Petronia Marcs în varianta ei veselă, as per your request

Oamenilor,

În principal din cauză că mâine urmează să pipăi cu ochii niște chestii prin care mâna omului nu prea pune piciorul, și în secundar din cauză că de bucurie și anticipație (cât dracu mai e până mâine la ora 7 jumate?!) am desființat în trei minute o sticlă de vin care pretindea un tratament mai relaxat, în momentul ăsta am făcut câteva descoperiri.

  1. capetele mari care se plâng că pentru ariile de activitate ale capetelor mari nu există informații credibile și profesioniste pe net au făcut, probabil, facultatea cel târziu odată cu mine. Zic asta pentru că și eu eram obișnuită să cred că nimic din ce găsești prin interneți (nu prin ăia românești, cu siguranță) la capitolul „istorie”, cu toate variațiunile lui posibile și aplicabile în spațiul românesc, nu poate fi luat în serios. Oamenilor, s-a schimbat căcatul. Poate de la Patzinakia încoace (deși văd că Patzinakia, ca un bun precursor, a dispărut fără urmă), poate de mai devreme. Nu știu din ce motiv, dar practic toate publicațiile cât de cât serioase din domeniu și-au pus arhivele pe net. De la RESEE la Mitropolia Olteniei, la Pontica și toate revistele de muzeu municipal din țară (try cimec.ro) sau la ditamai Biblioteca Digitală a Bucureștilor, interminabilă deși organizată după criterii doar de ea știute. Din 1950toamna până ieri. Prin Pontica, de exemplu, mă dau acum de zor cu viteza unui snowboarder sinucigaș (v-am zis vreodată că citesc în medie 1.200 de cuvinte pe minut? Viteza maximă nu o știu, n-a avut nimeni curajul să o măsoare vreodată.), istoria istoriografiei românești (inclusiv în nișa ei artistică, un pic mai interesantă pentru mine decât restul) e pe net acum. Când eram io tânără studentă (ziceți drept, de cât timp așteptați din partea uneia dintre noi o izbucnire de tipul „eh, maică, pe vremea mea…”? Voila.) singurele informații care bântuiau interneții pe tema asta erau elucubrațiile protocroniste, ultraortodoxe sau de-a dreptul și pur și simplu idioate. Acum să mor io dacă mai ai vreo scuză să fii tâmpit, chiar și în românește.
  2. revelația nr. 2 nu e deloc o revelație, dat fiind că e practic constanta umană nr. 1: tot, dar absolut tot ce s-a făcut vreodată și a rămas posterității fie chiar și sub formă de praf într-un philacteriu dintr-un mormânt anonim s-a făcut ori din nevoie de bani și putere, ori din groază de moarte. Asta așa, pentru că chiar și istoricilor le prinde bine o punere în perspectivă a realității din când în când. O reamintire a faptului că, indiferent cum se prezintă, realitatea are aceste două forme. Milenii după milenii de artefacte, războaie, du-te-vino de trupe, imperii și ideologii, opere de artă care-ți taie mintea-n loc – toate sunt reductibile la nevoia de putere & bani sau la frica de moarte. Nu știu câți dintre voi sesizează amuzamentul situației, dar mi-ar plăcea să aflu. Wanna talk about it? Go ahead. Eu, după cum am stabilit, tocmai am băut o sticlă de vin acum zece minute, practic din trei înghițituri și jumătate. Dacă lucrul de dragul căruia am băut chiar se întâmplă mâine, vă voi exaspera în curând cu cea mai plictisitoare postare din istoria acestui blog. Dacă nu, nu. Spre nenorocul vostru, însă, careva dintre voi m-a întrebat recent cum arată o postare scrisă în maximul meu de veselie. Na.

Românii sunt nişte proşti. În frunte cu Manolescu

Două scandaluri mari şi late au zguduit zilele trecute piaţa de carte din România. Piaţa de carte din România fiind, vorba cuiva, cam cât aia a unei edituri mari din Franţa. Vorbesc de încasări, cutare cutare.

Scandal 1 – Manolescu s-a senilizat complet, drept care vrea să-şi asigure curu cât mai are zile, drept care s-a gândit să impoziteze, la grămadă, cititorii şi editorii din România. Asta înseamnă forfetar de 1 leu pe carte, împins în parlament cu sprijinul bunului său amic, Jean Valjean Varujan Vosganian, nulitate literară şi (cum altfel?) vice la USR. Desigur, o instituţie inutilă, dar ca să aveţi o idee despre circuitul întregii chestii, imaginaţi-vă că acest timbrul literar (da, asta e denumirea savantă pe care au găsit-o unei chestii care nu e nimic mai mult decât o taxă de protecţie) nu se duce în final, în marea lui parte, decât tot către USR. Adică aproape în totalitate către o gaşcă de indivizi care nu produc, în cel mai bun caz, decât o literatură de tot căcatul. În fine, or mai fi şi câţiva ok, printre ei, dar ăia sunt probabil atât de puţini că e ca şi cum n-ar fi.

