Dictatura lui Victor Ponta și motivul pentru care se vor folosi, de fapt, cocktailurile Molotov

Dragele babii,

Ne aflăm la o lună, cel mult două distanță de un nou 13-15 iunie 1990. Doar că de data asta, firește, pentru că anotimpurile au prostul obicei de a se succeda cronologic, ne vom afla în plină iarnă. O bună ocazie pentru Grinch, dacă există, să asiste la un Crăciun așa cum îi place: însîngerat (să nu vă gîndiți că mă refer la un Claudiu Crăciun însîngerat, ci la sărbătoarea în sine). Sigur, în același timp ne putem afla și la o lună-două distanță de un nou decembrie 1989, depinde cum vă place să priviți. Variantă care nu ar face decît să confirme, evident, sloganul conform căruia „Singura soluție înc-o revoluție”.

Lucrurile care vor duce la această situație sunt la mintea oricui. Să le recapitulăm:

– Mentalitatea cripto-comunistă deține în acest moment nu peste 50% din Parlament, nu 80%, nu 95%, ci undeva la 100% din Parlament. Da, that’s right, la 23 de ani după momentul decembrie 1989, situația se prezintă în acest mod, cel puțin conform consilierului prezidențial Cristian Diaconescu, cu care am avut ocazia să discut acum cîteva săptămîni. La propriu, adică, discuția. Variantă pe care personal n-o cred, dar nici departe de adevăr nu cred că e. Probabil că un procent de 90% e pe undeva mai corect.

– Opoziția nu există. Ori ea nu există din două motive: unu că nu deține în acest moment nicio figură fie credibilă ori remarcabilă și doi că și-a dat seama de un lucru destul de interesant, cel puțin din punctul ei de vedere: faptul că dacă va lăsa Piața să scoată castanele din foc în ce-l privește pe Victor Ponta (principalul vinovat al situației actuale), va putea să apară ulterior fără prea mari pierderi și să revendice ruinele a ceea ce va fi la momentul respectiv România. Sigur, asta se înscrie la categoria wishful thinking, iar ciuperca opoziției care va răsări după ploaie va fi mai degrabă halucinogenă. Să notăm aici și că toate aceste efecte actuale, ba chiar și cauza care stă la baza lor, sunt la rîndul lor efecte mai mici ale unei cauze mult mai mari: faptul că Traian Băsescu s-a înconjurat, sistematic, ani în șir, de oameni mediocri care se pliau perfect personalității lui egolatre.

– Trei la mînă este și cel mai grav aspect. Cu alte cuvinte psihologia inversă aplicată de Victor Ponta la momentul anterior busculadei în urma căreia a ajuns (ilegitim) la guvernare și care acum s-a transformat într-o adevărată înfierare proletară mînioasă (eu știu că tu știi că eu știam că nu cred ce promiteam acu an jumate, da nu contează, pentru că între timp deși eu știu că mă comport ca un element periculos la adresa siguranței naționale și știu că și tu știi asta, am să te conving că ce știi e de fapt eronat și că de fapt ceilalți sunt elemente periculoase pentru statul de drept). Clasic, nu-i așa, vechi de cînd lumea. Manual de psihologie clasa a patra, sau, mă rog, anul 1 de facultate.

Prin urmare, ca să revin, acești trei factori cumulați (și alimentați grav de sfidarea fără precedent pe care o practică Victor Ponta) vor duce la ceea ce se va întîmpla în scurt timp. Și da, ca să-i răspundem lui Tudor Chirilă (care apropos, în ciuda conflictului meu cu el, are o atitudine absolut remarcabilă vis-a-vis de ce se întîmplă în România acum), se vor folosi cocktailurile Molotov și nu numai. Motivul e firesc: foștii golani-ciumpalaci-ajunși hipsteri bla bla bla, acționează ca anticorpi și în momentul în care o țară întreagă se duce dracului se văd nevoiți să reacționeze. Cu alte cuvinte să acționeze ca efect al cauzei (și pe măsura) care este Victor Ponta. Și ca o paranteză, da, mă văd nevoită să mă întreb: ok, o grevă generală nu e posibilă în acest moment, pentru că Piața are în mod evident un caracter eterogen; și cu toate astea, măcar o dictatură a pizdii n-ar fi posibilă? Mă refer, desigur, la Daciana Sârbu, care dacă ar avea vreun pic de conștiință (jos sau sus, nu contează) ar acționa ca atare.

