Rhetta Marx mai zice un adevăr.

Babelor,

Mă gândeam eu aşa, cum mă gândesc uneori, la toate lucrurile de pe lumea asta deodată. Şi mi-am dat seama de o greşeală de gândire, babelor, o greşeală babană, care nu poate fi întâlnită decât la noi, femeile.

Poate că ştiţi că datorită uriaşelor progrese înregistrate în medicină în ultimii ani, femeile sunt în stare să facă un copil fără să se culce cu vreun bărbat (deşi ce rost ar avea? Care-i farmecul? Prefer opusul, adică să mă culc cu un bărbat fără să fac copil după). Procedeul este cam următorul: se ia un bărbat, i se dau o revistă cu femei goale şi un borcan, bărbatul pleacă puţin şi se întoarce cu borcanul plin cu spermă. Se ia sperma, se face nu ştiu ce şmecherie cu ea şi se bagă într-un fel sau altul într-o femeie. Femeia pleacă şi peste nouă luni dă naştere unui nou om. Cam asta-i toată treaba.

Dar femeile din zilele noastre nu vor orice fel de spermă. Aşadar, se duc la o bancă de spermă, care este de fapt un fel de bibliotecă: pe nişte rafturi sunt aranjate borcane cu spermă, începând de la sperma de muncitor, care costă cinci dolari litrul sau sperma de taximetrist, care are cam acelaşi preţ, şi terminând cu sperma de doctor, avocat, arhitect, artist (la vreo 2000 de dolari litrul) sau chiar spermă de laureat al premiului Nobel (vreo 7000 de dolari, preţurile le ghicesc doar, s-ar putea să nu fie absolut exacte). Ei, şi majoritatea femeilor iau sperma cea mai scumpă, sperând că doar-doar odrasla lor va primi şi ea un Nobel sau un Oscar sau ceva de genul ăsta.

Mie toată treaba mi se pare complet absurdă. Adică ştie toată lumea că singurul lucru care contează la un bărbat este lungimea pulii. Că are cine ştie ce medalii atârnate la gât nu interesează pe nimeni. Poţi să fi luat şi trei Nobeluri, că tot degeaba le-ai luat dacă ai o pulă de cinci centimetri. N-ar fi preferabil, deci, ca pe borcanele din banca de spermă să scrie doar lungimea organului donatorului? N-ar fi corect? Că dacă ar fi să am vreodată un băiat, ceea ce pare din ce în ce mai puţin probabil, aş fi mai liniştită ştiind că are cu ce – şi implicit şi pe cine – să fută decât dacă ar rezolva tot felul de ecuaţii la el în cameră, singur, cu gândul la lucruri pe care nu le va avea niciodată.

Părerea mea, babelor. Care desigur nu prea are sens când este vorba de copii-fete, da’ asta e, nu le pot ştii nici eu pe toate.