Scandal 2 – Cărtureşti Carusel, cea mai tare librărie din România. Am fost, am văzut-o, locanta e bestială. Dar, acuma ce se-ntâmplă, din păcate pentru acest Carusel, el a fost construit în România, unde românului nu-i convine nimic. Poate să fie ea oricât de mişto, sau de ieftină, sau de bună, sau de şmecheră, românul (care se ştie că e cel mai înţelept individ de pe planetă) tot va găsi ceva să-i reproşeze. Cum ar fi că de ce e prea scumpă? Păi dă-te-n morţii mă-tii, române, dacă e prea scumpă nu intra în ea, futuz gura mă-tii de prost ce eşti, mergi în pula calului în birturile de cartier unde ai ars-o toată viaţa şi prăbuşeşte-te pe veci într-o baltă de căcat, că de mai mult nu pari să fii în stare. Dacă e prea scumpă, du-te-n pizda mă-tii, intră şi tu unde-ţi permiţi, că aia e, oamenii au investit nişte bani şi e cumva normal să vrea să şi-i scoată.

Sau că de ce vând şi nu ştiu ce brizbrizuri pe lângă cărţi, că adică cărţile, cum ar veni, mai mult nu sunt decât sunt. Păi dă-te bă-n pula mea de român prost, căcam-aş în pizda mă-tii, dacă pune Manolescu taxa de protecţie pe carte, ce pula calului vrei să facă oamenii, să moară de foame ca să-ţi facă ţie pă plac şi să nu te isterizezi când realizezi ce viaţă de căcat ai şi cu şi fără librăria asta?

Sau una şi mai tare e că de ce a costat un milion de euro. De-aia, românule, ca să te scandalizezi tu. Dar numai când eşti cu pula-n gură.

Hai sictir de-aici de ţăran prost ce eşti, că pentru tine şi muieţi dacă sunt, tot nu mănânci posmagii ăia. De ce? Pentru că tu mănânci doar căcat, cum ar veni.

Imbecilii față cu realitatea, sau de ce nu trebuie să ai încredere în vegani

Băi oamenilor,

Vă zic drept, și nu mi-e ușor să recunosc, că n-am crezut că va veni ziua în care voi regreta conectarea României la lumea civilizată, în general, și la internet, în special. Pur și simplu, nu credeam că ziua asta va veni vreodată, pentru că internetul vine cu mari beneficii, precum pornul, filmele gratis (what, și desenele animate tot filme sunt, că se cheamă „animații” și candidează la Oscar, da? Da.), rețetele de mâncare făcubile în mai puțin de 15 minute și știrile citite la prima oră, în pat, pe telefon. Sau pe budă, depinde unde se trezește fiecare. Eu, una, nu prea mă trezesc până nu mă spăl pe dinți, indiferent cât de bine reușesc să creez impresia că aș face-o. Ce ziceam?

A.

Dar ziua asta care nu credeam că o să vină a venit.

Pentru că, odată cu pornul, filmele gratis și rețetele de haleală pentru oameni care au și alte treburi în viață decât să stea în bucătărie, în România a ajuns ceea ce compune cam 90% din internet, adică informație trunchiată, greșită, neverificată, compilată, colportată și căcată împrăștiat de oricine, pentru că oricine are acces la internet. Și pentru că accesul la internet nu se acordă, în ciuda recomandărilor mele insistente, pe baza unui test IQ prealabil, se dau pe cărările internetului toți nebunii și idioții care cred toate tâmpeniile pe care le-au căcat mințile altora ca ei și fac o mare labă în cerc cu tâmpenii pe care le emit și înghit pe rând. Asta include anti-vaccinatorii.

Ăștia sunt, după cum sigur ați avut oroarea să aflați pe pielea voastră măcar o dată în viața voastră socială, cetățenii care urlă că vaccinul provoacă autism, deși s-a dovedit că nu are nici o legătură și singurul om care a zis asta vreodată a mințit nu doar gogonat, dar și plătit, că are mercur, deși bagi în tine mai mult mercur dintr-o porție de pește, fie el cât de bio, decât dintr-un vaccin, și că are virusuri în el (aolio!), deși virusurile alea sunt ologite până la inutilitate înainte să li se dea drumul să ne zburde prin vene. În cazul anti-vaccinatorilor, chestia capătă chiar nuanțele unei ironii mai sinistre decât la restul conspiraționiștilor cu un neuron și jumătate care se bate cap în cap, dat fiind că ei au ajuns să prindă internetul și, deci, posibilitatea de a-și manifesta imbecilitatea pe el, în mare parte datorită chestiei pe care o blamează, anume vaccinurile. Dacă crăpau de difterie, tetanos, tuse convulsivă sau rubeolă când erau mici, nu mai umpleau internetul de căcatul minții lor, la fel cum probabil ar fi făcut-o mult mai încet dacă își puteau mișca un singur deget de la o mână, mutilați de poliomielită.

