In deriva

In treatment este un serial inventat, din cate stiu, in Israel. Succes baban, motiv pentru care importat dupa in State. De-acolo, scenariul cunoscut: export in toata lumea. Povestea pe scurt – avem un cabinet de psihologie unde lumea isi varsa problemele in capul unui cautator in creiere, drept care mare parte din actiune se intampla numai acolo.

La urechile mele a ajuns cand cineva m-a rugat sa-l scriu. Lucrul nu s-a intamplat, dar serialul s-a facut totusi si va avea premiera pe HBO in data de 8 decembrie. Starring Marcel Iures, Andreea Bibiri si multe alte nume interesante. Sa vedem cum arata nescris de una din surorile Marx.

Ce vreau sa va arat, insa, e altceva, si anume campania neconventionala pe care au facut-o promotorii serialului. Adica iesind intr-una din zile din casa spre Dambovita, am vazut urmatoarea imagine:

Misto. Foarte misto. Asa da, asta da creativitate.

Peste numai o zi, insa, am avut surpriza sa vad alta imagine in acelasi loc si anume asta:

In traducere, un pescar care dadea linistit la caras in aceeasi zona. Vedeti panoul publicitar in plan departat. Sau poate omul avea probleme la masarda si, neincepand inca serialul, nu avea cui sa le adreseze. Sau poate vroia pur si simplu sa-l fure, cine stie.

Anunțuri

28 comentarii

  1. Şi mie mi se păruse o idee bună de promovare până mi-am dat seama că de fapt contrazice ideea: panoul ăla e opusul derivei. E ancorat, nu pluteşte în voia apei. E taman invers.
    Ce-i drept nu obţineau prea multă vizibilitate dacă-i dădeau drumul pur şi simplu pe Dâmboviţa. Dar eu tot văd o contradicţie.

  2. mai bine puneau o gagica sa faca bae acolo. eu sigur mergeam sa o vad. ba chiar saream in apa sa o salvez.

  3. Poate nu dorea sa o salvezi, poate avea doar asa, chef de o baie. În afara de gagica, dupa ce alte chestii plutitoare ai mai fi sarit ?

  4. da de ce sa nu vrea sa o salvez? toate gagicile vor sa le salivez.

  5. Pitice, gagicile vor sa salivezi, nu sa salvezi. N’ai inteles nimic.

  6. ezact. asa sunt gagicile. sucite. sa mai bem o bere! sa sarbatorim ziua de luni!

  7. Pitice, nu mai beau bere. Nu mai beau nici sa ma bati. Orice altceva. Vin, vodca, beau si absint cu tine daca vrei, da’ bere nu. Si, uita’te si tu pe geamu’ la reno’ din cind in cind, macar cind conduci, e iarna. Gata cu berea pina la vara.

  8. iarna? mai lasa vodca aia. azi au fost 20 de grade. am mers in slapi la uzina.

  9. Pitice, unde’s io acum, la doar vreo 800 de km au fost -6 grade azinoapte, am condus prin ninsoare si pe polei si bate un vint subtire de stepa. Care o sa vina curind si pe la uzina pe la tine. Si, am inteles din transmisiunile in direct de acasa, a batut putin grindina si prin Bucuresti, cu o ploaie sanatoasa dupa. Vine pitice, vine. Si nu e vodca, e mezes palinka. Muuuult mai buna.

  10. Piticule, sa nu faci insolatie. A, si-nca ceva: a iesit un studiu azi, zice ca dintre toate marcile de masini, cel mai usor risti sa te deshidratezi în renou. Nu uita sticla cu apa si pune si câteva grame de sare ca altfel te doare capul si ai vertij. Sau fa renou decapotabil, îti împrumut eu un bomfaier prietenos.

    Dragoane, tot cu turbinele alea multitask pe post de alambic ? Aici tre’ sa fac vin fiert, de-abia am razbit printre troiene. E ca iarna aia valaha din ’54, moamaaa.

  11. draga veta ,daca tot te-ai intors de la sovata si te-au mai lasat si junghiurile,n-ar strica sa mai dai niste teme serioase de lucru tribului marx. blogul asta incepe sa semene cu soborul academiei franceze , pusa sa confectioneze felicitari de ziua mamelor.(stiu,sunt oribila).
    de pilda, ce ar lasa sa pluteasca pe garla surorienii ca sa promoveze locsorul asta de nebuneala.si apoi, unul din noi scrie povestea,pe bune sau pe si mai bune, dar in cap.

  12. noemi kronstadt, te lupti cu moara de vanturi. SM o sa ramana asa si o sa ne enerveze zilnic. ca asa le sta bine. o sa filmez asta.

    intri in joc sau nu. e asa simplu…
    io de exenplu o plac pe petronia. asa mult incat imi vine sa iau chitara lu veta si sa i-o fac guler lu petronia. pe rhetta nu o cert. ca imi da bere mereu.
    iar pe alexei l-as lauda sau nu. ca asa e in militari.

  13. Da Alecule, iar la turbine. Si nu stiu cum se face da’ mai toti colegii mei turbinisti sint niste alcoolici ordinari si ma corup. Si uite’asa ajung eu sa devin expert in licorile locale. N’ar face si ei un proiect in Orleans!!!! Ce oameni. In cazul asta te’as lasa pe tine sa ma corupi. Nu ca ai fi si tu alcoolic, nooooo, frantuzii nu’s alcoolici. Ei doar iubesc viata si stiu s’o guste cu gust 😀

  14. draga pitice, vezi ca plicul ala e cu praf de scarpinat, praful de pusca il tin sub pat. si scoate din viteza,ca intri cu renoul in vitrina magazinului si te recupereaza veta numai pe cautiune.
    frumos discurs, n-am ce zice. acu’ vino sa-ti indrept chipiul, iti sta pe-o ureche.

  15. doamne ce ma bucur ca eu nu fac PMS…

  16. Pitice, nu deveni grosier. Vorbeste frumos cu doamna ca te iau de ureche si nu’ti mai dau bere.

  17. PMS nu e grosier. e o repetabila povara…

  18. pan’aici ti-a fost, lighioana obraznica. alege: te bat cu umbrela, iti dau guturai, te parasc la.vecini c-ai telescop pe balcon si te uiti la ei in baie sau scrii de-o suta de ori ” sunt mic, da’ beau danonino si ma fac eu mare”.
    si pfffuiii, n-ai auzit ca si barbatii fac pms ,cam de cinci ori pe luna, cand s-a terminat berea si e inchis la butic? nimic nu stii.

  19. b-(

  20. nu exista ceva legat de bere pe care sa nu il stiu.

  21. chiken

  22. graso

  23. breaking question: ce poate face cu berea o tipa care nu bea bere?
    ia sa te vad.

  24. morsule

  25. some weird inserting.

  26. instilatii pentru sinuzita? perversule
    nu. isi pune zulufii pe moatze, cand se strica ondulatorul. deci,mai invata.

  27. ma enervezi! am zis primu. x-(


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s