Dupa 20 de ani

Pe la 1850 plutea pe Mississippi o corabie care, alaturi de altele mai mari sau mai cu aburi, cara pe plantatii de bumbac zeci de mii de negri. Pe una din corabii un tanar numit Jazzbo Brown canta la pian. La un pian hodorogit, stramb, pe care valurile faimosului fluviu il adusesera probabil din Europa. Ce canta Jazzbo? Nu stia nimeni, era o improvizatie cumva, dar muzicantii, tot negri, care isi duceau armonicile, balalaicele si chitarile acolo unde era rost de cate un dolar au numit muzica tanarului dupa numele lui: jazz. Peste 20 de ani, jazzul ocupa America, iar peste ani mapamondul. 

Dupa evenimentele din 1989, orasul bulgar Gabrovo ajunsese o ruina ingropata in piele. Asta pentru faptul ca puterea comunista din sudul Dunarii hotarase ca in oraselul de munte sa se prelucreze toata pielea animala bulgara. Se faceau, asadar, curele din piele, incaltaminte, manusi, curele, ochelari, tigari si caciuli. In fata falimentului total al urbei, primarul a hotarat s-o dea pe cultura. In fosta fabrica de prelucrare au inceput de-a lungul anilor sa functioneze tabere de pictura, fotografie, ceramica, concursuri de proza scurta, de caricatura, de poezie, si mai nou festivaluri de film scurtmetraj si documentare. Dupa 20 de ani, manifestarile de la Gabrovo au capatat girul unor mari personalitati: Maddona, Cleve Collins, fratele solistului Phill Collins, care este cel mai mare caricaturist in materie de sex din lume, si multe altele, care fac din Gabrovo un loc de pelerinaj cultural.

Prin anii ’90 la 40 km nord de Roma, un orasel mai frumos decat Sighisoara, numit aproximativ Capattava, a fost parasit de populatia tanara in cautarea unor slujbe prin Europa. Primarul de atunci al localitatii a avut ideea geniala sa cheme elevi din Roma, Milano sau Neapole care sa graffiteze peretii caselor goale. Astfel ca urbea a devenit un salon de grafica urias cautat de toti artistii plastici din Europa. Dupa 20 de ani, multi tineri indigeni plecati la munca s-au intors, au pictat pe cea mai mare cladire chipul lui Jim Morrison si s-au apucat sa investeasca in orasul parasit. Astazi, Capattava, sau cam asa ceva, este unul din locurile cele mai vizitate din lume. 

In San Francisco, acum vreo 20 de ani exista o strada pe care nu trecea nimeni desi se numea Jack Kerouak. A fost de ajuns ca primaria locala sa initieze printre liceele din oras un concurs de graffiti, sa puna la bataie peretii tururor caselor de pe strada lunga de 80 de metri, sa dea autorizatii de terase si cofetarii pe mijlocul ei, pentru ca strada sa devina una din cele mai cautate din oras, iar manifestarea sa capete alura unui eveniment international de valoare in amintirea fenomenului hippy din anii ’60 ai secolului trecut.

Si peste Romania au trecut 20 de ani. Autoarea unei revolutii care n-a schimbat nimic, caz unic in istoria universala, tara noastra nu se ilustreaza prin manifestari culturale de valoare, exceptandu-l pe Enescu al carui Oedip nu se poate asculta,  ci prin impostura, prostie, ingnoranta, minciuna, mineriade, guverne inutile, alegeri emotionale, societate civila falsa, televiziuni de nisa care dezinformeaza, „berici” la Casa Poporului, „concerte” cu Directia 5, discutii sterile despre dramaturgia romana, „acoperitii din presa” si nu numai, filme modeste, vezi „Epoca de aur” a lui Mungiu, saracie, somaj, furaciune si asa mai departe.

Asa ca zic: Ce-i de facut? Profa noastra de Societate Civila, care preda si Inexistenta Societatii Civile in Romania, ne da curand lucrare de control cu tema asta: Dupa 20 de ani. Asa ca mai zic, fratilor: Io ce sa scriu? Zic: Rhetto, Vetto, Mariuse, petronia, Stefane, io ce sa scriu?

Vasile si asa mai departe!!!

123 comentarii

Comments RSS TrackBack Identifier URI