A zis un escroc că vaccinurile provoacă autism, gata. Idioții lumii nu-și mai vaccinează copiii, că dacă fac autism. Zeci, sute de studii științifice demonstrează („demonstrează” – ceea ce e opusul lui „afirmă”, „neagă” fiind doar antonimul lui și atât) că nu există nici o legătură între vreun vaccin și autism, idioții dau din cap și-l cred pe singurul om care a afirmat asta vreodată, și care a fost dovedit ca escroc care avea tot interesul să lanseze o panică anti-vaccinuri. Pentru că oamenii au tendința psihologică naturală de a avea mai multă încredere în cineva cu care se identifică, or, ăla fiind un imbecil, normal că se adună în jurul lui armate de imbecili, că nu de ăștia ducem lipsă. Asta e de înțeles, pentru că ăsta e mecanismul imbecilității în lanț și internetul îl amplifică la scară planetară, și e mai ușor să crezi că există o conspirație a producătorilor de vaccinuri împotriva imbecilului decât să cauți să înțelegi mecanismul (nici măcar foarte complicat) al unui vaccin, sau să cauți o minimă informație despre evoluția bolilor vaccinabile în lume în ultimii 100 de ani, sau să întrebi un copil african dacă e de părere că vaccinurile sunt nașpa

Ceea ce e cu adevărat de neînțeles, din punctul meu de vedere de babă hârșită și aproape resemnată cu imbecilitatea umană, este cum pot oamenii să nu se întrebe cine sunt oamenii care le spun ceea ce aud.

Cum poți să crezi o semi-vedetă cunoscută pentru pula măgarului lui Buridan știe ce, care dacă a citit o carte de biologie în viața ei a tocit pentru BAC trei mitocondrii și o râmă, dar care altfel nu are nici un motiv să aibă măcar impresia că are dreptul la o opinie medicală, dar să nu crezi sute de oameni de știință care spun chestii cu argumente și dovezi? Dovezi, bă. Vin ăștia cu dovezi că vaccinurile sunt motivul pentru care ne bălăbănim cu toții pe lumea asta în număr așa de mare și cu o speranță de viață atât de crescută, nu. Toți mint, deși – și vă rog să mă scuzați, dar trebuie să subliniez iar – sute de oameni care activează în același domeniu nu o să fie niciodată de acord cu ceva dacă ceva-ul ăla nu are cele mai mari șanse să fie adevărat. Voi ați cunoscut vreodată un om de știință? Aveți idee cum se ceartă, cum se sapă și cum se mănâncă oamenii ăștia, pentru că toți vor să rămână în istorie cum că au descoperit viața eternă? Toți muncesc pentru același lucru – validarea științifică. Ceea ce înseamnă nu adevărul suprem și definitiv, că de asta se ocupă religia, ci acele lucruri despre care cam toți pot fi de acord: focul arde, sarea e sărată, ciuma e nașpa și variola e prevenibilă.

Imbecilitatea asta contagioasă a pornit de la un doctor corupt, Andrew Wakefield, care avea toate motivele să spună enormitatea de minciună pe care a spus-o. Andrew Wakefield a mințit că vaccinul ROR (rujeolă-oreion-rubeolă) provoacă autism pentru că Andrew Wakefield avea depusă o cerere de patent pentru un vaccin ROR concurent celui existent în 1998 pe piață. A și fost plătit să o facă. Asta ca să știți pe viitor de unde a pornit nebunia. Un doctor corupt și fără nici o idee de responsabilitate medicală a mințit ca să-și poată vinde propriul produs, sau, în caz că asta nu funcționa, ca să primească mulți bani de la concurenții celor care au avut ideea produsului respectiv primii. A luat, prin urmare, una dintre puținele boli ale cărei cauze medicina nu le-a găsit încă, și a zis pur și simplu că e provocată de vaccinul ROR. Un dement lacom și iresponsabil, cum sunt atâția pe lume, inclusiv în sistemul medical. El cel puțin are, dacă putem spune așa, scuza că avea ceva de câștigat din asta.

Dar, fără contribuția unor semi-vedete de pretutindeni, care prin semi-vedetismul lor îmbină cele mai nocive două caracteristici într-o asemenea situație – vizibilitatea publică și impresia greșită că lumea le admiră pentru că sunt deștepte – ea nu s-ar fi răspândit niciodată așa de tare. De exemplu Jenny McCarthy, o nimeni din SUA, și Olivia Steer, o nimeni de la noi. Sigur, s-ar fi dezlănțuit la nivel underground la fel de puternic, cum bântuie teoriile despre Illuminati și masoni și Yetiul din trecătoarea Diatlov. Dar fără fufele de doi lei și doi neuroni care, folosindu-se de faptul că au un public care deja le crede capabile pe alte teme fără nici o legătură cu activitatea intelectuală, au răspândit isteria, nu s-ar fi ajuns la epidemii de boli prevenibile care au băgat în sperieți departamentele de sănătate publică din SUA și Europa. Chestie care zilele astea se întâmplă din ce în ce mai grav și mai des. Izbucnesc peste tot epidemii de boli de care ne obișnuiserăm să ne doară în cur. Ba mai vin cretine semi-publice și zic că ce, e chiar sănătos să faci bolile copilăriei. Ce dacă rujeola poate degenera în encefalită rujeolică și îți moare copilul în brațe? Poate nu ți se întâmplă ție, nu? Asta e logica favorită a tuturor cretinilor. Poate li se întâmplă altora, lui Roald Dahl, de exemplu (bănuiesc că ați văzut cu toții textul lui în care își amintește cum i-a murit în brațe fiica de șapte ani, în timp ce-i citea o poveste fetei cu o rujeolă care până atunci părea să fie pe drumul spre însănătoșirea aia naturală și firească pe care toți cretinii o dau drept sigură.)

