Mii de puli și pizde au invadat capitala noastră iubită

E sfârșitul lumii. O știm, o simțim, dar mai ales o vedem în miile de puli, cururi, coaie și pizde care au invadat urâtul nostru oraș. La tot pasul, oameni hidoși se avântă pe bulevardele pline de căcat de câine și oameni, scufundându-se în el, înotând, ba chiar la final și mâncându-l. De ce fac asta? Nimeni nu știe, dar putem bănui că este un obicei local, singurul de altfel.

Revenind, priveliștea este greu de suportat. Oameni fără dinți îmbrăcați în perdele și covoare se scurg în lacurile de pișat formate pe micile artere ale capitalei. Unii sunt chiar și pe schiuri, deși nimic din geografia mediului înconjurător nu încurajează asta: derdelușurile s-au furat, cu zăpada s-au șters la cur, bășini au tras cu nemiluita. Și cu toate astea, oroarea continuă. Bine, dar până când?, vă veți întreba, poate.

E simplu: până nu vor mai avea ce să cace. Iar momentul respectiv este aproape, dată fiind sărăcia cruntă în care se zbat cetățenii hidoasei noastre urbe, care au ajuns între timp să se angajeze toți pe singurul post disponibil la stat, doar-doar vor putea supraviețui. Chiar și acolo, însă, trebuie să sugă pula! Încontinuu, de dimineață până seara, lucru pe care respectivii nu-l vor! Și-atunci? Păi și-atunci vor muri de foame, e destul de simplu!

Iată, deci, care va fi sfârșitul concetățenilor noștri specialiști în asamblări frigidere. Astfel, derizoria noastră cetate va rămâne pustie, așa cum și trebuie de altfel, doar cu un miros și un nor sinistru de bășină plutind deasupra ei. Din fericire, însă, uzinele care până nu demult depășeau record după record în producția de floci, vor rămâne în picioare, continuându-și activitatea.

Reclame

Motive de ieșit vara din casă când abia ai înviat din morți

Oamenilor,

Poate ați reținut din prima mea postare articulată din E.P.M (Era Petronia Marcs, explic când avem timp) că m-am trezit la viață puțin mai devreme decât anticipam. Și poate vă întrebați, totuși, ce anticipam, de ce și când. Foarte bine. Dar asta este o sumă de alte povești cărora nu le-a venit timpul încă. Ca dispariția corupției sau a sexismului, dacă vreți.

Următoarea întrebare coerentă ar fi ce anume m-a trezit.

Păi la asta pot să răspund. Unu, că nu dormeam. Doi, m-a trezit comentariul lui Mi Argo. Urăsc să-mi datorez trezirea de troll de basm cuiva despre care am amintirea că ne ciondăneam amical și făceam ping-pong cu răutăcisme pe-aici acum trei ani, dar asta e situația. Amazonul arde, poftim, dacă vreți ceva la fel de greșit în ansamblul Universului. (Mi Argo, trimit o sticlă de vin vechi de 3 ani pentru iertare, da’ înmulțește și tu cheful de trezire al oricărei babe cu dimineți în valoare de 3 ani și o să înțelegi.)

Dar nu-i exclusiv vina lui Mi Argo (bine, bine, două sticle!). O perturbare în Forță (faimoasa constantă a lui Nosferatu: forța atracției criptei crește proporțional cu coeficientul de greață sartriană) exista deja. Poate vă întrebați, ca și mine, care anume din evenimentele din ultimii trei ani a provocat-o. Candidate sunt multe, dar pentru că n-am timp să ghiciți (în absența mea, s-au mutat în bloc niște hipsteri fals-prietenoși și pseudo-realizați, ceea ce știu că sunteți de acord că impune măsuri pseudo-cinegetice imediate), vă spun.

