Basarabenii e ai noștri au ba?

Babones,

Treceam azi prin romană, când un bărbos se dă la mine. M-a luat prin învăluire, că dacă nu vreau să semnez pentru statutu basarabenilor în România. Zic ce statut, zi-o bre tăicuță p-aia dreaptă că vreți să vă uniți cu Basarabia și aia e. Nu mă luați cu statutu, cu așa, că nu-s de ieri. Bine bre, așa e, face ăla. Ai dreptate.

După care mă trezesc în fața unei dileme, destul de vechi (nu pentru mine, pentru mine era destul de nouă, pentru că fix în acea secundă mă gândeam la ea a treia oară). Adică: cum e bre neamule cu basarabenii ăștia, e și ei ai noștri au ba? Io, ca babă româncă străveche, mi-i asum?, mai ales că am prins și alte vremuri prin țara asta. Tragem harta un pic mai în dreapta sau o lăsăm așa?

N-am găsit nimic care să mă ajute. N-am fost niciodată acolo, n-am prieteni basarabeni, nu știu mai nimic despre asta. Doar pe feisbuc ce mai văd. Mă rog, am scris de curând că au bomboane bune și fac muzică mișto. Da pentru asta să-i accept io în sânu meu, al nostru, adică a lu România noastră verde și babană?

Nu mi-am dat seama nici acuma. Când să plec mi-am adus totuși aminte că ceva-ceva rezonează totuși Basarabia asta în mine și anume știu că a existat un domnitor Neagoe Basarab (pe-acolo, nu?), un fotbalist Basarab Panduru și un pod Basarab peste care am trecut de câteva ori.

Așa că veselă, am semnat.

Bine, dacă vă dă prin cap așa ceva să știți că e nevoie de 200.000 de semnături după care cică, pac! Cum, necum, cu cabluri, pe șine, aduc ăștia Basarabia acasă. Mă rog, 200.000 scrie pe site (actiunea2012.ro), că pe afiș văd altceva.

afis1