Există puține adevăruri incontestabile cu privire la vaccinuri, dar ele există și sunt următoarele (n-o să intru în argumentele logice, științifice și verificate despre de ce funcționează și cum, că și așa postarea asta amenință să devină cea mai lungă din istorie):

  1. de când au fost introduse vaccinurile pentru o grămadă de boli care decimau populațiile înainte de programele de vaccinare susținută, aceste boli au dispărut practic din lumea civilizată. Un grafic cu exemplele clasice aici, în caz că ați uitat. În caz că aveți nevoie de traducere, asta înseamnă că vaccinurile funcționează, și ca principiu științific, și mai ales și în practică. Oricât de pornit ai fi în imbecilitatea ta, asta nu poți contesta. E din categoria „focul arde”.
  2. când dispar din lumea civilizată, bolile astea nu se duc în rai, iad sau eter. Ele nu dispar, de fapt, nicăieri. Continuă să se plimbe printre noi, doar că o fac ca niște vampiri lipsiți de surse de hrană timp de un secol. Fără puterea să atace eficient.
  3. există, fie că anti-vaccinatorii sunt de acord sau nu, ceva care se cheamă „imunitate de grup”. De „turmă”, dacă vreți să traduceți literal expresia englezească – „herd immunity”. Asta înseamnă că, într-o societate în care suficient de mulți indivizi sunt vaccinați împotriva unor boli, deci imuni la ele, bolile respective au acces mai greu la toată lumea, inclusiv la indivizii care nu pot fi vaccinați (copii prea mici pentru anumite vaccinuri – că nu se fac toate vaccinurile la orice vârstă –, femei însărcinate, indivizi cu probleme de imunitate care nu le permit vaccinarea, că teren mai slab decât normal + virus mai slab decât normal = virus normal + teren normal, ce e atât de greu de înțeles? Deci e nașpa. Un om cu HIV, de exemplu, nu poate fi vaccinat. El va lua, în schimb, cam toate bolile la care este expus, tot ce ar trece în mod obișnuit pe lângă un om sănătos și vaccinat. Dar dă-l în pula noastră colectivă pe omul cu HIV, care poate e copil și așa s-a născut, sau care poate a luat HIV de la acul cu care i s-a făcut penicilină în anii 70, când încă nu era clar cum se răspândește virusul ăsta. Dă-i în pula noastră colectivă, ce dacă sunt oameni și ei? Dacă face copilul nostru autism, despre care habar n-avem cum se face și de la ce? Dar dacă face ciumțotusecămilească?)
  4. pragul imunității de grup este foarte înalt, dacă vreți. Cam 85%. Asta înseamnă că vreo 85% din populația dintr-un loc trebuie să fie vaccinată pentru ca vampirii să rămână flămânzi și slabi, ca să revin la analogia mea stupidă. Când se scade sub pragul ăsta, e doar o chestiune de timp (de PUȚIN timp) pentru ca bolile astea, care nu au plecat nicăieri, să trăznească pe tot mai mulți. Chestia amuzantă e că nu poți prezice cum o să evolueze un virus în contact cu un mediu nou. Cel mai adesea, după cum se vede la virusurile gripale sau la bacteriile care dezvoltă rezistență la antibiotice, el se adaptează. Mortal pentru noi, vital pentru el. E un virus, nu are creier, dar știe că are ocazia să supraviețuiască și că trebuie să o valorifice. Ceea ce se pare că îl face mai inteligent decât o parte crescândă a populației unei specii despre care ne place să credem că, în ansamblu, e una avansată și inteligentă.
  5. dacă suficient de mulți cretini refuză să se vaccineze pentru că un mincinos dovedit le-a zis că vaccinurile sunt cauza unei boli a cărei cauză nu o știm, imunitatea de grup dispare și va fi greu de recuperat. La fel de greu e de anticipat ce forme va lua dezastrul. Dar oamenii preferă să creadă un mincinos corupt și niște aberații pe care nici măcar ei nu le pot detalia de tembele ce sunt, decât să se informeze de ce le e teamă de fapt și dacă au vreun motiv real să le fie.
  6. putem să credem niște nimeni sau putem să le readucem aminte permanent cam care sunt limitele opiniei lor profesionale. Asta din start. Dar nu trebuie să fii medic ca să zici „muie Olivia Steer”, ci doar un om capabil să urmărească un șir logic de argumente raționale și să proceseze informații despre mai mult decât o rețetă de guacamole. Nu trebuie să fii medic ca să înțelegi de ce vaccinurile funcționează, ci un om cu o minimă inteligență.

