Mă copii,
Adineaurea, cum era marţi şi era seară, ce să fac ? Destupam şi eu un vin. Nu vă zic ce vin era, că nici n-am apucat să-l beau. Cătam carafa aia art nouveau de la Tante Constance, că deh, era un Saint-Emilion 2005, un Haut-Villet şi vorb-aia, ştiţi şi voi. Când hop, Noemi Kronstadt. Plină de zăpadă pe fes şi pe apreschiuri, tropăia şi dârdâia toată. N-apuc să piui nimic, că o aud că-şi freacă mănuşile:
– Măă, Alexandre, zice, e meci. Rumani – Frans, no ioi. No ioi, adică un fel de iuhu, sau aşa ceva.
– Şi ?
– Păi cum adică şi ? Tuulaaai bolundu, no uită-ke, Alexandre la meci, zice, no.
Dau drumul la televizor, găsesc meciul, mă uit la meci, se termină meciul, închid televizorul, mă uit după carafă.
– Bine mă fato, dau să zic, ăsta e meci ? Mai bine des…
Noemi plecase după pizze, cică pentru prelungiri, dar nu s-au mai ţinut. Până vine ea, destup totuşi vinul ăla şi pun de un tournedos cu poids gourmands, nu de alta, dar o să-mi aducă quatro formaggi şi mie nu-mi place brânza de capră. Aşa că fiţi atenţi, să vă zic o chestie. Nu, nu despre meci, că la zero-zero nu prea ai ce să spui.
Dar mă. Măăă, când te cheamă prezentaţi arm’ Neşănăl Ărina pump and circumstance, când te vrei un soi de mică Maracană a Valahiei Magna, pune, măă, pune şi tu iarbă adevărată, că nu de pajişti duce lipsă ţara. Iarbă, nu preşuri, nu hârtie creponată imitaţie mochetă cal. a II-a.
Aţi văzut cum la fiecare cramponel săreau hălci, hectare din iarba aia, parcă erau gropi de obuz de 88 ? Aţi văzut ? Tulai, no, şi din câte ţiu eu minte, parcă se juca forbal pe păşunea aia, nu şotron cu brontozauri ieşiţi de la megdonald. Nu ?
Ia ziceţi voi, dacă se inaugura jardenul ăla cu un meci de rugby România – Noua Zeelandă ? Aud ? Puneţi prinsoare că după o hakă din aia apăsată a all blackşilor şi o sârbă valahă, un brâu ceva, se lăsa cu tranşee şi se ajungea la canalizare ? Mai crăpa vreo conductă, mai exploda vreo bombă din al doilea răzbel.
Nu zău.
Surorile Marx 