New Plaything.

Babelor,

Uitasem: mi-am schimbat maşina. Jeepul era cam murdar şi nu-mi mai plăcea nici sunetul cu care se trânteau uşile, aşa că l-am făcut cadou la săraci şi mi-am luat jucăria asta:

chevrolet-suburban

Zice aşa: Chevrolet Suburban, motor V8, 366 de cai putere, cântăreşte două tone jumate, şi cam atât zic, că restul nu mă interesează. M-am dat azi cu el prin oraş şi pe la iarbă verde. Mişto să vezi feţele oamenilor când te prefaci că-i calci. Sau când îi calci.
Dacă mă vedeţi, făceţi-mi cu mâna. E spre binele vostru.

Rhetta

14 comentarii

  1. Voi sunteţi de-adevăratelea sau de-a ficţiunelea? Chiar dacă sunteţi adevărate sunteţi de scriitura savuroasă a unui roman cu umor şi inteligenţă sclipitoare.

    Şi… chiar dacă sunteţi ficţiune (v-aţi luat, ţi-ai luat adică acest chip de duet care reinventează bătrâneţea ca pe o joacă şi face din ea când hazul şi răsfăţul de copil, când, hihihihi, hihihihiiiiiiiiii… un teritoriu al seducţiei senzuale prin ironie, non-conformism, complicitate fină), chiar dacă este un personaj de cuplu, sunteţi adevărate. Autentice.

    Am aruncat şi ieri privirea pe la voi prin conac şi pe moşie. Dacă eram bărbat mă îndrăgosteam de voi. Da, da! Ati auzit bine. De voi. Şi chiar nu ar fi contat vârsta voastră. Pentru că aveţi darul acela (ca personaje? ca oameni reali? numai voi şi Dumnezeu ştiţi, hihihihi, hihihihihiiiiiiiiiiii…) aveţi darul să faceţi mintea să freamete. Îi daţi senzaţii voluptuoase. Sunteţi leşinătoare, ce mai!

  2. […] DulceDeea ne întreabă: […]

  3. Auzi , da scoate-ti basmaua. Ca io ma uit dupa Barbati in masini d-astea grele si cu cai puteri multi.

    va sarut! 😉

  4. @DulceNeea: eu daca eram io, iar ele erau ‘males’ as fi vrut sa Ii cunosc… 🙂

    misto blog, nu-i asa?

    Kuss!

  5. hopaaa… scuze: Dulce Deea… I’l visit u, I promiss. 😉

  6. Aşa deci, Afreudo, nu vrei să ne cunoşti! Bineeeeee. Şi eu care mă gândeam să te invit la o cafea într-o noapte ploioasă de februarie…

  7. Bună afacere babo! Şi pe mine mă bate gândul, dacă se adânceşte criza, să scot Nikonul şi henselurile din studio, la produs, la nunţi ţigăneşti, că astea nu dispar niciodată.
    Tu desigur vei evolua într-o zonă mult mai sobră, dar la fel de productivă. Nu’ş de ce dar am un feeling că doi cai acoperiţi cu valtrap ofiţeresc şi cu panaş de mare doliu, înhămaţi de chichi în faţa drăciei, i-ar creşte spectaculos dramatismul. Tu ce crezi?
    Ah da, va mai trebui să înveţi să mergi în ralenti…

  8. Să facem cu mâna de sub maşină, sau cum, că nu mi-e prea clar.

  9. Nu, Cell, să-mi faceţi cu mâna aşa, în general, că eu nu calc oameni care-mi fac cu mâna. Am şi eu tabieturile mele, ce vrei…

  10. …zi aşa, te dai jignită că ţi-am insultat dricu’…beeeeneeee

  11. Bai fiorosule! de sf Valentin cu mine ma vad. Da’ daca imi intinzi buruiana… ti-o calc cu talpa vibram de la goretexii mei, au auzit?

    ne-auzim! si in prezenta mea sa nu cumva sa promunti cuvantul ‘panseluta’ ca altfel ma imbrac in roz, si… ai ‘termint-o’ 😆

    Bbelor, nu va fie frica la volan. Un clxon nu insemna nimic, pentru cine intelege ca in spatele lui se afla cineva care… ‘vrea doar sa se faca auzit, sau sa-si faca simtita prezenta’. Tot ceea ce trebuie sa faci in situatii de genul ‘Claxonului’ este sa… auzi claxonul si sa-i interpretezi intentia (din spatele degetului care apasa pe claxon) si apoi… sa ‘reactionezi’ in consecinta.

    Va sarut babelor, si… acceptati sfaturi de la mine, ca ma pricep la barbati. Doar am trecut prin Politehnica, ce dracu!

    Hai, la volan, si… poate veniti si voi in februarie. Da’ mai devreme nu se poate? 😆

  12. Păi mă Ştefane, e frumos să vorbeşti aşa despre ditai tancul? Nu e! Cum să-l fac dric? În spate transport o grămadă de chestii întotdeauna folositoare: ţigări, brichetă, scrumieră, bani… Unde naiba să le pun dacă bag mortul acolo? Nu, nu merge.

    Afreuda sau Anamaria, că văd că-ţi schimbi numele mai repede decât îmi schimb eu starea sufletească, cum să-mi fie frică la volan? Normal că nu mi-e frică!
    Şi când aud un claxon, ştiu foarte bine să-l interpretez: cineva încearcă să mă jignească! Aşa că mă dau jos, îi sparg parbrizul cu bâta de baseball, urlu la el „ce bă, ţi s-a urât cu binele?”, îi iau carnetul şi plec mai departe.

  13. banuiesc ca trenul asta il parchezi de fiecare data peste orice, nu langa orice. Da’ ce s-a-ntamplat? N-ai avut bani de dacie?

  14. S-ar putea spune într-adevăr că dacă aş avea un oarecare respect pentru regulile de circulaţie sau cele ale bunului simţ, aş avea totodată şi oarecare dificultăţi în a găsi un loc de parcare. Însă după cum bine ai observat, ăsta nu este genul de problemă care să mă facă să-mi pierd somnul. În plus, obiectul consumă atât de multă benzină încât de fiecare dată când pornesc motorul dispare o specie. Dar numai specii rele: urzici, gândaci, vulpi turbate.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s