Prin urmare, da. Stop Olivia Steer. Dacă am fost vreodată tentată o secundă să-mi fac pagină de Facebook pentru ceva, asta a fost. Se pare că nu mai e nevoie, fiindcă a funcționat într-un fel, măcar momentan. Deci io, Petronia Marcs, babă cârcotașă cu toate mințile la mine, aplaud inițiativa unor studenți de la medicină care, cu cuvinte mult mai frumoase decât merită subiectul și fără greșeli majore de scriere, cu o politețe de care eu nu sunt în stare nici în cea mai veselă formă a mea, s-au apucat să explice de ce prostia asta e nocivă. Pentru că eu nu sunt un grup de studenți la medicină cu exces de politețe și răbdare, vă trimit la cea mai bună sinteză a poveștii și argumentelor și mai zic doar că știam eu că e ceva dubios cu femeia asta de când am citit cum ridica în slăvi veganismul. Încep să cred că „să nu ai încredere în vegani” devine un principiu de viață tot mai solid.

Apel pentru protejarea unei specii amenințate: babele cârcotașe

Oamenilor,

Iau o pauză de la luat o pauză de cafea pe terasă ca să vă zic că am ajuns la o concluzie. Viața noastră, a babelor cârcotașe și cu relativ toți neuronii la locul lor și puși pe treabă, este mult mai grea decât trebuie să fie. Da’ mult, nu așa.

Să vă explic cam cum se desfășoară, cu variațiuni minore, viața unei babe cârcotașe, specie pe care o reprezentăm de mulți ani cu mândrie și obiecte contondente.

Baba cârcotașă poate avea un job normal, cu program fix, ședințe și proiecte și deadline-uri, sau poate avea un program plin de imaginație și draci, în care lucrează mereu la cel puțin trei chestii diferite în același timp, dar nu se face că lucrează la nici una, are o mică plantație de cafea în Brazilia din motive de rentabilitate și ore de lucru care nu există, pentru că toate orele și zilele au potențialul de a deveni de lucru. Într-o formă sau alta, baba cârcotașă pursânge își ocupă creierul și timpul cu chestii reale. În absolut nici un caz baba cârcotașă pursânge nu este totuna cu baba cârcotașă de neam prost, din lipsă de ocupație și scop în viață. De altfel, cele două specii nici măcar nu pot fi confundate de observatorul atent, date fiind arealele complet diferite de răspândire: baba cârcotașă de neam prost se găsește plantată pe băncile din fața blocurilor, la chioșcurile de ziare, de unde își procură Libertatea pentru femei și Click, precum și hrănind maidanezii pe care-i găzduiește în scara blocului. Baba cârcotașă pursânge – în orice alt loc. O altă deosebire importantă este că baba cârcotașă pursânge poate avea absolut orice vârstă, sex (de obicei chiar are) și studii mai degrabă spre superioare, în timp ce baba cârcotașă de neam prost, în general, nu poartă povara unei educații prea insistente sau a prea multor puncte de IQ, iar sex are doar pentru că limba română practică discriminarea de gen la adjective. (Mai rare, dar departe de a fi inexistente, sunt exemplarele de babă cârcotașă de neam prost masculină.)

Asta ca să fie clar despre ce vorbim. Bun. Acum să ne concentrăm pe baba cârcotașă pursânge, cum am zis. De-a lungul unei zile obișnuite din viața ei, care poate începe la orice oră și se poate termina la un moment dat, baba cârcotașă pursânge se întâlnește cu informații despre cum merge lumea din jur. Asta și pentru că, în general, baba cârcotașă pursânge nu se menține la curent cu mersul lumii de pe Antena 3, ci dându-se pe net în conformitate cu interesele sale personale. Asta o plasează în lumea oamenilor care știu că Universul nu se termină la curtea blocului, ceea ce e un lucru bun, însă și pe un curs de coliziune cu toți idioții și toate idioțeniile care bântuie prin această lume, ceea ce e un lucru simultan exasperant și delicios. Fie că se prezintă sub formă de feminism în lumea civilizată, de știri despre homofobi, fundamentaliști religioși, vegani sau militanți anti-vaccin, fie că apar sub formă de teorii ale conspirației din întreg spectrul de nuanțe ale retardului mintal sau iau forma modelor sociale care dictează că bicicletele sunt mai mult decât un mijloc de deplasare, idioții și idioțeniile sunt o chestie cu care orice babă cârcotașă pursânge se întâlnește de mai multe ori pe zi, chiar dacă reușește să nu iasă din casă mai mult de o dată pe an.

Baba cârcotașă pursânge poate alege, în cazul ăsta, să facă ceva concret în legătură cu abundența de idioți și idioțenii de pe planetă, caz în care lucrează de zor la călătoria interplanetară sau apelează la prieteni să-i aducă supă în închisoare, sau să râdă. Pentru că râsul e ceea ce faci atunci când decizi că nu merită să omori toți idioții.

Râsul de idioți și idioțenii este, dacă vreți, un mecanism de apărare (simultan a babei, adică a sănătății ei mintale, și a societății, cu liniștea și pacea ei). Pe care baba îl practică în privat, în cercurile ei de prieteni, sau o răspândește în lume pe diverse căi, pentru că nu se știe când poate fi util să știi de unde să iei o mică armată de oameni care sunt de acord cu tine pe niște chestii esențiale.

