că ’Mnezeu e mort, lupta dintre bine și rău s-a mutat pe alt tărâm: pe cel al alegerilor locale din București. Unde Binele este reprezentat de Nicușor Dan (după părerea mea) și Răul de Sorin Oprescu. În ecuație apare, probabil pentru că are mustață, și Silviu Prigoană, dar dacă din ecuația respectivă scazi zero, Prigoană dispare ca prin minune.

Bun. Deci rămân ND și SO. Pe cel de-al doilea îl știm: este bucureștean, pentru că vorbește cu „pă” și „dă”, e doctor, are un discurs destul de ok și se laudă cu niște realizări mărețe, ignorând (dovadă că nu-i prost) să ne spună cât au costat. Bine, noi știm cât au costat, drept care dacă-l întrebăm de ce a făcut stadionul din Frankfurt la București, plătind dublu pentru el în condițiile în care forța de muncă este mai ieftină, ca și materialul, de altfel. SO ridică din umeri, zice „dă” și pleacă. Sau, de fapt, nu vine – pentru că a evitat (dovedind iarăși că nu-i prost) să i se pună întrebarea asta. în fine, nici noi nu suntem proști, și ne dăm seama că sub conducerea lui Oprescu niște buzunare s-au umplut și altele (adică ale noastre) s-au golit. Și decidem că SO e fie puțin hoț, fie puțin tolerant față de hoți. Drept care ne enervăm nemăsurat și ne propunem să votăm pe altcineva.

Din fericire, n-avem de ales între prea multă lume: Columbeanu e atât de mic încât se vede numai prin gaura cheii, Anghel Iordănescu ne terorizează de 26 de ani cu Cupa Campionilor, Prigoană dă cu pliciul în nevastă-sa, ceilalți candidați nu există decât pe hârtie. Deci ne îndreptăm privirile către Nicușor Dan.

Prima dată când facem acest lucru, îl trecem cu vederea, pentru că stă într-un colț și tace politicos. Îl batem pe umăr. Tresare și ne dă biografia la citit. Vedem că e matematician, că a înființat o școală superioară de (logic) matematică, că are o asociație prin care dă bilunar în judecată Primăria Bucureștiului pentru că a dărâmat sau a vrut să dărâme niște case. Bravo lui, zicem, strecurându-ne pe sub un teanc de postări ale prietenilor de pe Facebook, în care aceștia promit să îi ridice statuie, mausoleu și biserică lui ND. Dar iată că printre aceste postări binevoitoare încep să se strecoare și altele, mai puțin drăguțe. Unele conțin și linkuri, pe care le urmărim degrabă. Astfel ajungem pe Voxpublica, unde Alexandre Spahiu ia la bani mărunți programul lui ND, într-un articol intitulat „Întrebări adresate susținătorilor candidatului Nicușor Dan”.

Spahiu ne zice așa: „Mă întreb dacă nu cumva « lumea bună » a capitalei, încercînd să evite capuşele, nu a fost lovită de o epidemie de «orbul găinilor». Sau poate la concertul de susţinere al candidatului ND, pe lînga t-shirturi şi flyere, s-au distribuit şi ochelari de cal.”
Nu știu cine este A. Spahiu, pe Voxpublica nu mai apare decât o singură postare a lui, pe altă temă. Știu însă că ce face el mai fac și alții: întorc pe toate părțile programul lui ND până găsesc o bubă (are mai multe – de exemplu, nu înțeleg de ce nu a propus ca și taxiurile să poată folosi banda dedicată autobuzelor), doar că un lucru mă miră: n-am văzut până acum în rândurile criticilor lui ND o analiză la fel de amplă a programelor celorlalți candidați. De ce? De ce ștergi pe jos cu ND (parțial pe nedrept), dar nu și cu Oprescu, deși și el are un program? Ca să fii Gică Contra? Dar cum poți să fii Gică când te cheamă Alexandre?

Tot pe Voxpublica scrie un băiat pe nume Iulian Leca, care zice că nu crede că un singur om poate să ne salveze. „Daca nu am invatat in 23 de ani ca nu avem cu cine, ca astia nu pot, nu stiu sau nu vor, atunci sa renuntam macar a mai astepta ca ei sa aduca schimbarea. Sa le-o bagam noi pe gat si sa-i presam pana ii schimbam noi pe ei, indiferent cine vor fi ei”, spune el.

Logica e batabilă. În 23 de ani n-am avut cu cine să votăm, deci nici acum n-avem cu cine? În aceeași idee, Chelsea Londra ar fi putut remarca anul trecut că în 60 de ani, n-a câștigat niciodată Liga Campionilor, deci ce rost mai avea să participe? Dar uite că a avut. În fine, să zicem că domnul Leca s-a trezit că are de dat un număr oarecare de semne celor de la Voxpublica, și l-a dat. Altă valoare nu are textul său. Scuze, Iulian Leca, dar resemnarea e pentru fraieri.

