Yet another one bites the dust

Oamenilor,

A murit Iustin Pârvu. În sfârșit.

Pentru cei dintre voi care trăiesc vieți fericite, departe de oameni care simt nevoia să le spună alții cum să-și lege șireturile: Iustin Pârvu a fost arhimandritul de la mănăstirea Petru Vodă, probabil unul dintre ultimii mari îndrumători religioși ai națiunii, la care oamenii care simțeau că nu-și mai văd drumul în viață se duceau să fie ghidați. Cam ca la psiholog, doar că prost. Foarte, foarte, foarte prost. Și nociv.

Să vă dau câteva exemple, ca să nu ziceți că vorbesc aiurea.

Mai întâi, după cum aflăm de la toți purtătorii de satană, mă scuzați, sutană (honest mistake, really), decadența societății de azi se datorează în mare parte faptului că femeile au lăsat cratița, s-au lăsat de produs și îngrijit copii și au început să muncească. The horror. Faptul că unele femei chiar pot face altceva cu creierul lor, că au și alte aptitudini decât să fabrice un copil și tricoteze ciorapi, că poate au alte planuri de viață și că au voie să se fută cu mai mult de un om în existența lor, îi era complet străin. În ciuda eforturilor unor babe binevoitoare de a-i explica și chiar demonstra cum stau lucrurile. Ca să nu ziceți că bat câmpii: „Ei, toate lucrurile acestea nu sunt bune. Altadata sotia era legata de sot fiindca nu era in traditia noastra sa mearga sotia la munca. Cand un barbat se casatorea trebuia sa stie ca el va conduce o familie, ca familia era legata de munca lui (bineinteles ca salariile nu se potriveau cu cele de astazi) iar femeia era acasa cu toata gospodaria si cu copiii, ii pregatea pe copii pentru scoala, spala, pregatea masa. Sotia era legata de sot si ascultarea era sfanta fata de sot. Mi-aduc aminte ca atunci cand facea mama un ciorap de lana acesta tinea doi ani, nu se mai rupea. Ea il lucra, il cosea, il impletea si facea tot ce trebuie in gospodarie. Acuma auzi: „Nu draga, mergem sa cumparam, mergem la magazin.” Si-atunci trebuie sa aduca baiatul bani doldora din Spania si din Israel, dolari si euro si asa mai departe.” (aici)

Despre cum o femeie divorțată nu mai e bună de nimic, pentru că „n-o mai ia nimeni” (moment în care își pierde, evident, rostul în viață, nemaiavând cui să-i tricoteze ciorapi și să-i gătească, și nici cine să-i aducă bani acasă pentru că ea trebuie să rămână complet dependentă, în buna tradiție milenară românească): „Acum este această casatorie de probă: trăiesc copii noştri câte şapte, opt, zece ani împreună şi la un moment dat, întoarce spatele baiatul că vrea altceva! Şi ce mai face nenorocita asta de fată? N-o mai ia nimeni! Rămâne a nimănui! Părinţii au lăsat-o, amantul s-a dus, ea a rămas aiurea şi însărcinată! De aceea cred că aceste casătorii de probă sunt de origine barbară, nu au nimic în comun cu viaţa morală, ortodoxă de altă dată. La nuntă când se făcea legătura aceasta firească între barbat şi femeie, dacă nu era fată, o punea pe grapă şi o ducea acasă la părinţi! Ăsta era sistemul! Şi după câteva întâmplări de acestea, fata ştia să se păstreze curat.” (aici)