Aici ajungem la partea cu pericolul. Pentru că, la fel ca orice grup special, reprezentanții băbismului cârcotaș pursânge se bucură atunci când recunosc unul de-al lor pe undeva. Cu cât contextul are mai mare nevoie și mai mică densitate de opinii sănătoase la cap, cu atât bucuria de a da peste o altă babă cârcotașă acolo este mai mare. Mai puțin, oamenilor, când dai peste o opinie supranatural de idioată, de care râzi și cu curul, pentru ca apoi să te uiți la comentarii, să mai râzi o dată, și mai tare. Și dai acolo de o rază de speranță: un necunoscut din lumea mare a internetului cu disponibilitatea nervoasă de a formula un argument sau o înjurătură la adresa idioțeniei. Ce bine! Există viață inteligentă acolo. Și parcurgi argumentul, dând din cap la adevărurile de bun-simț pe care le zice, și uneori poate chiar și admirând stilul în care o face. Și tot dând din cap, ți se agață ochii de un „i” în plus într-unul din cuvinte. Un „i” care n-are ce căuta acolo, și te-ai săturat să consideri greșelile astea typos, să speri că există oameni inteligenți care le pot face din rațiuni care țin de sensibilitatea tastaturii lor, sau pentru că au Parkinson incipient și le-a tremurat mâna pe tastă. Nu zic de „decât”-uri sau de „care” aiurea sau de dezacorduri, că astea încadrează din prima omul în categoria care nu merită atenție, ci doar hohote de râs. Zic de acel mic, insidios și discret „i” care-ți fute toată ziua, pentru că s-a ascuns în mijlocul normalității îmbucurătoare, la fel ca și adevărul despre emitentul lui: că el nu este o babă cârcotașă pursânge, ci încă un idiot care doar a învățat să mimeze bine normalitatea. Chestie care te întristează tocmai pentru că aproape te făcuse să speri, când te-a lovit cu tesla-n coaie.

Acum, babele cârcotașe pursânge sunt o specie antrenată la dezamăgiri și imunizată la speranța cu privire la rasa umană. Cel mai probabil, incidentul nu o să le strice prea mult dispoziția. Dar tot e ca și cum ai recunoaște un englez pe o insulă de canibali, te-ai duce spre el cu mâna întinsă și ăla ți-ar hali-o. Și ar mesteca-o și cu gura deschisă, normal, ba ți-ar mai râgâi în nas după. Cam așa e.

Fac, prin urmare, apel la populația de idioți a lumii să se accepte așa cum e și să nu mai încerce să mimeze inteligența. Când te cerți cu cineva despre care credeai că are toate mințile în cap pe tema numărului de „i” al uneia dintre conjugările lui „a fi”, chiar ca babă cârcotașă antrenată, te apucă nițel disperarea. (Cam între 0,0002 și 0,005 secunde după ce îți trece convingerea că omul respectiv glumește.) Și disperarea e un lucru tare nociv pentru babele cârcotașe pursânge, pentru că riscă să aibă consecințe practice. Să nu ziceți că nu v-am zis.

