Poşta redacţiei, parcă N° douăşunu

Mă babelor,

Ieri dimineaţă, cred. Şedeam liniştit la masa din salon, citeam jurnalul şi Fraila ne turna cafea, mie şi Rhettei, care venise să luăm micul dejun împreună şi să discutăm nişte chestii printre molfăiturile de croissant-uri şi alte viennoiseries proaspete pe care săsoaica le târguise ad-hoc. Pe Şerban îl lăsasem liber prin jardenul din spate să înfulece mierle, norocul poştaşului. Fincă avea să sune.

– Zunat uşa, herr musiualexandru.

– Zunat zoneria, Frailo, nu uşa. Uşa du-te tu şnel şi deschide-o, hai.

V-am zis, nu ? V-am zis, ăsta era, poştaşul. Cică scrisoare recomandată cu aviz de primire. Semnez, mulţumesc, îi strecor o băncuţă, îi fac vânt repede afară că Şerban muşca deja din uşa de la jarden să intre-n casă, bref. Mă uit la plic – plic din ăla par avion, cu dunguliţe albastre şi roşii, timbru oarecare, scriitură de mână, aplecată spre stânga (îh), stilou tocit. Expeditor – doamna Ciprinela Bozonu (sau domnişoara, nu desluşesc, că scria mărunt). O, nu, să nu credeţi. E altă Ciprinelă, nu inoroaga Piticului Grs. Ciprinela e, totuşi, un prenume destul de frevcent.  Să citim :

Stimate doamne Marx,

Îngăduiţi-mi să sar peste introducere (care ? n.n.) şi să trec direct la obiect (şi la subiect, dacă vrei – iarăşi n.n.). Citesc de ceva vreme blogul dumneavoastră (grozav, ne bucurăm de ne cântă năluci în piept, vorb-aia) cu respectul cuvenit unor persoane ajunse la vârsta senescenţei (vrei să zici senectuţii, ia mai zi tu o dată ce-ai spus şi ţi-l trimit pe Şerban recomandat şi fără aviz de recepţie, că n-o să fie nevoie). Constat cu surprindere şi amărăciune (aww, zău ? cu niţică aciditate nu ? un bicarbonat, ceva ?) că importanţa topicelor (aaa, „topicuri” vrei să zici, à l’anglaise, oukieeeei, credeam că a alifiilor, că alea sunt topice. Topice popice, ha) propuse mai cu seamă în ultima vreme de infatigabila Petroniamarcs este luată în derâdere de nişte postaci aiuriţi şi insipizi care-şi bat joc sistematic şi cu o nonşalanţă vecină cu zeflemeaua de ceea ce ar trebui să fie rigoarea unei dialectici, a unei polemici între oameni maturi şi responsabili (e groasă, ce mai). Nu-i numesc pe acei jalnici indivizi care aparţin fundului clasei şi subspeciei aruncătoare de cocoloaşe de hârtie în timpul orelor (te pomeneşti că aţi pus şi pastă de dinţi pe clanţă, care şi-a permis, mă ? nu vă e ruşine obrazului ?), căci se vor recunoaşte singuri în aceste rânduri (haidi, un pas în faţă şi autocritica, vă mănânc !) . Hlizelile lor de factură periurbană (ce factură ? suntem în urmă la-ntreţinere ? la gaz ?) mă importunează profund, iar comentariile lor deplasate şi găunoase ca nişte coji de seminţe taclagii scuipate-n buza şanţului (your hands are cold, but your lips are warm, let’s go down to the waterline) ruinează eforturile voastre continente (păi te cred şi io că suntem continente, ce aluzie e asta ? să-nţeleg consistente, nu ? că atenţie la Şerban) de a aduce cititorilor lumina dezbaterii raţionale a problemelor stringente (păi dacă erau astringente, erau corcoduşe) ale societăţii actuale.

Blogosfera, stimate doamne Marx, este o oglindă a ţinutei noastre morale (I’ll dress my soul in Sunday’s best, e voie cu evazaţi ?) care, pe lângă subiecte cu adevărat elevate, trebuie să reflecteze atât sobrietate, cât şi simţ civic şi respect în discuţiile purtate. Neseriozitatea, lipsa de bun simţ, flecăreala sterilă bătătoare de câmpi (doar nu de covoare şi preşuleţe) şi vandalismul virtual nu au ce căuta în lumea civilizată. Vă rog deci respectuos să luaţi grabnic măsurile care se impun pentru ca cei cărora vă adresaţi să nu mai fie parazitaţi (oxiuri ? o tenie, anyone ?) şi pervertiţi de asemenea comportamente nedemne. Cenzurarea (hait !) comentariilor deplasate mi s-ar părea, dacă-mi daţi voie să vă sugerez, un minim necesar.

Şi bla, bla, vă rog să credeţi, bla, bla, distinsa consideraţie, a dumneavoastră, punct.

Babelor, de dat replica în scris Ciprinelei n-am avut vreme, că se răcea cafeaua şi nici nu mai aveam plicuri. Îi spunem doar pe calea asta că la noi fiecare e liber să comenteze ce şi cum vrea şi că de cenzurat n-o să cenzurăm nici un comentariu, aşa cum n-am făcut-o nici până acum.

De un răspuns mai detaliat a zis Veta că se ocupă ea personal. Nu ştiu de ce, dar la telefon – că am sunat-o – îşi tot freca mâinile. Până atunci, puteţi să-i răspundeţi şi voi Ciprinelei.

Haidi, gata, fiţi cuminţi,

Vă pup.

P.S. Până şi Aşchiuţă ăla, Askimet sau cum îi zice, e uneori niţel prea zelos.

Din albumul de familie al surorilor Marx

Sus, la mansardă, de la stânga la dreapta : Rhetta Marx, Veta Marx

Jos, de la stânga la dreapta : câinele Şerban, pisica Puck, Musiualexandru, Piticugrs, Petronia Marcs

Fiţi cuminţi,

Vă pup.