Rămânem pe Voxpublica, pentru că acolo scrie unul din cei doi intelectuali de stânga ai României, Costi Rogozanu (pe care, mă întreb, cât de repede o să îl găsim în fruntea ICRului sau a vreunei organizații asemănătoare? Nu îl acuz de pupincurism, cred că este de stânga pe bune, și tocmai de-aia Ponta ar trebui să facă ceva cu el).
Lui Rogozanu nu îi (prea) place de ND pentru că reprezintă clasa de mijloc. Pentru că ND vrea un oraș turistic, și Rogozanu nu vede de ce ar fi nevoie de așa ceva (poate că nici măcar nu greșește). Pentru că ND vrea normalitate, civilizație, investiții, dar nu face nimic pentru săraci (aici, Rogozanu arată că nu a citit programul omului pe care îl atacă). Și atunci, ce e de făcut? Dacă nu normalitate, civilizație, investiții, atunci ne-am dori cumva opusul lor? Eu una, nu.

Pentru că pe Voxpublica ni se pare că plouă, traversăm strada și intrăm în bistroul CriticAtac. La o masă o găsim pe Iulia Popovici, despre care credeam că se ocupă cu critica de teatru, dar aflăm că de cinci minute a început să o pasioneze politica (în mod amuzant, IP ne spune „citind felurite texte despre motivele pentru care ar trebui să-l votez pe Nicușor Dan, printre valențele de „administrator“ (dar orașul nu e o scară de bloc)[…]” – în aceeași logică, nici politica nu e scena TNBului, chiar dacă seamănă uneori).

Într-un text cam prea lung față de numărul de idei pe care îl conține, IP presupune că „cei care-l votează [o fac] nu în calitate de cetățeni ai unui oraș, ci de membri ai unui grup privilegiat vizionar, „de bun-simț“” – afirmație care se află undeva între „bănuială” și „aberație”. Nu mă simt vizionară pentru că îl votez pe Nicușor Dan, iar termenul „bun-simț” a fost deja atât de terfelit de toate partidele că nu mai înseamnă pentru mine decât șapte litere despărțite de o liniuță.
În fine, IP își încheie bălmăjeala concluzionând că „Nicușor Dan se transformă deja, fără să fie nevoie să cîștige la Primărie, în propria icoană desenată de susținătorii lui exclusiviști, pentru care doar definiția lor despre „cinste“ contează”. Și mă întreb: a cui definiție ar trebui să conteze? Cea a lui Sorin Oprescu? Cea a lui Prigoană? A lui Băse, a lui Vasile Ernu, a lui Nick Cave? Bineînțeles că oamenii care vor un primar cinstit îl aleg pe cel care pare cinstit după „propria definiție”. Cât despre susținători, de ce ar fi exclusiviști? Pentru că țin cu Nicușor Dan? E absurd!

Tot pe CriticAtac își dezlănțuie atacul critic un tânăr (după poză) numit Florin Poenaru. Articolul lui se numește „Nicușor Dan la primărie? Nu mulțumesc”.

împotriva așteptărilor trezite de titlu, Poenaru nu ne spune de ce nu mulțumește. Ne spune, însă, că „campania lui Nicușor Dan nu a reușit doar să mobilizeze rasismul intim al clasei de mijloc locale (prin diabolizarea cerșetorilor, a vânzătorilor săraci de pe stradă care strică aspectul orașului, a parcagiilor, etc.)” și că „prostimea nu a avut loc nici măcar în promisiunile de campanie ale candidatului Nicușor Dan”. Ca și Rogozanu, Poenaru nu pare să își fi dat osteneala să citească înainte să vorbească; campania lui ND include diverse proiecte în zonele sărace ale orașului – de la terenuri de sport la centre culturale la locuințe sociale. Lui Poenaru îi ajunge însă să constate că ND este de dreapta, că este rasist, că în lupta de clasă se află de partea clasei rele (adică de mijloc), și vine și cu o propunere (propusă mai întâi de Ciprian Șulea, după cum ne spune autorul) pe care probabil că o consideră inteligentă, dar nu este: să votăm alb. Pentru că Jose Saramago a scris într-o carte cum cade un guvern pentru că 83% din voturi sunt albe. Mișto argumentație, doar că literatura și realitatea sunt două lucruri distincte și deosebite. Mă rog, ideea e că un vot alb ar „produce o mini-revoluție, măcar la nivel de conștiință”. Hm. Adică n-ar produce nimic palpabil, nu? Pentru că primar e ăla care întrunește cele mai multe voturi din totalul de voturi date, indiferent dacă participarea la vot este de 94, 61 sau 17%. Vorba aia: whatever.