La mulți ani, cică

Oamenilor,
Stau cu un cârnat într-o mână şi o pulă în cealaltă. Sper să nu le confund. Stau şi mă gândesc că, în ce priveşte anii şi mersul treburilor în cadrul lor, ăsta de se încheie azi nu a fost cel mai prost din istorie. Ba pentru mine a fost chiar bunicel. Prin urmare, pentru restul lumii a fost foarte bun. Evident şi îmbucurător.
Dar cum stau eu aşa şi meditez, iaca deodată mi se întunecă zen-ul şi îmi apare un rid pe frunte. Un rid pe care alţii l-ar confunda cu Groapa Marianelor, doar că eu ştiu mai bine. E un fel de Bat Signal, doar că nu e chiar Bat Signal. E semnul lui Ponta. The Shit Signal, așadar.
Aşa că îmi părăsesc starea de zen de final de an, alimentată cu cârnaţi de origine geografică şi anatomică controlată, ca să vă dau vestea bună de care sunt sigură că aveţi nevoie acum, că Pontatorul a comis shitoşenia finală pe 2014, stricându-ne bunătate de linişte şi pace cu zăpadă pe maşini. După cum evident că ştiţi deja, hoţul prins se face nedoctor cinstit dând cu stânga o lege pe care o semnează cu dreapta, care lege îi permite, în mintea lui, să pretindă că nici ctrl+c n-a mâncat, nici ctrl+v nu-i miroase. Pişându-se astfel din nou, cu un jet şi mai mare, pe sistemul de învăţământ pe care l-a umplut de respect de doi ani încoace, pişa-s-ar numai ţepi de porc spinos să se pişe. Adică l-am prins cu toţii cu mâţa furată-n sac, îl scuipăm cu toţii de atunci încoace şi se face că plouă, iar acu, după ce a folosit mâţa ani buni, o dă înapoi şi face lege ca să nu-l mai întrebe nimeni nimic de ea, de sac şi de complicii care i-au ţinut de şase la furat.
Ceva ce nu se mai întâmplă în nici o ţară de nicăieri, să dai doctoratul înapoi de parcă ar fi o buleandră de la second hand care ţi-a rămas mică, pentru că te-ai îngrăşat ca un porc şi lumea a început să-ţi vadă osânza de suină împuţită prin ea. Nu o realizare academică de vârf, la care ai lucrat ani de zile şi care e angajamentul tău, al profesorilor tăi şi al şcolii tale că valorezi mai mult decât un gândac storcit pe casa scării. Din punct de vedere intelectual, zic, că din ăla al şanselor de supravieţuire cam tot aia-i.
Dată fiind această uriaşă şi sinistră shitoşenie cu miros de căcat intelectual şi moral, trebuie să zic că mă miră lipsa de reacţie a intelighenţiei româneşti. Ştiu că sărbători etc., dar pe asta se şi bazează javra şi haita din jurul lui. (Când l-am auzit pe ministrul Educaţiei, fute-l-ar ursul cu peria de wc, cum zicea el că ordonanţa cu dedicaţie răspunde cererilor populaţiei şi că vai de noi, cum stau la rând doctorii români să-şi dea titlurile înapoi dar n-aveau până acum lege s-o facă, m-au luat simultan leşinul şi regretul că tocmai mă căcasem.)
În această situaţie, zic, în care (cu puţine şi anemice excepţii) doctorimea românească tace ca mortu-n caltaboşi, ţin să vă dau, totuşi, o veste bună. V-am zis că anul ăsta a fost deloc rău. Eh, printre lucrurile pe care am reuşit să le termin în sfârşit se numără şi acceleratorul de particule special, care merge, finalmente, şi cu căcat. Tocmai i-am construit o nouă viteză şi un rezervor mai mare. L-am încărcat, calibrat şi îndreptat spre faţa lui Victor Ponta. Fiţi cu ochii pe el în zilele următoare, s-ar putea să semene cu el însuşi mai mult ca de obicei.
La mulţi ani, deci. Atenție, glumele cu „La mulți ani 2015!” s-ar putea să cadă pe lângă. După cum vă spuneam, am ambele mâini ocupate.

De ce nu mă solidarizez cu bătaia pe care şi-a luat-o Locuinţa jurnalistului în centru vechi

“Când ai prea multe băşini în cap, universu se pişă pe tine”. Sau ţi-o trage la muie, nu e foarte clar.

Asta-i una din multele axiome care ne-au rămas de la Platon, cred. Sau Praxiteles, care poate că era sculptor, da în cazu de faţă nici nu contează.

Oricum ar fi, e o vorbă de duh foarte tare care se potriveşte unei publicaţii destul de ridicole, Locuinţa jurnalistului. Asta e fiţuica aia care publică de mai multe ori acelaşi material, în care e vorba de fiecare dată despre alt ţigan. Şi cum publicu ăl mai marxist la suflet e tot atât de degrabă vărsător de lovele pe cât e de lacrimi, cum mai publică Locuinţa jurnalistului câte o telenovelă d-asta d-a lor, cum bagă oamenii mâna la buzunare şi dă-i cu vărsământu la paypal.

În fine, treaba nu e nouă, presa inutilă de genu ăsta se manifestă în diverse forme, de la Vice până la peretele de facebook al pretinului tău hipster şi e definită de un singur lucru: semidoctismu galopant al acestor oameni. Sigur, pe de altă parte de ce jurnalismu are nevoie de o locuinţă şi nu se face pe stradă, asta iar nu-nţelegem, da să zicem că e altă discuţie. Sau de ce nu se înscriu oamenii ăştia la cursuri la Rise Project, iar nu pricepem, deşi o vagă idee tot avem: ăia de la Rise Project, fiind profesionişti, n-o ard regeşte pe facebook ca oagării mai sus pomeniţi, pentru simplu motiv că au altă treabă; de unde reiese, binenţeles, o altă axiomă şmecheră şi anume că “taie-i contu de facebook lu jurnalistu modern şi l-ai lăsat în pula goală”. Mă rog, p-acolo, asta puteţi s-o mai modificaţi voi dacă vreţi.

În fine, ce vreau să spun de fapt e că mai acu vreo lună sau aşa ceva, un scrib de la această gaşcă, neavând nicio altă treabă mai bună, cum ar fi fost să bea o bere, sau să-şi bage pula-n ea de Locuinţa jurnalistului, s-a gândit să facă un material. Ce subiect îşi găsise omu: parcagiii din centru vechi, care erau super-oprimaţi de gaborii de p-acolo. Cum ar veni, adică, de ce nu-i lăsau oamenii pe parcagii să-şi facă suma şi se luau aiurea de ei, ba cică un gabor chiar îl omorâse pe unu-n bătaie, atât de rău se stricaseră oamenii la suflete. Lucru care între noi fie vorba, nu e ok, pentru că gaboru respectiv putea doar să-i rupă ăluia mâna cu care parca maşini şi să-l lase să gareze autoturisme cu pula. Da uite că nu l-a dus capu, motiv pentru care iese ditai scandalu:

