Cum se pişă burghezia din România pe Costi Rogozanu şi Vasile Ernu

E toamnă, anul 2038, undeva în România. Ţara, în urma alegerii fireşti pe care a făcut-o în urmă cu ceva vreme de a-şi urma calea alături de poporul sovietic prieten, este un mare şantier. Se construieşte un viitor luminos către o mare gaură neagră, care din nefericire nu e o pizdă.

Undeva la geamul unei macarale gigantice, se văd două chipuri. Bătrâne, dar dârze. Sunt Costi Rogozanu şi Vasile Ernu, doi dintre ideologii transformării acestei societăţi. Sunt mulţumiţi şi privesc în zare, cu mult peste marea de muncitori care fojgăie pe dedesubt.

– Ce frumos, spune Vasile. Am reuşit, prietene tovarăş. Sunt fericit.

– Aşa e, zice şi Costi. O singură clasă socială. O mare prietenie. Poporul român – frate cu toate celelalte neamuri, fără inechităţi, fără inegalităţi.

– Şi mai ales fără duşmănie.

Cei doi tac o vreme. De fapt nici nu prea mai au ce să-şi spună. Şi asta pentru că idealul lor este chiar sfârşitul istoriei, dar nu cel imaginat de Fukuyama, ci caterinca pseudo-intelectuală a unor popoare necivilizate. Adică cel din care provin cei doi, plus celălalt, cel pe care îl admiră.

– Lupta am câştigat-o atunci, în 2014, dacă îţi aduci aminte, vorbeşte Rogozanu. (râde) Când încă eram dizidenţi.

– Da. Normal. Spunâdu-le românilor permanent că libertatea, economia de piaţă, iniţiativa privată şi toate celelalte măscări nu le folosesc la nimic, am reuşit să impunem curentul de opinie potrivit. Şi ce bine e. Avem tot ce puteam visa.

– Şi chiar mai mult decât atât. Ce am reuşit acum nu s-a întâmplat nici în visurile cele mai optimiste ale comunismului. Este utopia perfectă. Este… viaţa, aşa cum trebuie să fie.

Deodată, din senin, Costi Rogozanu simte ceva mişcând în zona umflăturii pe care i-o fac pantalonii în zona şliţului. Este chiar mâna tovarăşului său, croindu-şi drum către propria-i pulă.

– Tovarăşe, ce faci?

– Nimic, tovarăşe Costi. Zic doar să sărbătorim.

– Tovarăşe Vasile, nu e bine. Cedezi idealurilor societăţii burgheze decadente.

– Lasă, tovarăşe, lasă, că nu s-o prăbuşi socialismul din cauza noastră.

Atât mai spune, apoi îşi umple gura cu cel mai firesc lucru pentru un ideolog netalentat de stânga.