Urma suge turma

Babelor,

Recunosc că mă repet. Şi ca să vedeţi că uneori o fac în mod conştient, repet acum că muzica românească este într-o măsură ucigător de mare de căcat.
Da, ştiu că şi alte muzici sunt de căcat, dar suntem din România, şi chiar dacă asta mie una nu îmi ocupă prea mult timp, uneori trebuie să vorbesc despre România.
Aşa. Am mai zis că muzica de la noi e de căcat, cu nu mai ştiu ce ocazie.
Astăzi voi devasta acea banală redută a pseudointelectualilor de Vama Veche numită Urma. Ştiu că unora le place, şi nu vreau să-i jignesc. Adică nu-i jignesc eu, îi jignesc propriile gusturi. E ca şi cum le-ar place să mănânce nisip.
A, pardon, nu auzisem întrebarea. De ce sunt de căcat?
Păi, să-i ascultăm. Aleg piesa asta pentru că este cea mai văzută piesă a lor de pe youtube, şi deci reprezentativă:

Ok. Aţi văzut-o? Aţi remarcat ceva? Da? Ce? Accentul solistului vocal? Nu-i bai, se întâmplă şi la case mai mari. Altceva? Aha, da, da, aud… Exact! La minutul 3:26 am adormit şi eu! Extraordinar! Ce întâmplare!
Şi de ce am adormit cu toţii? Pentru că piesa este o labă tristă. Un cântec în care nu se întâmplă nimic, în afară de un solo de flaut pe care l-am uitat în timp ce l-am ascultat. Şi pentru că Urma nu ştie că dacă ai o chitară electrică, poţi ataşa un efect la ea, Distortion, de exemplu (sunt unele bune făcute de firma Boss, nici nu sunt foarte scumpe), şi totul devine mai tare, mai alive. Mai sunt şi alte posibilităţi de a aduce un cântec la viaţă: bridge, refren, chestii de-astea foarte basic; per total, se poate lucra sau la instrumentaţie, sau la compoziţie. De preferinţă la amândouă în cazul Urma.
Un exemplu bun ar fi Pearl Jam, chiar dacă nu mai îmi plac de mult. Dar erau mişto la vremea lor, prin ’94, să zicem. Şi oricum Urma îi copiază cu neruşinare şi îndârjire, dar totuşi foarte prost, aşa că merge comparaţia:

Cam atât am avut de spus pe tema asta. Când o să uit că am scris postul ăsta, o să îl mai scriu încă odată. Şi tot aşa.

Rhetta