Chintesenţa filmului românesc.

Babelor,

Hai să vă mai spun încă odată cum stă treaba cu filmul românesc. Da, sunt sadică, dar n-aveţi încotro, şi nici eu, de altfel.

E joi seara, ora 19:10, eşti în oraş şi-ţi zici „m-aş duce la un film”. Te îndrepţi înspre cinematograful care îţi este cel mai la îndemână, plăteşti biletul, intri. Rulează un film românesc, să zicem că se numeşte Noaptea Grifonilor.
Pe ecran apare un scris: „Oltcit Film prezintă”. Apoi apar nişte nume: ceva actori, un regizor pseudotânăr. Pe fundal se aude cum bate vântul. Apoi, un plan general: o gară într-o câmpie. Alt plan general, că românii nu ştiu cu close-upuri: o femeie, Maria, fuge. E urmărită de Ion. Ion o prinde, o trânteşte la pământ, o violează. Se aude în continuare vântul, tulburat din când în când de ţipetele Mariei: „Nu, te rog, nu, aaaau, nu…” Nu vedem nimic din viol, că la români e doar cu viol, nu şi cu sex. Avem o cinematografie pudică.
Cut. Italia. Plan general: Maria la produs. E curvă. Opreşte o maşină. Maria intră, i-o suge şoferului (nu vedem ce şi cum), coboară. Are în mână o bancnotă. Vedem bancnota, apoi mâna care o ţine. Surpriză: nu este mâna Mariei, ci a mamei ei. Mama Mariei trăieşte într-un oraş care nu există: Petroşani sau Mizil. Are grijă de copilul Mariei, rezultatul violului de la început.
Ne întoarcem în Italia. Maria e face sex cu unul (nu vedem, sorry). Privirea ei nu trădează nici un sentiment. Cut. Plan general: Maria bea o cafea într-un bar. E ziua ei liberă. Un italian mai în vârstă intră în vorbă cu ea, dialog de căcat, etc. etc. Italianul se îndrăgosteşte de Maria, chit că e curvă, vrea să se căsătorească cu ea, să adopte copilul, iarăşi etc. etc. Câteva zile fericite cu italianul, până când peştele Mariei află ce şi cum. O bate crunt, italianul intervine, peştele îl omoară, e arestat de Carabinieri, dar la ce bun, trec trei săptămâni, mama Mariei primeşte din nou o bancnotă, copilul dă din mânuţe şi zice „Mama”, mama Mariei izbucneşte în plâns, sfârşit.

Partea bună este că ai adormit pe la jumătatea filmului. Partea proastă este că atunci când s-a terminat şi tu te-ai ridicat în picioare pregătindu-te să urli „Ce tâmpenie îngrozitoare!”, în spatele tău a apărut Criticul, ţi-a dat cu o pernă în cap, a zis „Ba nu, e o capodoperă, tu eşti un bou şi o vacă şi n-ai înţeles nimic”, ţi-a mai dat odată cu perna în cap, a băgat-o într-un geamantan pe care erau lipite o grămadă de abţibilde şi s-a ridicat la ceruri.

Ei, şi cam asta ar fi chintesenţa filmului românesc.

Vizionare plăcută.

10 comentarii

  1. Ultimul film romanesc vazut la un cinema a fost Glissando a lu Danieliuc, cinema Patria 1985. Dupa ’89 n-am servit nici unul.

  2. babelor, la multi ani de ziua noastra??

  3. Aaaa, e ziua internationala a muierii. Draga Aida ziua noastra e in fiecare zi 🙂 ai nevoie musai de o zi, anume sa te simti frumoasa si iubita?!

  4. Ce mai e si asta!? WTF de filme obscure urmaresti babo? 😛
    Hai sa-ti spun ce vad eu : am fost miercuri la MTR si am urmarit 4 scurt-metraje romanesti – regizate de 2 ‘pseudo-tineri regizori’ cum ziceai, Paul Negoescu si Radu Jude. Ei babo, mi-au placut! Ce-ar fi sa te duci si tu miercurea asta sa le vezi?
    Filmul romanesc pentru mine nu e ce ai mazgalit tu mai sus. Ma rog, nu ma uit toata ziua la ele…:) ci doar din-cand-in-cand.

  5. Haha, babă Ralu, tu vorbeşti de scurt-metraje, eu nu.

    Pe de altă parte, hai să enumerăm filme româneşti despre prostituţie: Italiencele, Pescuit sportiv, Margo, Marilena de la P7.

    Şi filme româneşti despre emigranţi sau emigrare: Francesca, Eu cand vreau sa fluier, fluier, Weekend cu mama, Italiencele, Schimb valutar, ba până şi California Dreamin’, într-un fel.

