Apel

Dragi prieteni,

Acesta este un apel public către Direcția Națională Anticorupție. Acest apel constă în transmiterea de informații pe care noi le deținem și despre care considerăm că vizează un atentat la siguranța națională, în desfășurare de mai mult timp și ale cărui efecte le vedem manifestându-se în aceste zile. Prin urmare, pornind de la aceste informații, dorim să împărtășim temerile noastre Direcției Naționale Anticorupție, în speranța nu doar că astfel vom putea preveni efectele nedorite ale mai sus numitelor acțiuni asupra vieților tuturor românilor, ci, mai mult, că procedând de această manieră vom putea aduce la lumină toate ramificațiile pe care le implică.

Un grup de inițiativă cetățenească

Duminica astălaltă deja facem curu’ rotund

Oamenilor,

Mă înduioșează aproape până la lacrimi grija Guvernului pentru sănătatea generală a populației, vizibilă în perseverența cu care încurajează mișcarea în forma ei cea mai accesibilă babelor, anume mersul pe jos în ritm vioi.

Nu, mă scuzați, mă usturau ochii de la frig, că am insistat să deschid un geam, ca să văd ce ne așteaptă mâine. În afară de această explicație alternativă pentru ochii înlăcrimați de babă chioară, că tot sunt la modă faptele alternative, zic că rămâne cum am stabilit.

Probabil o să fim mult, mult mai puțini decât acum o săptămână. Deși, dacă zvonistica se confirmă, fix acum ar trebui să fim mai hotărâți, că s-au prins și ei că se-ngroașă treaba și că ne-am prins și noi că sunt fix atât de mârșavi cum am zis de la-nceput că sunt. (Sper că fraza asta are sens, am vreo 10 ore de somn adunate în toată săptămâna și o sticlă de vin tocmai a trecut prin ele ca spărgătorul de gheață prin rămășițele anemice de banchiză antarctică.) Ce ziceam?

A. Ziceam că, dacă e să se opintească miercuri și să comită jegul ăsta suprem, apăi fix mâine ar fi momentul să le amintim că avem o problemă cu jegul, deși suntem în continuare țara cu cel mai mic consum de produse de igienă personală din Europa. Lasă, să conducem noi în continuare la latrine-n fundu’ curții, că e important să ne apărăm identitatea națională în lumea rea, opresivă și globalizatoare cu forța de azi.

Cumva, repet, am senzația că o să fim maxim jumate. Dar, pentru că jonglarea cu nicovale în echilibru pe sârmă deasupa a trei vulcani activi a fost singurul meu sport de săptămâna asta, io o să fiu acolo iar.

My boots are made for walking. Sper că n-o să fiu chiar singură.

Duminica asta facem picioru’ frumos

Ecuația ete simplă:

Mulți imbecili (unii chiar educați, vezi aici exemplul muzicianului Călin Cyfer) n-au votatără pe 11 decembrie. Unii că n-au avutără cu șinie, alții dă lene. P-ăștia din urmă chiar îi scuz, să moară Gigel. Da’ cu primii am ce am și nu mă las până nu-i pun atât de rău’ la panou rușinii, de nu mai calcă nici dreacu pe la ce-or face fiecare dintre ei, fie că e muzică, fie că e barbut. Iar asta pentru că procesoru’ lor rudimentar nu permitea un calcul relativ banal de genul n-am cu cine să votez = vot PSD = infractori = jaf generalizat și viol la drumu mare în România. Sau, și mai rău, n-am cu cine să votez, da’ bag ștampila pe agentul FSB Tăriceanu că e un liberal adevărat = scoaterea României de pe orbita civilizației. Așa stând lucrurile, prin urmare, ne revine tot noo sarcina să ieșim pe friguri și alte zloate să ne împotrivim lu Imperiu răului (care e și al prostiei, altfel n-ar propune amnistii & shit). Și că tot vorbeam de friguri, iete că dimanche e vreme taman bine de ciocnit un covrig pe strasse. Deci ne vedem, ne strigăm acolo.

weather

Sigur, pe de altă parte tot trecând timpu și tot observând că doar noi ieșim, mă întreb ce s-o întâmpla după ce consecințele firești ale biologiei n-o să ne mai permită atâta zburdălnicie. Just a thought.