În orice caz, ca să concluzionăm: situația va deveni în curînd extremă, așa cum îi place lui Victor s-o definească. Dar ce e și mai important de remarcat este disperarea, la propriu, de care e cuprins Victor Ponta însuși. Știind foarte bine că sistemul este heteroclit și, prin urmare, predispus la breșe, e cît se poate de avizat asupra faptului că nu are, de fapt, nici un atu – jandarmii nu sunt toți idioți sau inumani, zecile de mii de furnici pesediste la gîndul cărora juisează penalul Dragnea sunt, la rîndul lor, oameni cu preferințe și simpatii, iar ideea conform căreia marele public poate fi mințit și orgasmează la vederea jocului de-a dreptul dictatorial pe care-l face, e pur și simplu ilară.

Cu alte cuvinte, da, Victor Ponta se manifestă cu toate „prerogativele” unui dictator. Cît despre argumentul ultim al disperării lui și despre care a scris mai toată lumea, inclusiv Dan Tapalagă, este și cel care ar trebui să fie, pentru el, cel mai pragmatic: voturile pe care le pierde și, implicit, căderea liberă în sondaje.

Vă dați seama, așadar, ce tristețe nemărginită a ajuns să-i cuprindă suflețelu dacă trece (cu bocancii) pînă și peste acest lucru.

Cum l-am deconspirat pe Curcan

Babelor,

Majoritatea comentatorilor on și offline atestă la unison: Piața Universității octombrie 2013 a intrat într-un impas și are o problemă de crediblitate. Dar să vedem de ce:

Păi Piața, așa cum o știm noi acu, are un nucleu format din cîțiva oameni:

– Curcan, care a făcut niscai tărăboi și anul trecut, în 2012, după care s-a urcat la tribuna unui parlament ceva mai mare decît ăsta de lîngă Dîmbovița.

– Visconti, un tînăr foarte ok și, foarte curios, singurul care îl girează pe Curcan. Să notăm că Visconti a fost și el în 2012 în Piață, iar acum a venit de la 1 septembrie.

– Axinte, un tip care are rol de agitator și care uneori, mai rar mai degrabă decît mai des, cam sare calul. Să notăm și că Axinte e singurul cu tendințe anarhiste.

– Bumbac. Cu ăsta problema e ceva mai complicată, el fiind implicat în activități revoluționare de mulți ani, fiind și unul dintre membrii fondatori ai Miliției Spirituale.

– Nicodim. Nicodim, atenție, este un tip bine intenționat, dar care nu știe să-și regleze discursul, crezînd că merge orice. Ei bine, nu merge orice, lucru pe care l-a aflat pe propria-i piele acum cîțiva în urma unui scandal public pentru care a fost taxat de Antena 3.

În fine. Credibilitatea pieții, spuneam, este afectată major de Curcan, pe care l-au lovit cîteva scandaluri cît se poate de recent. Unul dintre ele, legat de o văgăună unde Curcan pare să fie sau chiar este acționar. Și unde, am aflat, se practică un soi de misconduct la adresa angajaților care ajung ei înșiși să se răzbune furînd din încasările văgăunei.

Ca și cum asta n-ar fi fost de-ajuns însă, mai nou se spune că acest Curcan e infiltrat între protestatarii de bună credință din Piață. Acuzație care planează totuși asupra lui de mai demult, din moment ce se mai spune că el a fost cel care a redus la tăcere manifestațiile din iarna 2012 împotriva lui Băse. Cum le-a redus exact la tăcere nu știm, dar cert este că asupra lui Curcan planează într-adevăr multe chestii dubioase. Una cum că săptămîna trecută s-ar fi opus trecerii pe la DNA și alta, verificată inclusiv de mine, că evită cît poate scandările la adresa guvernului Ponta. Adică nimeni, cum ar veni, nu strigă Demisia, Demisia, sau Muie Ponta, pentru că imediat apare Curcan și zice că nu e bine, că nu așa etc.