Marele nostru gurnalist a zis că ia cel puţin Puliţeru cu articolu ăsta, doar că ce să vezi, te pui cu gaborii? Oamenii s-au pişat pe el la propriu. Ăla că stai, că io, că fac, că dreg, că ONU, că CEDO, că pula-n pizdă, doar că pe gabori îi durea la pulă. Şi foarte bine făceau. E şi după ce s-au pişat pe el şi pe drepturile lui bine de tot, ce să vezi: s-a inflamat, tăticule, opinia publică de pe facebook de s-au dus oamenii direct la Activ Watchu, la Cacador-CH şi la OSCE. Ba chiar mai era un pic şi se ridica Obama cât e el de negru şi trimitea o divizie d-aia şmecheră de puşcaşi marinari că să-l salveze pe gherţoi de la omor şi mai ales ruşine. Că na, doar nu poţi să te dai pe feisbuk că ai luat-o-n freză, că nu prea eşti culeanu.

Şi asta nu-i nimic. Fiindcă li s-a suit la cap dă succese (asta e la şto, sunt totuşi numai 141 de oameni care le varsă lunar banii de bere), ce crezi că idee le-a venit lor: luând egzemplu chiar de la Mircea Badea, ne-au chemat pe toţi la o mică mineriadă a.k.a. plimbare pân Centru vechi, căcum ar veni să le arate la gaborii ăia că lor nu le e frică şi nu se lasă intimidaţi, ba chiar îşi bagă nasu la trebile lor în continuare. E hai să mori tu? Pă bune? La care fază ce să mai, am sărit cu toţii, care pân ghete, care pân botoşi şi ne-am făcut mii la număr ca oştenii lu Ştefan ăl mare şi sfânt ca să-i apărăm pă hipsteri dă oprobriu cazon la care se dedau satanicii tablagii. Doar aveam şi de ce, fireşte, pentru că statuia de toleranţă care e Locuinţa jurnalistului când te dă afară de la party-urile lor că nu asculţi manele, chiar e un ideal pentru care să vrei să te sacrifici chiar şi la trei dimineaţa.

În fine, oamenii s-au bălăcărit ce s-au bălăcărit, unii mai cocalari ca alţii, doar că, în cel mai clasic stil pesedist, nici unii nici alţii n-au înţeles nimic:

– gaborii că nu poţi să faci chiar ce vrea pula ta pe stradă şi cu atât mai puţin să omori oameni

– Locuinţa jurnalistului că de la prea multe băşini în cap ce ai e posibil să ţi-o mai iei şi la gornete

În concluzie, io mă feresc şi dă unii şi dă ceilalţi. Iar asta pentru că urmez un alt sfat dă mare înţelepciune venit de la Caristofeles: “extremele e bine să le laşi să se fută unele pe altele-n gură până nu mai rămâne nimic”.

În fine, nu ştiu dacă a zis chiar aşa, da asta era ideea. Şi chiar cred că avea dreptate, pentru că referitor la povestea de faţă gaborii sunt la extrem pân chiar prostia lor, în vreme ce Locuinţa jurnalistului pân băşinile ieftinuţe de care dau pe dinafară.

Incredibil! Lista ruşinii e alcătuită din muişti!

Tocmai ce remarcam zilele trecute, că un anume subiect este exclus din discursul public după victoria lui Giohanis, când, iată, lista ruşinii a explodat.

Dar mai întâi subiectul: subiectul era că nimeni nu observase cum că nentu Alexandru Dughin, filozuofu de cafenea dat afară de prin universităţile moscovite, mare punător de umăr la victoria panslavismului galactic, deci acest domn şi-a văzut ruinate eforturile de astă vară când bătea drumu la Românica să vorbeşte cu prelaţii dă pacilea ca să convingă poporu să voteze cu PSD. Deci omu a luat-o pur şi simplu în mână, dacă se poate spune aşa, deşi la cât de venal e şefu său, donu liniştit Putin, credem că i-a dat-o şi la alte orificii. Sau măcar l-a pus să-şi deconteze beletele de avion dă i le plătise.

Deci taman ce observam io cum nu se vorbeşte despre asta, nu tu un Moise Guran, nu tu un Mândruţă, când iată: ciac-pac. A apărut lista cu oamenii care i-a făcutără bot lu don profesor Dughin şi ţine-te tati ce nume erau pe ea:

– Ceauşescu

– Vader

– Simona Halep

– Roberto Carlos

– biscuiţii Oreo

La care noi nu trebe să tragem dăcât o singură şi mare concluzie: nu numa că nu contează ce manevre face Dughin prin România, pentru că nu înţelege că poporu român nu e bărboşii ăia de predică ortodoxia pe la sate, da nici măcar nu contează cine e pe lista aia.

De ce? E foarte simplu: pentru că cine pizda noastră e Vladimir Ernu, sau Vladivostok Ernu, sau cum îl cheamă şi ce căcat contează ce doreşte el. Păi aţi văzut? E irelevant, deci hai să ne trăim în pula calului vieţile făcând abstracţie de această nulitate (literară, da) şi aia ie.

Ernu

Urmărește

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 344 other followers