Cunnilingus

Uah, babelor,

Trăgeam cu urechea la nişte The Clash, urlând şi eu ca tot omul „Should I stay or should I go now” şi ignorând disperatele bătăi în zid ale vecinilor, când piesa s-a terminat şi a început Straight to Hell. Am pus mâna pe chitară şi l-am cântat cap-coadă, dar fără nişte părţi, după care mi-am pus papucii şi am ieşit afară. Afară era noapte şi pustiu, doar o maşină ce se mai bălăngănea puţin, de parcă cineva ar fi făcut sex în ea.

Cum sunt o persoană totodată responsabilă dar şi cu simţul umorului, m-am dus să văd ce se întâmplă. Şi se întâmpla exact ce presupusesem: un cuplu mai curând tânăr descoperea nişte secrete pe bancheta din spate a unei Skoda Octavia. Amuzată, am bătut în geam. Acesta s-a deschis, şi mâna firavă a unui puşti a dat să mă înhaţe de beregată. Ce am mai râs! Cum l-am pocnit în obraz cu pistolul! Cum i-am întins un şerveţel să se şteargă de sânge, în timp ce fata ţipa de zor acoperindu-şi goliciunea! Aaaah, ce haios a fost!
Dar în fine, să povestesc mai departe.

– Tinerilor, am zis, voi n-aveţi case? Măcar una, sau un apartament acolo, că aşa, pe stradă, cine ştie ce nebun vă vede, şi…
– Ce naiba vreţi de la noi, doamnă?, a zis băiatul nervos. Oţi fi cumva vreo perversă…
– Aiurea, am zis, nu sunt perversă. Şi de fapt nu cu tine vroiam să vorbesc, ci cu prietena ta.
– Da, ce doriţi?, a întrebat fata privindu-mă îngrozită.
– Vroiam doar să-ţi spun să ai grijă, am zis.
Câteva semne de întebare au început să răsară în jurul chipului ei, aşa că i-am explicat:
– Cu sexul.
– Ăhm, adică el are prezervativ, şi eu folosesc, să ştiţi, de vreo două luni…
– Noooo, nu despre asta vorbeam, am zis, vroiam doar să-ţi spun despre cunnilingus. Să nu uitaţi să faceţi. Adică el ţie.
– Ăăă, bine, a zis fata.
– Să nu te sfieşti, am zis.
– Ok, bine…
– Şi nici tu, i-am spus băiatului şi arătându-i frumuseţe de pistol.
– Nu, nu, deloc, a zis el.
– Da’ ştiţi ce-i aia…
– Da!, au zis amândoi într-un glas.

Şi m-am întors acasă mulţumită că am terminat cu fapta bună pe ziua de azi şi pot în sfârşit să mă culc.

Vă pup,

Rhetta