Despre politicieni și alți demoni

Oamenilor,

Mi se pare mie, sau ăștia chiar sincronizează cele mai revoltătoare căcaturi din vârful listei lor cu lucruri de făcut pentru dus țara asta înapoi pe pulă cu cele mai friguroase zile din perioada asta, pentru că știm cu toții cât de comod e protestatarul modern din lumea civilizată în general, și cel român în special?

În săptămâna cu gerurile alea bătătoare de recorduri la consum de gaze (credeam că doar pentru anumite tipuri de socializare nu există, în ce mă privește, suficient alcool pe lumea asta. Se pare că nu doar, ci și pentru revenirea din șocul ultimei facturi la gaz) l-au trezit pe Ciorbea din patrioticul somn cel de moarte și l-au pus în geam, să pară viu și să se facă util.

Acum, când tocmai a nins iar și din noaptea asta iar ne-ngheață scuipatul în noi, au dat-o pe asta cu modificarea Codului Penal.

Emiterea acestei observații cu voce tare a fost însoțită, din partea cucuvelei Peracle, de o intervenție discretă cu portavocea, cum că s-ar putea să fi existat și considerente reale de timp necesar pentru pus în mișcare trenurile astea cu, repet, căcat. (Acesta nu este un blog de opinie corect politică, menit să destupe minți și să trezească lumea cu privire la sensul vieții. Acesta este un blog de babe furioase. Am senzația că trebuie să repet periodic chestia asta, drept care o s-o fac. Baba’s gotta do what baba’s gotta do, ya’ know?)

Nu înțelegeți din asta că mă mir. Mnu. Sau că cred că ăștia au un HAARP mic în dulap, cu care controlează vremea cum le convine. Iar nu. Să lăsăm astea pentru naivi, respectiv pentru nebunii de altă factură decât noi.

Dar tot nu pot să scap de sentimentul că ceva pute aici.

Bine, s-ar putea să fie situația cu totul. Drept care deseară, la Universitate, o să am chiar două motive să-mi trag fularul pe nas.

Horoscop 2017 – ne așteaptă un an promițător!

Ianuarie 2017 (cât a mai rămas) – Va mai ninge încă 4 metri de zăpadă.

Februarie – Guvernul Grindeanu dă o ordonanță rapidă că românii e bine totuși să rămână săraci. Să nu existe salarii mai mari de 2 lei și alea impozitate la sânge.

Martie – Neo-marxismul dă lovitura de grație ultimelor rămășițe de liberalism românești – Igor Dodon candidează la voievodatul Moldovei mari și câștigă. Vasile Ernu devine regent adjunct. Nimeni nu crâcnește, nici măcar pe facebook, pentru că, așa cum am văzut la punctul 2 (Februarie), românii pot și trebuie să rămână săraci la infinit.

Aprilie – Cei 4 metri de zăpadă ninși în ianuarie sunt neclintiți. Gabriela Firea îi declară muzeu și îi îmbracă în niște sticlă.

Mai – Noul serial despre geto-daci făcut, nu se știe de ce, în Moldova, rulează în buclă pe toate posturile de televiziune. Este singurul lucru pe care mai avem dreptul să-l învățăm. Noua republică dacă vine la putere, se dovedește că întreg universul a izvorât dintr-o groapă de lângă Orăștie. Cine susține altceva este executat.

Iunie – O statuie de 29 de metri a lui Ceaușescu este înălțată în București. Procesiuni zilnice și omagii sunt organizate în dreptul acesteia, la infinit.

Iulie – Toate cărțile din România și toate bibliotecile se închid. Lumea trebuie să accepte tăblițele de la Tărtăria ca singura literatură posibilă. Se recomandă, alternativ, siteurile caplimpede.ro, efemeride.ro etc. etc.

August – România iese din toate formele de asociere posibile. Părăsește, pe rând, Uniunea Europeană, care ea însăși nu mai există, NATO (idem), ansamblul de dans popular Veselia. Rămân închiși în interior o sumă de oameni cu preocupări canibale, care se șterg la cur cu stânci.