Lucru care mă face să întreb: dacă totuși Curcan e de bună credință, lucru pe care ni-l sugerează Visconti în fiecare postare la subiect pe facebook, cum de stîrnește atît de multe suspiciuni? Nu cumva sunt pur și simplu prea multe suspiciuni ca măcar una dintre ele să nu fie adevărată? (în paranteză să zic că endorserii lui Curcan sunt în special Axinte, Visconti și Niciodim, în ce-l privește pe Bumbac eu neavînd informații; dar dacă voi aveți, știți cum e: turnați aici) 

Sau, altă întrebare: dacă acest Curcan e de o atît de bună și mare credință, cum se face că toți acești oameni, inclusiv cei de la #Unițisalvăm, se fac brusc zid împrejurul lui cînd e acuzat de cineva, de parcă ar fi PSD grupat în jurul lu’ Dragnea? Nu-și dau seama că așa stîrnesc și mai multe suspiciuni? De ce să nu-i dai drumul omului să cadă ca să-ți poți urmări scopul?

Foarte straniu. Dar, așa cum remarca un comentator pe facebook, merită să o spunem și noi: este momentul ca acest Curcan să facă un pas în spate, altfel manifestările din Piață se vor subția puternic.

Sau poate că asta și vrea.

Protestul Roșia Montană, duminica #5: mea culpa

Da babelor, recunosc

Eu am șters postul surioarei mele. În momente de cumplită rătăcire a minții, alimentate de cretinizarea absolută pe care o practică societatea românească de cîteva săptămîni încoace, plus înverșunată de faptul că poliția mi-a blocat calea de acces către locuința lui Mihai Gâdea, am făcut acest lucru. Probabil ați trăit și voi asemenea clipe. Clipe de negru în fața ochilor, de senzație foarte clară că întreaga țară este alcătuită din securiști și controlori RATB și Mihai Gâdea, astfel că mi-am pierdut rațiunea și am început să practic cenzura pe acest blog, ceea ce nu e în regulă, pentru că nu în acest scop a fost creat.

Mai recunosc chiar și că am încercat să-l șterg cu totul, să-i dau delete, dar, așa cum există un Dumnezeu al bețivilor, există și un Dumnezeu al Surorilor Marx, se pare. Astfel că platforma wordpress și-a luat o măsură de siguranță pentru asemenea momente de restriște, drept care mi-a cerut să confirm ștergerea blogului accesînd un link din propriul meu mail. A cărui parolă am uitat-o, firește.

Bine, ar fi exagerat să spun că-mi pare excesiv de rău pentru ceea ce am făcut, pentru că am un caracter de reptilă, dar un pic tot îmi pare rău. Chiar și în întunecimea inimii mele există uneori oarece licurici de lumină, sigur, nu mai mult decît lămpașul unui miner care nu vrea decît să muncească la Roșia Montană, dar există.

Dintr-o astfel de rătăcire a sufletului meu înghețat și cavernos am să merg de altfel mîine, 29 septembrie, la stația de metrou Titan, ora 16.00, ca să mă alătur celorlalți manifestanți care încearcă să-și păstreze mintea lucidă în bezna care s-a lăsat peste noi toți.

Și mă bucur, mă bucur enorm că fiecare pliant anti-Roșia pe care îl împart, fiecare persoană pe care o conving să meargă cu mine la aceste mitinguri, este un cuțit imaginar înfipt adînc în inima unor cretini notorii, iresponsabili și lipsiți de conștiință precum Mihai Gâdea însuși, Mircea Badea, Dan Voiculescu, Victor Ponta, Dan Șova, Daniel Barbu, Ion Iliescu, Gabriela Firea, Adrian Năstase, RMGC, Bogdan Naumovici etc. etc. etc.

Ne vedem acolo. Fie ploaie, fie vînt.

Protestul Roșia Montană, săptămîna 3, luna1: OCCUPY

Prieteni,

Zilele trecute s-a petrecut un eveniment ușor nebăgat în seamă: s-a stins din viață Marina Chirca, membră a grupului de rezistență anticomunistă de la Nucșoara alături de ceva mai cunoscuta Elisabeta Rizea.

Genul de persoană despre care niște Costi Rogozanu, Dan Tapalagă și Lucian Mândruță contemporani vremii respective ar fi spus că este o hipsteriță care se opune investițiilor străine. Dar asta doar pentru că ei au fost, sunt și vor fi mereu niște imbecili. Cît despre doamna Chirca, ea pur și simplu ura comuniștii, iar dacă asta se poate numi naționalism retrograd, atunci fie, să admitem că această femeie avea sentimentul că acești indivizi aduc în traistă o ideologie care va face mult rău țării unde se născuse. Timpul i-a dat dreptate.

