Doi iepuri

Babelor,

Acum cam o săptămână şi ceva, primesc un telefon de la o prietenă.
– Rhetta, zice, hai să salvăm caii!
Eu tocmai făceam o ciulama. Nu mai ştiam dacă pusesem sau nu piper.
– Stai dragă, zic, că uite mă aiureşti de tot! Ce vrei?
– Să salvăm caii, Rhetto, zice prietena mea. Caii!
– Ce cai, dragă?, zic eu punând totuşi piper.
– Caii din pădurea Letea, spune ea.
– Bine, zic, ok. Când?
– Acum, Rhetta! Mâine o să fie prea târziu!
I-am explicat că aş fi venit cu dragă inimă, dar tocmai făceam ciulama, şi deci. A închis abătută.
Trei zile mai târziu, prietena mea a sunat din nou.
– Rhetta! Rhetta!, a urlat în receptor, e revoluţie! Revoluţie! Hai la revoluţie!
– Uşurel, uşurel, am zis.
M-am uitat pe geam. Nu era nici un fel de revoluţie, doar praf. Colb.
– Nu-i dragă nimic, i-am spus prietenei. Nu văd nici o revoluţie.
– Păi nu, Rhetto, că noi o facem! O facem noi! Ca în Spania, ai văzut ce revoluţie e acolo?
– Păi şi caii?, am zis. I-ai salvat?
– Ce cai, Rhetto, n-auzi că facem revoluţie? Vrem democraţie reală! Hai în stradă!
Sceptică, am arcuit o sprânceană.
– Ce se întâmplă în Spania e o tâmpenie, am zis. Nişte leneşi care nu ştiu ce vor au ieşit în stradă să îşi ceară drepturile pe care deja le au şi să clădească comunismul. S-a mai clădit. N-a ţinut mult. N-o să fie nici o revoluţie.
– Eh, a plâns prietena mea, tu eşti aşa rea, Rhetta, atât de lipsită de idealuri… Eu mă duc. O să fie revoluţie, o să vezi.
S-o fi dus, nu s-o fi dus, nu ştiu. Cert este că în ziua urmăroare m-a sunat din nou.
– Cum mai merge revoluţia?, am întrebat-o,
– Rhetto! Acum e momentul să acţionăm!, a zis prietena mea extaziată.
– Eu tocmai acţionez, am zis. Fac ordine în şifonier.
– Asta nu-i acţiune, Rhetta, a zis prietena mea. Acţiune înseamnă flash mob!
– Da?, am zis cumva fără convingere.
– Da! În două ore în faţă la TNB!
– Şi ce înseamnă flash mob-ul ăsta?, am întrebat.
– Ce înseamnă? Păi e împotriva dublării filmelor în română, normal!
– Ah, da, am spus. Eu tocmai fac ordine în şifonier.
Am mai schimbat două-trei politeţuri şi am închis.
După care mi-am zis: nu aşa se face treabă. Prietena asta a mea are prea multe probleme simultan. Dacă Stalin ar fi vrut şi să construiască comunismul, şi să inventeze salteaua pneumatică, şi să fie dresor de lei, probabil că nu i-ar fi ieşit nimic din toate astea. Când vrei să faci un lucru – indiferent dacă e bun sau prost – fă-l până la capăt, nu te încurca cu alte prostii. Şi dacă vrei să faci trei lucruri, fă-le pe rând. Altfel, e ca şi cum ai face şi clătite, şi spaghetti carbonara, şi şniţel pe acelaşi ochi de aragaz. Mai mult decât probabil, n-o să îţi iasă nimic din toate trei, pentru că o să pui pesmet în clătite, smântână în şniţel şi făină în spaghetti. Şi o să trebuiască fie să arunci totul la gunoi şi să o iei de la capăt, fie să mănânci lucrurile aşa cum ţi-au ieşit, adică prost.

Vă pup,

Rhetta