Septembrie – Populația României a crescut vertiginos la 400 de oameni. Singurul lucru care se mai produce în România sunt afișe cu Liviu Dragnea.

Octombrie – Comunitatea internațională, care deja locuiește pe stații spațiale, sugerează noilor daci să nu inventeze, totuși, roata, din moment ce aceasta deja există. Invitația se lovește de un refuz puternic. Între timp, aceeași comunitate internațională brevetează teleportarea.

Noiembrie – România este declarată ca fiind ieșită din istorie, se acceptă științific faptul că nu mai există. În mod bizar, cei 6 oameni care totuși o mai locuiesc, printre care și Liviu Dragnea, afirmă contrariul. Ion Iliescu este în continuare viu și liber.

Decembrie – Pentru prima oară, aniversarea revoluției din 1989 nu se mai celebrează, nemaiavând cine să facă acest lucru.

La mulți ani!

Whiskey Tango Foxtrot?!

Oamenilor,

Stați nițel, să văd dacă am înțeles io bine. Dacă nu, explicați-mi careva, mai cu țiglele pe casă. Ale mele sunt nițel hăis de la băute repetate, unele soldate cu contemplarea vârstei venerabile a unor volume medii de apă marină.

Deci:

PSD & Dragnea: aaaaaargghghghg să dăm țara înapoi românilor verzi și creștin-ortodocși, ne mănâncă străinii, uite Iohannis e protestant și pe Cioloș îl cheamă Julien, huoooooo dați România înapoi românului original!!!! 😱

(goes on and propune prim-ministru o turcoaică ale cărei părți din familie sunt conectabile cu regimul de teroare dictatorială al lui Bashar al-Assad)

PSD & Dragnea: aaaarhghghaahghghghgggggg să eliberăm politica de servicii, huooooo agenturili străini huuuuooooorhghghghgh 😱

(goes on and propune prim-ministru un băiat care a făcut parte taman din comisia din Parlament care ține de lesă SRI-ul)

Oamenilor, io nu mai înțeleg nimic. S-a dat ceva pe FB, ne-am mutat în Truman Show corcit cu vreun experiment social distopic de tip 1984?

Sau ăștia chiar testează credulitatea și pragul de disonanță cognitivă ale alegătorilor proprii? Că prima e infinită și al doilea complet absent. Știm cu toții asta, zău, nu-i nevoie să dea foc la coșmelie ca să demonstreze.

Explicați-mi, rogu-vă. Nu de alta, dar cucuveaua Peracle nu știu zău câte sarmale-n cap mai poate încasa înainte să le ia literal și să-și ia zborul la vreo nuntă. Și serios că nu vreți să vedeți cum face baba nebună când rămâne chiar fără nici un fel de cenzură.

PS: Și da, sunt perfect conștientă că există cel puțin un film și/sau serial cu același titlu ca postarea asta, dar dacă încercați să-mi sugerați că a pus cineva monopol pe alfabetul fonetic internațional, să mor io că vă invit să Sierra Uniform Golf Echo Tango India etc-ul.

Cui i-e frică de Sylvia Plath?

Oamenilor,

În acord perfect cu felul în care merg lucrurile în lume, în seara asta era să mor. Nici măcar eroic, sau de draci, sau pentru că pur și simplu uit să mă trezesc într-o zi din somn, după cum mi-am imaginat întotdeauna că o să se întâmple. Nu.

Ce-i drept, întotdeauna mi-am imaginat și o altă chestie, anume că bucătăria mea vrea să mă omoare. Nu că aș păți mai multe chestii acolo decât în alte camere din casă, sau decât oriunde altundeva. Nu, accidentele mele de babă amețită par să fie distribuite destul de uniform în spațiu și timp, cu unic numitor comun persoana mea ambulantă. Doar că bucătăria are așa, o atmosferă asasină. A vibe. Ceva în felul în care pică lumina pe gresie, ocolind câteva colțuri strategice din care lucesc obiecte bizare, ceva din hohotele malefice ale florii din geam (că a reușit să mai supraviețuiască o zi), ceva din pisicile vecinilor care-mi intră printre gratii și mi se urcă pe dulap, pe care procedează prompt la a se căca de frică atunci când dau cu ochii de mine, ceva din sclipirile amenințătoare ale borcanelor cu zacuscă.

