Rugăciunea poporului român

Dumnezeule mare și bătrîn,

Dacă exiști pe undeva prin străfundurile universului, fă-ne și fă-Ți, te rugăm, un pustiu de bine și ascultă-ne. Ia seama și la noi, românii.

Te rugăm, așadar, Atotputernice, chiar dacă Ți se va părea ciudat: omoară-l odată pe Ion Iliescu. Ne-am săturat. Ajunge. Nu mai putem. Nu mai vrem ca acest cripto-comunist odios să se mai răscoale din cînd în cînd, atunci cînd îi îngăduie senilitatea, și să ne țină lecții despre cinste, morală și viață. E un paradox nasol aici, bătrîne, nu observi, ca tocmai această relicvă sovietică ruginită să ne povățuiască atît de condescendent cum să construim lumea de mîine, în care el nu are nici cum și nici de ce să mai aibă loc? Ce să ne spună el, ce să ne mai învețe creierul ăla al lui osificat de octogenar? Nu simți, nu e destul de evident că e absolut nefolositor, chiar și pentru colegii lui de partid? Insistăm, prin urmare, poate că o să zici că e cu păcat să-i dorim moartea unui bătrînel aproape nevolnic, dar ia aminte!, fii cu atenție!: poți vedea foarte bine chiar Tu, că nu e nici nevolnic și cu atît mai puțin bătrînel, deși așa pare, pentru că dacă era s-ar fi stins din viață cînd i-a venit sorocul, adică deja de vreo 20 de ani, cînd tot bătrînel era. Sigur, iau în considerare și varianta în care armiei tale îngerești să-i fie silă să aibă de-a face cu un astfel de specimen, dar chiar și în acest caz nu e nicio problemă. Mandatează-ne să facem asta și o vom duce la bună îndeplinire. Sunt mii de oameni care îi doresc dispariția, imposibil să nu știi și care probabil că ar jubila să-l calce cu tancul pe stradă.

A doua la mînă, prietene ceresc, deși iar o să zici că e ceva ciudat. A doua la mînă e că aș vrea să faci ceva chiar împotriva mea, poporul român. Vezi Tu, într-un rar moment de luciditate mi-am dat seama că sunt absolut idiot ca neam, ca popor, cum vrei să-i spui, și că ceea ce mi se întîmplă e numai și numai din vina mea.  Am realizat așadar și prin urmare că nu e nimeni altcineva vinovat de ceea ce se petrece cu mine decît eu, că nu e absolut niciun fatalism la mijloc și că toate căcaturile pe care le trăiesc mi se datorează. Altfel m-aș revolta cumva, bătrîne, e destul de evident și n-aș sta în casă ca un bou să mă uit la televizor, altfel nu i-aș mai vota de fiecare dată tot p-ăia, că alții cică nu sunt, sau altfel aș lua iataganu-n mînă și m-aș duce la acești băieți la costume instalați confortabil în fotolii să le cer socoteală, sau poate că aș pleca pur și simplu din țară, n-aș sta aici ca o vită bună de dus la tăiere, ceva aș face, mai mult ca sigur, orice-ar fi. Dar iată că nu fac. Nu întreprind nimic. Și timpul trece și eu ascult toate vorbele deștepte care se spun în jurul meu, că fiecare se simte dator să aibă și el o părere, da tot degeaba. Că timpul trece și eu îmbătrînesc, amice și nu numai eu, ci și toată lumea asta din juru meu care se preface că are speranțe și vreo două-trei bucurii. Oamenii ăștia veseli și proactivi care pun poze pe facebook cu mîncarea pe care-au gătit-o la cină și își imaginează că toate astea pe ei nu-i privesc sau pe ăla micu al lor care tocma a deschis ochii și gîngurește inocent într-o țară ca România.

Așadar, te rog foarte frumos să iei seama și să mă asculți și pe mine, că și eu tot poporul Tău sunt, chiar dacă mai de căcat.

Ai treabă multă: mai întîi Iliescu, ca să mă bucur că-l văd crăpînd și apoi eu, că sunt la fel de inutil ca și el.

Amin