După cum cred că vă amintiți din E.P.P.M (Era Pre-Petronia Marcs), unul dintre foarte puținele lucruri care mă scot pe mine vara din casă nu doar fără planuri de asasinare, dar chiar și cu plăcere și bucurie (înjurăturile sunt redirecționate către Soare, vreme și alte chestii pe care are tot atât rost să le înjuri ca și pe politicieni) este BIAS. Care înseamnă o zi din an în care pe aeroportul Băneasa fac tumbe în aer aero-chestii variate, de la planoare la Typhoons și Suhoaie. Și pălării de babe, și copii prea gălăgioși, și oameni fără nici un fel de simț al distribuției propriei persoane în spațiu. Io nu vă zic că e azi, că pe urmă poate chiar mă ascultați și aglomerați aiurea pista aia (visul meu de babă e un BIAS doar pentru mine).

Zic altceva: că potrivirea dintre BIAS și prezentatorii lui, pe de o parte, și BIAS și muzicanții care încheie manifestarea, pe de altă parte, este de mulți ani obiect de studiu al cursurilor de literatură și practică suprarealistă și absurdă din întreg Universul. Serios. Țineți minte când a trecut un asteroid cam aproape de Pământ, de-a sughițat Elon Musk în somn și s-a burzuluit la Univers? Ăia erau tripillienii, veneau și ei la curs. Lor nu le-a ieșit niciodată nivelul ăsta de paradox dadaist. Dadaismul însuși, de altfel o beție de-un weekend a perseglugilor în teambuilding, e nimic pe lângă.

Eh, chiar și reușitele anilor trecuți (Iris?!) sunt nimic pe lângă ce li se pregătește anul ăsta amatorilor de aeronave impertinente cu gravitația. După MIG-uri, F16-uri, Baltic Bees, Hawks of Romania și Yurgis fucking Kairys, urechile o să ne fie zdrențuite de… Io nu pot să vă spun. Vă las să vedeți singuri.

Este că nu-s singura care practică necromanția sadică?

PS: À propos, băi BIAS, faptul că programul nu e pe prima pagină a site-ului și trebuie să sapi după el prin cine știe prin ce străfunduri ale debaralei de mături a internetului nu e ok. Hai că se poate mai bine.
Nu, nu toată lumea are Facebook. În continuare.

The Walking Marx

Haaaaaaah! Că bine mai e la aer! Da, chiar și la aer de București. Respirați voi păianjeni și scărpinați-vă nasul când vă gâdilă miriapozii, și apoi să vă aud plângându-vă de calitatea aerului bucureștean.

Asta-mi aduce aminte că am revenit cu un plan.

Madam Fireo (am crezut că-i o glumă proastă când am aflat, una dintre multele, dar ok, țin la glumă), pentru că știu că textul ăsta o să ajungă cumva la tine, asta-i cheia să pui capăt miorlăielilor bucureștenilor că vor să locuiască în orașul ăsta și alte absurdități: închide-i singuri 3 ani în câte o criptă. Sunt sigură că rezolvi cumva cu spațiul, dacă n-ai înființat o companie municipală pentru cimitire probabil doar n-ai găsit omul potrivit care s-o conducă. Ia un băiat de la Prima Casă, redenumești programul Ultima Casă, pac! Și tot așa: se plâng de drumuri, aruncă-i în Dâmbovița. Se plâng de viniete? Dă-le voie în oraș doar cu ricșa. Fiecare să-și care vecinul, alternativ, zile pare – zile impare (dacă nu știi modelul, întreabă pe-acolo prin PSD, dacă mai vorbește careva cu tine – sigur își amintește vreunul că a fost mângâiat pe cap pentru propunerea asta acum ceva timp). Fără mofturi de sciatică, de picioare rupte, de poliomielită (a, asta n-a revenit încă? Scuzați, am ieșit puțin cam devreme din criptă. Observ că Olivia Steer se mișcă mai încet decât estimaseră Frankie și Benjy.) Asta ar trebui să rezolve și problema traficului, măcar o perioadă.

Hm. Ceva se simte greșit aici, și nu cred că e doar faptul că mi-am lustruit gresia din baie cu Peracle. (Nerecomandabil, lasă o grămadă de pene în urmă, dar aspectul practic a fost irelevant, a existat un scop mai important al acestui exercițiu.) Totuși, ce?