În seara asta, lucram la un proiect de salvare a omenirii pe masa din zisa bucătărie, cu maximă atenție la mișcările plantei de pe pervaz, în care nu se poate avea încredere nici măcar cât zici „fotosinteză”. Brusc, mi-am dat seama că de ceva vreme deja mă luase o amețeală parcă mai dihai decât aia a mea obișnuită, care mă face să controlez permanent cu diferite părți anatomice duritatea obiectelor din jur și să mă duc sâmbăta asta la o petrecere cu o dungă roșie pe braț care arată ca și cum aș fi fost implantat acolo un cip într-o vizită extraterestră, nu ca și cum m-aș fi atins de o tavă absolut onestă și cuminte, însă și absolut fierbinte. De-astea se întâmplă tot timpul, după cum zic și după cum râde de mine toată lumea care mă cunoaște (unii numai o dată, ce-i drept). Amețeala asta era ceva bizar, pentru că simțeam că respir ok, ba chiar cu nasul surprinzător de desfundat, dar în același timp îmi fugise sângele din cap, cam ca undeva între două sticle de vodcă și leșin, cu peronul pe partea față.

Zic că poate mi-e foame și am uitat, halesc un piure de cartofi cu ceapă verde și brânză, zic că poate mi-e somn, halesc o cafea. Amețeala din capul meu (precizare importantă, pentru că diferitele părți ale corpului meu pot să amețească absolut independent și au fiecare tipul ei de amețeli. De exemplu, cea a antebrațului stâng, fix deasupra cotului, arată ca o dungă roșie de vreo cinci centimetri.) – tot acolo.

Măi să fie. Ok, o fi mahmureală. Mai bag un pahar de vin, să-l prindă din urmă pe ăl’ de-aseară și să-i bage mințile în capul lui, nu în capul meu.

Nimic.

Recapitulez ce pastile și chestii am luat azi, să nu fi cauzat vreun conflict regional. O aspirină, un Nurofen Forte și alte vreo trei analgezice, cianura zilnică, vreo șase chestii pe care le-am găsit prin poșetă și erau frumos colorate, nimic care să explice situația de față. Mă așez pe scaun, și-mi dau seama că eram deja așezată. Nasol. Ce dracu.

Moment în care năvălește în casă una dintre pisicile sălbăticite ale verișoarelor mele istorice, care au căpătat obiceiul de a mânca pe vecini (nu prin vecini, am zis bine), dar tot se mai întorc acasă din când în când, ca-n poveștile alea înduioșătoare cu animale părăsite sau cărora le-au murit stăpânii și care-i așteaptă în gară ani și decenii. E Puck și e zbârlită (zbârlit? Habar n-am din ce categorie face parte Puck, așa că să mergem pe mult mai sigura variantă recomandată de Oxford: Puck e ze zbârli).

– Băăăăă babă dementă, tu nu simți că miroase-a gaz aici???

– Huh?!

– Pute de mi-e frică să mă mișc, să nu-mi iasă vreo scânteie prin blană de la electricitatea statică, că aici murim cu tot cartierul!

Mă uit la cuptor, care rămăsese pornit de la ceva experimente pirotehnice de mai devreme. Cuptorul arde liniștit, afară bate vântul, colindul nicăieri.

– N-are de unde să miroasă a gaz, că uite, cuptorul arde cum trebe.

– Ești nebună, miroase de mă mir că mai respiri!

(Încep să mă mir și eu de același lucru.)

– Și mai ești și chioară. Dă-te să mă uit io.

Pauză dramatică.

Acum stau cu Puck în curte, lângă tomberoane. El cântă la o coloană de pește, eu cânt la dinți, care-mi clănțăne pe trei voci.

Trebuia să-mi dau seama că totuși era ceva ciudat când am scos experimentele pirotehnice din cuptor și erau abia căldicele, așa, cam ca un salut către cineva antipatic. Se pare că e nevoie să fie flacără pe tot arzătorul cuptorului ca să fie bine, ca să nu fie rău. Heh. Today I learned, vorba lu’ Reddit. Thanks, Obama.