    Bine, ştiu că pe de altă parte n-am absolută dreptate, dar ce contează? Azi e ziua femeii, şi deşi nu cred în ea, pot să fac şi să scriu şi să zic ce vreau, şi nimeni nu mă poate opri.
    A, de fapt şi ieri a fost la fel.
    So what?

  6. Da, eşti crudă, dar pică foarte bine.

  7. E o realitate cruda, perfect adevarata. Rhetta are dreptati, nu stiu pe ce dracu iau aia premii! Singurul regizor roman care merita mentionat e Radu Mihaileanu, dar acu e francez si mai are si origini evreiesti. Restul, hmm poate sint buni dar isi aleg scenarii de kk si actori de kk. In plus aceeasi chestie se intimpla si in teatru contemporan. Piese proaste.

  8. Eu zic ca regizorii sint ok, unii chiar buni. Actorii, in mare parte, la fel. Da’ ma scoat din pepeni citeva chestii la filmul romanesc:

    1. Obsesia sociala: Mai toate au ca linie directoare axa comunism-revolutie-tranzitie-saracie si impactul ei asupra societatii romanesti. Acu’, fiecare isi alege cite o fateta a problemei si o trateaza in felul lui care seamana obsesiv cu al celorlalti. Evident, cu pretentii de generalizare (daca apare o curva plecata in Italia, simti ca in spatele ei stau toate femeile romance, daca apare un spital mizer in spinarea lui sint toate spitalele romanesti, cel putin la fel de mizere, daca apare un politician, de fapt el este chintesenta oamenilor politici romani si asa mai departe, vorba varului).

    2. Montajul sunetului: Fraticule, la filmele romanesti ai nevoie de subtitrari. Nu intelegi nimic. Mai mult, sunetul nu are nici o legatura cu pelicula. Motiv pentru care in filmul romanesc nu exista transfer de mesaj prin nuanta vocii. Nu poti sa te prinzi ca Maria il iubeste pe Ion din inflexiunile tonului, ea trebuie sa’i spuna „te iubesc”, In plus, mai toata lumea tipa. Cine dracu vorbeste tot timpul in treimea superioara a registrului sau vocal? Nu poti sa dai o petrecere cu 40 de oameni cu un set de boxe de 10 W. Oricit de misto e playlistul, muzica se va auzi distorsionat si nu va impresiona pe nimeni.

    3. Tot de sunet tine, modalitatea de verbalizare a replicilor: Nu stiu ce invata astia la scoala, da’ mai toti actorii nostri sint declamativi. Poate e bine la teatru, acolo unde sala e prea mare pentru soapte si voci firesti pentru ca nu exista microfoane, da’ in film e altfel. Vorbiti fratilor normal. In plus, nu toti actorii sint Al Pacino sau Anthony Hopkins sa li se potriveasca stilul asta declamativ.

    4. Personajele de plan secund sint de carton. Nu ai nici un moment senzatia ca exista viata in spatele actiunii principale, se vede cumplit de clar butaforia, cliseul de figuratie. Camera are obsesia personajelor principale, doar ele si destinul lor covirsitor exista. Si cu asta ajungem la punctul 5.

    5. Destine covirsitoare. Nici nu mai comentez ca ma enervez 😀

    Si ca sa’i raspund nedumeririi Meei, filmele romanesti iau premii pe afara pentru ca sint noutate pentru ei. Da’ daca continuam sa le exportam in acelasi stil inca vreo 5-6 ani or sa ajunga si ei la saturatie cum am ajuns si noi. Iar vin romanii cu filme d’astea? Da’ mai lasa’ne vericule ca ne’am saturat! Asa o sa se intimple. Si iar or sa inceapa sa se plinga.

  9. some like it hot , some like it cold , I like ….romanian colors ! choos one : purple with a purpose , osaka-to-me,I’m Indi-a mood for love,grape-wall of China , do you lilac it , blue my mind,would U like a lick-Enstein,coral mood-ern, puerto valarta violenta,argenteeny pinkini,st petersburgundy,catherine the grape russian,moskow the red,kreme de la kremlin,dress’o empresso,blushingham palace, curry up don’t be late, a true ab-original,don’t be KOI with me , j’eaned’ark…:) you’re suck a kabuki

  10. (Am impresia ca asta de-a scris mai sus e regizor roman!)
    Ai facut o radiografie severa dar justa a „filmului” (ca film nu-i putem spune) romanesc. Ar trebui trase sfori ca postul asta sa intre in programa facultatilor de film de la noi, sa inteleaga si ei odata ca filmul romanesc este o prostie si ca trebuie sters si luat totul de la capat. Sau poate, mai bine, ar trebui sa ne lasam de facut filme, pur si simplu. Poate asa cum asirienii nu aveau aviatie utilitara, iar cubanezii nu poseda echipa de sarituri cu schiurile, nici romanii NU POT sa faca cinema.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s