Ah!

 
Oamenilor, (nu mai știu nici să vorbesc)

Dat fiind că nici de ieșit din cripta în care m-a închis acum trei ani cucuveaua Peracle, complet din greșeală și poate doar un pic intenționat, nu pot ieși fără public, nu rămâne altceva de făcut în afară de observat: iacătă-mă-s. Experimentul meu de omorâre definitivă a blogului și de damnatio memoriae a verișoarelor mele Rhetta și Veta (inclusiv cu rașchetat ochii portretelor împrăștiate prin cele mai improbabile colțuri de casă, ba de câteva ori cred că le-am rașchetat ochii reali chiar lor înșile), cel mai lung exercițiu de răbdare pe care l-am făcut vreodată, a eșuat lamentabil. Câțiva dintre voi încă bântuie pe aici. Și de câte ori mi-am mușcat limba, degetele și alte părți ale corpului la care ajung (unele dintre ele s-ar putea să fi fost fără legătură cu frustrarea), când aveam chef să bârfesc nasoale pe aici! Mbine, atunci.

Să-i dăm drumul, zic.

Let the bitching and moaning begin again! Că dacă nici acum și-ntotdeauna n-avem de ce, atunci cine?

… a înviat!

Buf. Bufbuf. Buffmmmmpf.

Bufpocpocpocrochrrrrrrr.
….
Sssscrrrrrțipilițipilițipulîzbufaaaaah.

Hrmpf!

România e dincolo de salvare. Iată de ce:

Paradox relativ unic în zona țărilor Europei de Est, România se confruntă cu următoarea situație. Sau hai să-i spunem, poate mai corect, radiografie:

  • În zona structurilor de forță, deși avem, pentru prima oară în istorie, trupe americane pe teritoriul țării, culmea este că au o eficiență limitată. Sau cel puțin nu în ce privește motivele pe care noi le identificăm, mai nou, ca amenințări la siguranța națională. Iar asta pentru că zona serviciilor este puternic, ba chiar foarte puternic, penetrată de FSB. Asta nu e ceva nou, pentru că propriu-zis această structură de forță în particular a fost ranforsată cu ajutorul rușilor la momentul în care au ocupat România, orice alte tentative anterioare de asemenea comunități de informații fiind, propriu-zis, niște glume. Desosebit de periculoasă astăzi este însă deturnarea (cuvântul hijack ar descrie totuși mai bine situația) legislativului, iar după cum putem lesne observa din inepțiile care ies de pe masa lui de lucru, reiese că în acest moment România se confruntă cu o dictatură parlamentară. De ce e asta rău? Păi e simplu, pentru că o dictatură nu e bună în sine, e ceva ce vrei să eviți dacă nu ești masochist. De ce e asta de două ori rău în cazul României? Păi simplu, pentru că România este o republică parlamentară și nu una prezidențială, ceea ce arată din start care este ponderea acestei instituții în buna funcționare a statului. Nu de drept, că până la ăla mai sunt de întrunit niște condiții. A statului pur și simplu. Adăugați la asta o legitimare a acestei dictaturi parlamentare printr-un discurs cu dublu standard construit pe principiul psihologiei inverse (structurile anticorupție sunt, de fapt, vinovate, pentru permanentul spectacol al cătușelor) și va reieși o schizoidie pentru a cărei lectură corectă este, într-adevăr, nevoie de un IQ mai mare decât cel mediu. Dar na, până la urmă tot de așa ceva era nevoie și când s-au trezit ăia cu calul troian în incintă. Și nu l-au avut. Pe el, pe IQ.
  • La această stare de fapte, căreia societatea civilă a reușit să-i pună stavilă printr-un efort impresionant, se adaugă însă ceva de factură nouă, absolut inedit: genocidul economic. Da, ați citit bine. Exact despre un genocid vorbim, care genocid, ca orice genocid de la mama lui, va avea efecte pe termen lung și foarte lung. Este vorba, mai exact, despre creșterea salariului minim pe economie, lucru care, deși sună bine în primă audiție, reprezintă de fapt exact opusul său: deja nenumărate businessuri din zona inițiativei private, și așa foarte săracă, sunt nevoite să apeleze la disponibilizări. Iar asta este destul de evident ce înseamnă: canibalizarea tuturor firmelor sau firmulițelor din orice domeniu pe care-l vreți voi și, pe termen lung și foarte lung – pauperizarea clasei de mijloc. Say, deci, hello to republica bugetarilor osificați în funcții lipsite de orice competitivitate și cu zero inovație. Say, deci, hello to ev mediu în formă continuată. Adăugați, iarăși, la asta, deja binecunoscuta OUG 9/2017, care, deși nu provoacă aceeași isterie în mentalul colectiv precum celebra OUG 13, are efecte la fel de devastatoare. Care sunt ele? Păi, pe scurt, eliminarea plafoanelor până la 1 ianuarie 2018 pentru cheltuielile autorităţilor publice. Adică, în traducere liberă, liber la jaf pentru administrația (și deci funcționărimea publică) locală și centrală. Dar mai ales locală, gândiți-vă numai ce înseamnă eliminarea acestor plafoane pentru un primăraș de localitate de provincie care va băga mâna până la cot și chiar și mai departe în acest mega-butoi cu lovele. Trist. Foarte trist.

