Modelul românesc, lecţia Adamescu: cum să faci praf un biznis

Îl înjuram la greu pe Doru Buşcu acum vreo 2 ani când, iritată de faptul că omul se credea unica autoritate în ale umorului românesc, cuteza să ridice vocea la recent achiziţionata marcă Academia Caţavencu.

Îl înjuram degeaba, însă. Pe lângă faptul că omul scrie foarte bine, fiind unul din cei mai buni editorialişti din România (dacă nu chiar singurul, că Dinescu nu se mai pune), instinctul îi spunea că ceva nu miroase bine:

1. Că lui Adamescu îi vor flutura la un moment dat cătuşele pe la urechi. Acum, sincer, aşteptăm ca acelaşi lucru să se întâmple şi cu panarama aia de fi-su.

2. Că redacţia nou instituită e proastă. Complet adevărat. Oamenii cu o brumă de talent care au fost aduşi iniţial nu au fost lăsaţi să-şi facă treaba, fiind înlăturaţi rapid (3-6 luni) din pricina gusturilor absolut mediocre în ale umorului românesc pe care le deţineau Adrian Rus (omul cu banii, pe care după cum veţi vedea mai jos nu-i dădea niciodată) şi Alexander Adamescu, băiatul de care vorbeam mai sus şi căruia i-ar sta la fel de bine legat ca şi lu taxu. Marele umor care se trafica la faţa locului nu se limita însă, din păcate, la aceşti doi oameni. Fiind nişte indivizi atât de glumeţi şi de veseli, considerau oportun să numească oameni asemenea lor în funcţiile imediat următoare pe parte ierarhică, ridicând întreg acest lăcaş al hazului pe nişte culmi ale isteriei de râs. Adică efectiv te căcai pe tine în hohote, drept care finalitatea logică era că şi începeai să plângi la un moment dat, fiind singurul mod în care puteai să-ţi transformi starea de hăhăială absolută în aşa fel încât să nu crăpi. După care sigur că până şi plânsul se mai liniştea şi o dădeai într-o smiorcăială ceva mai relaxată, care îşi arăta curând adevăratul scop: lacrimi de durere în cur, sau de cât de netalentaţi erau majoritatea. Glume, efectiv, de doi lei care justificau (sperau ei) salariile a unu-doi oameni de paie care altminteri n-ar fi avut niciun rost în viaţă.

Mai jos, prin urmare, sfârşitul evident şi glorios al acestei stări de fapte care nici măcar n-a durat prea mult, aşa încât în afară de Adrian Rus şi încă vreo alţi doi-trei slugoi siniştri nu cred să-şi fi tras cineva prea mulţi bani deoparte.

P.S. – îndemn puternic pe cei care nu cunosc subiectul îndeaproape să nu comenteze aiurea la această postare, rugându-i să se ocupe, eventual, de activităţi ceva mai utile.

P.S. 2 – în ceea ce priveşte ce urmează să citiţi, nu cred deloc în povestea cu „tirajul care creştea, fiind o performanţă unică” etc. etc. Eu am peste 800 de prieteni în lista de FB, dintre care unul (1) singur dădea share la ce postau aceşti băieţi pe site-ul lor. Nu-i dau numele de ruşine, fireşte. Cred că lista mea de FB este reprezentativă pentru o anumită pătură a potenţialilor cititori a unei astfel de reviste şi mai cred că lipsa lor de interes pentru aşa-zisele glume care se scriau în AC, este absolut simptomatică pentru câţi presupuşi cumpărători avea ziarul la chioşc. Adică foarte aproape de 0. ZERO.

Comunicat de presă:

Academia Cațavencu își suspendă activitatea editorială

București, 19.06.2014: Redacția Academiei Cațavencu nu mai are chef de glumă. Administrația trustului de presă în care este inclusă această revistă este, ea însăși, o poantă. O poantă bună- dacă este văzută dinafară, sau o poantă proastă, dacă este suportată dinăuntru.

Astfel, numărul care urma să apară în ziua de 23 iunie 2014 nu va mai apărea (sau cel puțin nu în această formulă editorială). De asemenea, se suspendă și segmentul online al revistei – site și pagina de Facebook.

Facem acest lucru pentru că ne iubim revista, cititorii și meseria. Și pentru că ne respectăm pe noi înșine suficient de mult, încât să nu-i lăsăm pe alții să ne înjosească.

De ceva timp, Academia Cațavencu funcționează într-o situație hilară: nu ajutată de administrația trustului de presă din care face parte ci, cumva, în ciuda acesteia.

Este neplăcut, dar relativ obișnuit în presă, ca salariile să nu fie încasate la timp. Însă nu e deloc firesc ca, față de subiectul întârzierilor salariale de luni de zile, Adrian Rus, directorul general al companiilor grupului de presă Medien Holding, să aibă următoarea poziție, exprimată într-un e-mail, cităm: „Daca e vorba de salarii din nou am sa v-o spun pentru ultima oara: CINE POATE CREDITA ACEASTA ACTIVITATE SI SI-O ASUMA, SA RAMINA! CINE NU, SA PLECE INSTANT! (…) ESTE ULTIMA OARA CIND MAI SPUN ACEST LUCRU! URMATOAREA DATA CIND IMI ADUCI ACEST LUCRU IN DISCUTIE (…), VA ASIGUR CA PLECATI!” (n.r.- majusculele aparțin autorului mesajului)

Putem face foarte multe lucruri pentru această revistă și pentru cititorii ei, dar nu putem fura din portofelul soțiilor ca să putem susține (să putem„credita”), astfel, nenumăratele și interminabilele gafe ale celui care, chipurile, o administrează. Și, mai cu seamă, nu putem tolera o astfel de atitudine sud-americană, de proprietar de plantație bananieră.

ACADEMIA CAȚAVENCU a fost și este, încă, o revistă citită. O spun vânzările la chioșc, în creștere, până când administrația a luat nefericita decizie de a scădea tirajul. Această creștere este o performanță (din câte știm, unică în trustul nostru, și rară în presă, în general), dar este o performanță greu de susținut, atâta vreme cât administrația pare să facă tot ce-i stă în putință pentru a contrazice această tendință.

Să fii sunat cu trei-patru ore înaintea tipăririi revistei și să ți se spună că se reduce cu patru numărul paginilor acesteia, apoi, la insistențele redactorului-șef, să se descopere că economia obținută astfel ar fi derizorie (și, desigur, invers proporțională cu deficitul de imagine) este încă o dovadă clară a amatorismului lăutăresc cu care se „administrează” această revistă.

De parcă n-ar fi suficient, Directorul General Adrian Rus intenționa să inaugureze o politică editorială unică în presa românească: redacția să-i propună vânzătorului ei de publicitate clienți și campanii publicitare, iar vânzătorul, la rândul său, să ofere teme de articole (generale, nu publicitare!), să judece valoarea de umor a conținului revistei, ba chiar să aleagă coperta revistei.

În concluzie, redacția Academiei Cațavencu nu este dispusă să scrie gratis, la comanda administratorului de trust, cu acordul portarului și cu supervizarea femeii de serviciu.

Majoritatea Redacției Academia Cațavencu

Reclame