Viața acestei femei însă, este importantă și dintr-un alt punct de vedere al problemei. Sau al dezbaterii, să zicem. Unul de factură ideologică, în care, la trei săptămîni după lansarea proiectului Roșia Montană în Parlament, strada a convins că se pot face lucruri istorice într-un mod pașnic, nonviolent. Or tocmai, ea, Marina Chirca, nu credea lucrul ăsta. Ea își lua desaga în spinare, dar nu cu zarzavaturi, ci cu arme pe care i le ducea cadou lui Toma Arnăuțoiu, tocmai pentru că știa că nu se poate discuta omenește cu viitorii ilegaliști. Timpul i-a dat dreptate și aici.

Fapt care ridică următoarea întrebare: protestele noastre pașnice vor avea vreo eficiență? Pentru că gașca PSD e versată și va împinge lucrurile exact acolo unde i-a convenit pînă și lui Napoleon cel mai puțin: în iarna rusească pe care țărișoara noastră o cunoaște atît de bine.

Scriitorul Peter Gelderloos infirmă acest lucru într-o carte scoasă recent (vara anului 2013) în America:

failure of nonviolence

În această carte, ni se explică ceea ce este evident din titlu, dar și din volumul publicat anterior de același om: How Nonviolence Protects the State.  Din păcate însă, lucrarea nu oferă detalii foarte multe despre fenomenele sociale pe care le numește chiar la deschidere – Arab Spring și Occupy. Criticile cele mai vehemente la adresa ei, cel puțin, acuză că primăvara arabă este acoperită pînă aproape de zero, autorul acordîndu-i nu mai mult de un capitolaș amărît.  Cît despre cazuistica Occupy din America,  care altminteri este la liber pe ditai internetul, omul sucombă și mai rău: spațiul pe care îl ocupă (sper că remarcați cum introduc subliminal acest cuvînt), deci spațiul pe care îl ocupă mișcarea respectivă ajunge să acopere un total absolut colosal de o pagină și jumătate. Bine, dar ce scrie în rest, veți întreba? Păi, una la mînă că pentru a afla răspunsul la această treabă puteți comanda voi înșivă cartea, pentru că e bine să fim la curent cu ce se petrece din punctul ăsta de vedere prin lume și doi la mînă vă spun eu pe scurt: domnul Gelderloos demonstrează că mișcările pacifiste au avut mai multe șanse de reușită atunci cînd s-au diversificat din perspectiva mijloacelor de exprimare, ajungînd uneori chiar și la violență. Abia atunci și numai atunci au o șansă să fie luate în considerare, spune el, lucru pe care dacă ajungem să-l privim din punctul de vedere al poveștii cu Siria, ajungem totuși să-l admitem și să-l infirmăm deopotrivă.

În fine, cîteva pagini puteți răsfoi chiar voi aici. La polul opus putem recomanda totuși următoarea lectură, fie și numai pentru motivul că din cadrul acestei mișcări, sau hai să zicem la îndemnul ideologilor de acest gen, s-a aprins flama de cele mai multe ori.

historicalfailureofanarchism

Ca și la exemplul anterior, evident, titlul este self-explanatory. Dar și corect? Și corect, am zice. Nu există nici măcar un exemplu în istorie de societate sustenabilă, din toate punctele de vedere, în virtutea principiilor anarhismului. Cel mult, probabil că se poate afirma următorul lucru: da, anarhismul a fost scînteia de care era nevoie ca lucrurile să ajungă (în Spania, sau altundeva) pe o anumită masă de negociere. Doar că din punctul strict de vedere al ideologiei în cauză, succesul s-a cam și oprit acolo.

Vorbim, așadar, în cazul nostru, de o situație complicată, în care pacifismul dă roade, dar este evident că nu se poate opri aici. Și-atunci, pe cale de consecință este nevoie să ne asumăm, nu anarhismul, ci rezistența, iar modul contemporan prin care omenirea a aflat că poate face acest lucru și care poate că l-ar fi ajutat și pe Bakunin în momentele de restriște, este mișcarea Occupy. Care vor fi rezultatele și cît de mult vor fi dispuși oamenii din piață să recurgă la acest gest, nu știm încă. E o idee care va fi în testare în România, București. Mă scuzați, la a doua testare, că s-a încercat și în anii 90, iar Iliescu e în continuare bine-mersi.

Poate reușim acum? Nu știm. Dar vom începe de vineri, 20/09, în parcul Izvor.

Marina Chirca, here we go. Ne aduci și nouă niște arme? Neletale, măcar, ca să împăcăm ambele tabere?

După cum se vede din titlul postării, suntem pregătiți pentru o luptă de durată.