Fără cuvinte (şi totuşi cu multe ziceri provenind, culmea, din imagini)

SAMSUNGSAMSUNGSAMSUNGSAMSUNGSAMSUNGSAMSUNGSAMSUNGSAMSUNGSAMSUNGSAMSUNGSAMSUNGSAMSUNGSAMSUNGSAMSUNGSAMSUNGSAMSUNGSAMSUNGSAMSUNGSAMSUNGSAMSUNG

Cum să-l oprim din scris pe Tudor Chirilă

Dintre nenumăratele cărți care mi-au picat în mâini în ultima vreme, una dintre ele e absolut genială. De fapt, omul are chiar potențial de mare scriitor. Să dăm glas câtorva citate din opera sa și să ne pretăm (atât cât putem în fața unei asemenea voci) la un mic discurs critic. Iată, așadar, câteva mostre literare spicuite la întâmplare. Mă rog, în cazul de față nu poate fi vorba de întâmplare, pentru că oriunde ai deschide pagina te cutremuri de plăcere. Deci:

Pagina 38 (scris, așa cum ne-o spune o însemnare, la data de 7.08.2007): „Femeile au nevoie de protecție, tandrețe și pulă”.

Comentariul nostru: Hai să mori tu. Ne faci să ne întrebăm ce părere are mămica celui care a scris aceste rânduri. Dacă e vorba totuși de o părere bună, textul ne explică de ce vei sfârși fără a avea și tu, acolo, o pizdă alături. Că doar ce posesoare cât de cât inteligentă a unui sex tandru și frumos s-ar vedea trăind lângă un asemenea luceafăr al huilei gândirii românești. Mă rog, un taliban am vrut să zic, dar nu mi-a ieșit.

Pagina 182, un text numit – genial – „Prea orb să poți iubi. Muntele luminii” (scris la 23.04.2009): Iubita mea, cât ești de frumoasă, acolo sus, pe Muntele Luminii. Un glob de cleștar ești, iubita mea (n.r.-??). Nicio imperfecțiune – lumina nu poate zăbovi, căci alunecă pe deasupra ta, atât de fragedă și de marmoreană ți-e pielea, iubito. [….și textul continuă în aceleași note de labă tristă până aproape de final, unde…] În ce? În ce s-o transformăm? Iubirea? Iubirea e lumină, iubirea-i perfecțiune, iubirea nu astupă, iubirea nu-i genune (n.r. – superb). Te părăsesc iubito, nu suntem împreună, nu pot să-ți sufăr umbra, nu vreau să-ți dau alt nume.

Sigur, aici ne poate apuca plânsul. Și nu din pricina melodramei de mâna a doua, ci a milei pentru autor, care nu a auzit vreodată de auto-cenzură. Și totuși el, plânsul, ni se oprește, firesc, în momentul când realizăm că același autor, avea de fapt de realizat o compunere privind colega de grupă din grădinița unde tocmai s-a întors.     

Mai departe. Pagina 78, unde marele scriitor se joacă de-a demiurgul, într-un text pe nume „De mână cu Dumnezeu” (14.12.2007). Și zice, fără niciun fel de jenă: Când ești mic, Dumnezeu se plimbă cu tine de mână prin lume. Îl ții strâns. La un moment dat vă opriți într-un loc cu multă lume și culori (n.r. – Obor? Părculețul Copiilor de la Brâncoveanu?). Dumnezeu îți spune că lipsește un pic și revine. Te roagă să-l aștepți în locul unde v-ați oprit. Apoi pleacă. Tu aștepți puțin în loc, dar lumea și culorile te atrag către un bâlci cu călușei (n.r. – ah, deci aveam dreptate, chiar e Brâncoveanu).

În fine, aici nu e neapărat nevoie de comentarii, fiecare persoană cu minimum de discernământ literar realizând, fără drept de apel, că personajul principal rătăcește într-o copilărie întârziată, duioasă, desigur, de mână cu un Tată Ceresc ce pare să întrevadă viitorul scriitor mediocru din acest băiețel, drept care îl abandonează nicăieri, într-un parc de distracții plin de țigani care mai mult ca sigur vor abuza de el.

Pag. 190, scris la 8.05.2009 – „Dacă”: Eu vin și spun. Căutăm fericirea peste tot. Căutăm fericirea în cluburi insalubre, îmbrăcați în hainele care ar putea s-o impresioneze pe femeia care nu există. Căutăm fericirea la metrou, în speranța că ni se va arăta când ne așteptăm mai puțin. Din senin. [………..] O singură întrebare uităm  să ne punem, preocupați de această goană nebună: dacă fericirea este cea care ne caută pe noi și nu ne găsește pentru că ne jucăm prea mult de-a baba-oarba? Dacă fericirea caută în noi tot ce căutăm și noi în ea? Dacă fericirea reclamă fericire?

Bun. Acum să tragem adânc aer în piept și să încercăm să facem ordine în simțirile năvalnice ale artistului. E vorba în mod clar de un serial polițist în care personajul ia la rând stațiile de metrou ale cine știe cărei magistrale, încercând, mai mult ca sigur, să scape de starea continuă care nu-i dă pace și anume că este neplăcut sieși. Ok, doar că de așa ceva e foarte greu să scapi, știut fiind faptul că atunci când te detești cu atâta patimă, tocmai că metroul este cel care îți poate curma suferința, între și sub roțile sale duhnind a ulei rânced, deci poate că asta e fericirea la care se referă uriașul autor, cea a auto-anihilării. Cât despre ultima propoziție, culmea, în mod subliminal ea ne oferă un indiciu despre adevărata carieră ratată a omului nostru: publicitatea. Ca mulți alți autori slabi și el ar putea găsi fericirea prin scris reclamând-o taman unei agenții de advertising, unde suntem convinși că acest gen de scris are căutare și finalitate.

În fine, am mai putea continua mult în felul acesta absurd, dând filele când la 40, când la 25, când la 384 (atâtea pagini are, din păcate, cartea!!!), dacă nu ne-am plictisi și nu ne-am da seama că vom găsi mereu și mereu aceleași platitudini bombastice, de june lipsit de ocupație și, din păcate, profunzime. Sigur, cu mici variațiuni pe aceeași temă, cum ar fi de exemplu textul „Amyneth, zeul tehnologiei”, unde Chirilă demonstrează că în el zace inclusiv un Asimov nedescoperit, crezând cu ardoare că dacă azvârle cu oarece terminologie futuristă („porumbeii electrici”, „fibre din conductori de uraniu”, „generatorul alb, din cobalt și crom” etc.) se poate deda genului SF. Desigur, asumpție complet greșită, pentru că și pe acest teritoriu de joacă e nevoie de talent.

Încheiem urându-i maestrului să scrie, să scrie în continuare, adresându-se aceluiași public (destul de mare) de nefutute întristate din pricina lipsei de discernământ literar. Îi mulțumim, altminteri, că redă atât de bine atmosfera unui cenaclu de provincie, pe care nu știm mulți alți autori capabili s-o transpună în cuvinte. Și, ca o curiozitate, ne întrebăm de ce organizațiile feministe românești, destul de active în general, nu se auto-sesisează în cazul acestui om.

Mulțumim, Polirom!

exercitii-echilibru-tudor-chirila