Apel

Dragi prieteni,

Acesta este un apel public către Direcția Națională Anticorupție. Acest apel constă în transmiterea de informații pe care noi le deținem și despre care considerăm că vizează un atentat la siguranța națională, în desfășurare de mai mult timp și ale cărui efecte le vedem manifestându-se în aceste zile. Prin urmare, pornind de la aceste informații, dorim să împărtășim temerile noastre Direcției Naționale Anticorupție, în speranța nu doar că astfel vom putea preveni efectele nedorite ale mai sus numitelor acțiuni asupra vieților tuturor românilor, ci, mai mult, că procedând de această manieră vom putea aduce la lumină toate ramificațiile pe care le implică.

Un grup de inițiativă cetățenească

Duminica astălaltă deja facem curu’ rotund

Oamenilor,

Mă înduioșează aproape până la lacrimi grija Guvernului pentru sănătatea generală a populației, vizibilă în perseverența cu care încurajează mișcarea în forma ei cea mai accesibilă babelor, anume mersul pe jos în ritm vioi.

Nu, mă scuzați, mă usturau ochii de la frig, că am insistat să deschid un geam, ca să văd ce ne așteaptă mâine. În afară de această explicație alternativă pentru ochii înlăcrimați de babă chioară, că tot sunt la modă faptele alternative, zic că rămâne cum am stabilit.

Probabil o să fim mult, mult mai puțini decât acum o săptămână. Deși, dacă zvonistica se confirmă, fix acum ar trebui să fim mai hotărâți, că s-au prins și ei că se-ngroașă treaba și că ne-am prins și noi că sunt fix atât de mârșavi cum am zis de la-nceput că sunt. (Sper că fraza asta are sens, am vreo 10 ore de somn adunate în toată săptămâna și o sticlă de vin tocmai a trecut prin ele ca spărgătorul de gheață prin rămășițele anemice de banchiză antarctică.) Ce ziceam?

A. Ziceam că, dacă e să se opintească miercuri și să comită jegul ăsta suprem, apăi fix mâine ar fi momentul să le amintim că avem o problemă cu jegul, deși suntem în continuare țara cu cel mai mic consum de produse de igienă personală din Europa. Lasă, să conducem noi în continuare la latrine-n fundu’ curții, că e important să ne apărăm identitatea națională în lumea rea, opresivă și globalizatoare cu forța de azi.

Cumva, repet, am senzația că o să fim maxim jumate. Dar, pentru că jonglarea cu nicovale în echilibru pe sârmă deasupa a trei vulcani activi a fost singurul meu sport de săptămâna asta, io o să fiu acolo iar.

My boots are made for walking. Sper că n-o să fiu chiar singură.