A, dar înțelepciunile părintelui Iustin Pârvu, una dintre piedicile notabile în calea normalității în societatea românească (care e înfiorător de înclinată, la nivel de majoritate, să caute direcții în viață nu în sine, în ce poate și vrea să facă, ci în religie și-n inerție), nu se opreau la propovăduirea femeii pe post de fabrică de copii, mașină de spălat, de cusut și de gătit. Nu, ele atingeau un alt subiect preferat al oricărui om cu o minimă inteligență, anume vaccinurile (e că devine delicios?). Cum care vaccinuri? Toate. Anume, părintele Iustin Pârvu îndemna cu mare veselie părinții să refuze vaccinurile, trimise ca o formă de martiriu de satana și de evrei (subliniez ca să vă dați seama cam care-i distanța care vă desparte de oamenii pentru care sfaturile lui Iustin Pârvu aveau un sens, și pentru care o asemenea teorie a conspirației patologică, xenofobă și idioată nu prezintă nici un semnal de alarmă.) Normal că nu mă credeți, pentru că așa ceva nu are cum să existe. Ei, ba bine că nu. Ai crede că un om de peste 90 de ani ar ține minte cum e să vezi copii chinuindu-se cu tifos, TBC, scarlatină, difterie sau poliomielită. Dar nu.

Toate tâmpeniile conspiraționiștilor ultranaționaliști și ultrareligioși, presărate pe alocuri cu necesarele nuanțe ale complexelor de inferioritate românești, sunt prezente în discursul și intervențiile lui publice sau private de-a lungul timpului: masoni, evrei, cipuri electronice diavolești, enormități inculte de genul „Umanismul este inchinare la idoli.” (aici) sau minciuni ultranaționaliste crase (cum că poporul român ar fi „singurul popor european care trăieşte încă acolo unde s-a născut.” Asta și multe alte stupizenii, aici.), protocronisme de doi lei („Eşti primul popor din lume care a folosit scrierea. Nu o spun eu, o spun tăbliţele de la Tărtăria şi o recunosc toţi cei care le-au studiat.” – că am ajuns aici, dacă scrisoarea asta din Cotidianul îi aparține pe bune, sper că omul era conștient că toți cei cu o minimă informație intelectuală reală, evident agenți ai diavolului, râdeau de el și cu curul.) Toate obsesiile caracteristice pentru înapoierea poporului român, pentru xenofobia sa, pentru lipsa lui de respect elementar pentru ceilalți, pentru superstițiile sale și pentru oroarea lui de realitate, adevăr, istorie și în general tot ce înseamnă a-și folosi capul propriu și a-l umple cu chestii relevante, se întâlneau în omul ăsta. Idol al unor mase întregi de cetățeni dezorientați.

Care acum năvălesc la Petru Vodă ca oile care sunt, să vadă ultima minune a lui Iustin Pârvu, courtesy of obștea mănăstirii: cum lucesc de mir miraculos apărut acolo mâinile păstorului. Perfect. Sper să se înghesuie în așa hal să vadă acest eveniment pentru care nu există nici o altă explicație rațională, încât să crape cel puțin 399 dintre ei.

Dispărând o asemenea colecție de îndemnuri la perpetuarea unei ignoranțe fundamentale și fundamentaliste, s-ar putea spera că poate oamenii o să ia în mână o carte, un ziar, un site, ca să vadă ce lucruri bune se întâmplă în lumea reală. Să vadă cum se trăiește în anii 2000, nu în 1850. S-ar zice asta, dacă nu ar exista convingerea, pe care eu o am, că mai trebuie cel puțin 100 de secole pentru ca românii să înceapă să gândească pentru ei înșiși, și cu capul, nu cu curul, fără să se mai uite în gura tuturor „păstorilor”. Fără să mai fie oi.

Cel puțin o să aibă o gură atât de mare și plină de bălării mai puțin în care să se uite. Între asta și BOR în Constituție, se pare că you win some, you lose some. Fie și pentru asta, merită închinat un pahar de vin. Așa, de dimineață, ca de o babă ai cărei copii sunt chestiile mișto pe care le-a făcut și le va mai face în viață, care nu a cusut în viața ei un ciorap, care nu a fost plimbată pe grapă prin sat și care are vaccinurile la zi.

Da, chiar și ăla antirabic.

5 comentarii

Comments RSS TrackBack Identifier URI