Leapşă despre cărţi

Babelor,

Din când în când, lumea îşi aduce aminte că exist şi îmi trimite o leapşă. Asta la care răspund acum vine de la Petrică (sau Andrei), căruia îi mulţumesc pentru ea. Avem următoarele multe întrebări:

1. Când citiţi, pentru a marca locul unde aţi rămas cu lectura, folosiţi semne de carte sau îndoiţi paginile?
Semn de carte, absolut.

2. Aţi primit în ultimul timp o carte drept cadou şi, dacă da, care a fost aceasta?
Da, de Crăciun, Robert Musil, Omul fără însuşiri.

3. Citiţi în baie?
Citesc aproape numai în baie. Fac baie şapte ore pe zi. Deci citesc mult.

4. V-aţi gândit vreodată să scrieţi o carte şi, dacă da, care ar fi fost aceasta?
Lol. Da, m-am gândit. Ar fi mai multe.

5. Ce credeţi despre colecţiile de carte de la noi?
Nimic. Ce-s alea colecţii de carte?

6. Care este cartea preferată?
Depinde. La şeptic, şeptarul. La canastă, jokerul şi doiarul.

7. Vă place să recitiţi unele cărţi şi care ar fi acestea?
Normal. Recitesc la infinit Galaxia Burlacilor, de Puşi Dinulescu.

8. Ce părere aţi avea de o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciaţi şi ce le-aţi spune?
Nu ştiu nici ce părere am, nici ce le-aş spune.

9. Vă place să vorbiţi despre ceea ce citiţi şi cu cine?
Nu.

10. Care sunt motivele care vă determină să alegeţi o carte pe care să o citiţi?
Numele autorului, numele cărţii, coperta, foarte rar părerile cunoscuţilor.

11. Care credeţi că este o lectură “obligatorie”, o carte pe care cineva trebuie să o citească?
Blood Meridian, de Cormac McCarthy. Remains of the Day, de Kazuo Ishiguro. Galaxia Burlacilor, de Puşi Dinulescu.

12. Care este locul preferat pentru lectură?
Cada din baie.

13. Când citiţi ascultaţi muzică sau lecturaţi în linişte?
Muzică.

14. Vi s-a întâmplat să citiţi cărţi în format electronic?
Nu.

15. Citiţi numai cărţi cumpărate sau şi pe cele care sunt împrumutate?
Nu obişnuiesc să împrumut cărţi, cum nu obişnuiesc nici să dau împrumut cărţi. Sau orice altceva, bani, cduri, filme, ţigări, orice.

16. O carte este pentru mine… Cum aţi descrie o carte?
Mai importantă decât internetul, dacă puteţi crede.

Dau leapşa asta mai departe Vetei, Petroniei şi lui Vasile.

Colecţia de cărţi babane: Îngerul Contabil

Babelor,

Habar n-am dacă cartea despre care vă voi vorbi se mai găseşte pe undeva, dacă a fost reeditată, dacă i s-a acordat vreodată atenţia meritată. Cred că nu, deci i-o acord eu.

Este vorba, desigur, despre romanul Îngerul Contabil, al lui Puşi Dinulescu sau Dumitru Dinulescu. Nu ştiu exact cum a semnat-o, îmi imaginez că Dumitru, dar Puşi este la fel de posibil. Pe autor îl cheamă Dumitru, prietenii îi spun Puşi. În fine.

Cartea a apărut prin anii 80. Dacă ar fi să-mi dau cu părerea, aş zice că în 85, cu o aproximaţie oarecare. Şi este, cum să vă spun, dragele mele, hm, nu ştiu. Hai să fac un rezumat, din ce-mi mai aduc aminte (am citit-o de multe ori, dar şi demult).

Romanul începe în rai. Albert Einstein este Dumnezeu, iar Max Planck şi Niels Bohr sunt adjuncţii săi. Se ceartă pe o temă legată de fizică…

Realizez că nu pot face un rezumat. Cartea este prea nebună ca să poată fi descrisă în câteva cuvinte. În principiu este povestea lui Costică, care lucrează la Televiziune. Costică are un fiu, Tino, făcut cu ani în urmă cu o italiancă. Italianca moare, Tino vine în România să-şi cunoască tatăl. Dar Costică a fost răpit de marţieni, împreună cu Marta, fata unui general de armată, şi cu vecinul său, un tip scârbos, pe care cred că îl cheamă Vanghelie. Costică are şi un motan, Alexandru, şi se întreabă în OZN cum se va descurca motanul fără el. Iubitoarelor de pisici le pot spune de pe acum că motanul se va descurca destul de bine.
Costică, Marta şi Vanghelie ajung pe Marte, unde sunt micşoraţi, pentru că marţienii sunt foarte mici. Costică a fost răpit, aflăm, pentru că a descoperit involuntar cum pot fi distruse toate armele nucleare de pe Pământ fără a provoca pagube.

În fine. Se întâmplă multe. O parte a acţiunii are loc în iad, unde ajung şi oameni, şi marţieni. Va fi vorba despre un meci al echipei Bayern Muenchen, despre microchipuri implantate subcutan, despre un înger mexican, despre rai, despre iad, despre fizică, despre pisici, despre Bucureşti, despre lacul Mogoşoaia (sau Herăstrău?), acţiunea se va muta la Paris, la Roma, la Bucureşti, din nou pe Marte, se vor întâmpla milioane de chestii, care de care mai nebune, mai neaşteptate, mai delicioase. Cititorul se va îndrăgosti de îngerul Angelique, cititoarea de căpetenia marţienilor. Cartea merită un loc de cinste în amvonul literaturii române.

Criticul Grigore Traian Pop, de care nu am mai auzit niciodată înainte de a îl găsi pe google, afirmă următoarele:

„Înstrãinarea, kitschul, evaziunea, onirismul, absurdul, personalitatea frustatã, artificialã, mediocritatea si suficienta, inadaptabilitatea, comicul, satiricul, grotescul, fantasticul, ba chiar si tragicul sînt micile si marile perspective din care este apreciatã literatura si arta lui Dumitru Dinulescu (prozã, teatru, film) cu întîmplãtoare si nu întotdeauna semnificative trimiteri la Pirandello, Kafka, Caragiale, Musil, Camus, Gogol, Swift s.a.”.

Are perfectă dreptate.

A, încă ceva: dacă nu găsiţi Îngerul Contabil, puteţi citi liniştite Galaxia Burlacilor, Linda Belinda sau Eu şi Robert Calul, de acelaşi autor. Cărţi despre România, Bucureştiul, şi Mangalia anilor 60, şi despre dragoste, prietenie, ping pong, ceaiuri, muzică. Aş numi aceste lecturi nu numai necesare, dar imperios necesare oricărei babe cu simţul umorului şi al ridicolului şi al tristeţei.

Vă pup şi cumpăraţi, cumpăraţi, cumpăraţi cărţile lui Puşi sau Dumitru Dinulescu.

Rhetta