În încheiere, vin cu o mică predicție: dacă Nicușor Dan va lua 5%, voi fi dezamăgită. Dacă va lua 10% sau puțin peste, mi-ar împlini așteptările. Dacă sare de 16%, voi fi plăcut surprinsă, iar dacă ia peste 30% și câștigă, voi fi bucuroasă. Nu mi se pare imposibil să câștige. Nu mai imposibil decât ca Chelsea să treacă de Barcelona și Bayern, cel puțin.

Și tot în încheiere, deși nu îmi plac sfârșiturile duble cu care își strică de obicei filmele Steven Spielberg (mă refer la A.I. și Saving Private Ryan), mai spun că m-am săturat de defetismul, pre-dezamăgirea și imposibilismul pe care le afișează o mare parte din bucureșteni. Și m-am săturat și să citesc peste tot părerile unora și altora, care iau la puricat programul lui ND, găsesc un singur lucru cu care nu sunt de acord (câini, dărâmări, delta Văcărești) și decid că este de ajuns ca să nu îl aleagă. Plm, dacă nu sunteți dispuși să susțineți decât o persoană care are exact aceleași idei ca și voi, strângeți 35.000 de semnături și candidați naibii la Primărie!

Și o a treia încheiere: un alt număr de idioți susțin că ND a fost aruncat în cursă de Udrea ca să mănânce voturile lui Oprescu. Ceea ce nu este numai absurd, ci de-a dreptul tâmpit: ND va fi votat o grămadă de PDLiști dezamăgiți, iar dacă se plasează înaintea lui Prigoană, ceea ce mi se pare mai curând probabil decât posibil, Udrea ar cam trebui să își strângă gențile și pantofii de pe biroul ei de la PDL București, după ce a tras cu dinții să îl impună pe mustăcios. Ceea ce sper că se va întâmpla, de altfel.

Vă pup,

Rhetta

Nici, nici, nici, nici.

Babelor,

Ieri-alaltăieri, scandal: noi arestări în vămi, de data asta în cele din porturile Constanța și Agigea. Printre implicați, un senator PDL (Mircea Banias) și un secretar al MAI (Laurențiu Mironescu), din aceeași mocirlă politică ca domnul Banias.
Acum, după mine ăsta ar fi trebuit să fie un prilej de bucurie: deși PDLul este la putere, membrii – de vază, chiar – ai partidului sunt cercetați și inculpați. Un lucru bun, s-ar putea spune.
Însă nu de aceeași părere este tovarășul Ponta. Acest băiat mic, complexat și plictisitor, ajuns din neglijența celor maturi șef al PSDului, a găsit o bâtă, a ridicat-o, și a trântit-o în mijlocul bălții, afirmând că anchetarea lui Banias și Mironescu este de fapt o manevră politice ale lui Băsescu; Banias ar fi vrut să treacă de la PDL la PSD, iar Băsescu ar fi poruncit ca acesta să fie aruncat în căcat pentru a lansa un avertisment la adresa celorlalți PDLiști cu dor de ducă. „Din PDL nu ieși decât în cătușe”, cum ar veni.
Iar cum orice parlamentar PDList ar putea, cel puțin teoretic, să treacă în opoziție, deduc de-aici că conform teoriei lui Ponta nici unul dintre aceștia nu ar trebui să fie anchetat. Sau? Pe de altă parte, nici parlamentarii PSD nu trebuiesc anchetați, pentru că tot lucrătură politică s-ar chema că este.
Prin urmare, Ponta ne sugerează că toți parlamentarii sunt mai presus de lege. Nu asta a spus, dar asta este concluzia logică a declarațiilor sale. De mirare, având în vedere că Ponta pretinde că ar fi fost procuror. Și că același Ponta speră să ajungă cândva prim-ministru (ceea ce sper să nu se întâmple, desigur).
În plus, aș mai spulbera puțin logica și așa șubredă a tânărului PSDist, și anume că bineînțeles că PDLul ar fi profitat mult mai mult dacă ar fi așteptat ca Banias să treacă la PSD, ar mai fi lăsat să se scurgă vreo două-trei săptămâni, și abia apoi ar fi lansat atacul împotriva sa (întâmplător, cred că nu a fost un atac comandat, ci că cineva chiar și-a făcut treaba. Din păcate, am mai multă încredere în Justiția Română decât Victor Ponta, ceea ce este trist). Mesajul trimis PDLiștilor ar fi fost la fel sau poate chiar și mai clar, PSDul s-ar fi trezit cu un scandal cât casa în propriile rânduri și Băsescu ar fi putut spune „uite cine pleacă la PSD, toți corupții”.
Aș fi vrut să vorbesc și depre declarațiile lui Crin Antonescu în același caz, dar văd că dânsul a avut o prezență de 1,4% la voturile finale asupra proiectelor legislative din parlament, deci nu îl pot considera o prezență reală pe scena politică românească – și dacă nu există, de ce să mai vorbim despre el?

Vă pup,

Rhetta