Cronica unei așteptări care s-a dovedit la 4 am a fi fost degeaba

Oamenilor,

Teoria spune că, având suficient de mult timp la dispoziție, un individ poate experimenta cam toate sentimentele, stările și situațiile posibile pentru specia sa. Teoretic, cu suficient de mult timp la dispoziție am putea trăi și ziua în care să moară Ion Iliescu. Teoretic.

Se pare că la nivel practic unei babe de vârsta mea îi este însă mult mai accesibilă o altă experiență, și tocmai am trăit-o în seara asta: mi-am dat seama cum se simte un bărbat care suportă un film grețos înțeles greșit drept „romantic”, o cină aberant de scumpă pe care evident a plătit-o el, o conversație idioată cu pretenții intelectuale, o invitație la ea „să mai stăm de vorbă”, ceva acțiune peste haine și apoi află că ea e pe stop și că-n seara asta canci.

De-acum vreo lună, mi-am sunat prietena babă tehnică și i-am zis „bre, mai ții tu minte toate chestiile alea care mă depășesc pe mine, pe care le faci ca să ne putem uita la chestii live pe care tv-ul nu le dă, pentru care trăim în partea greșită de lume și pentru care să plătim nu vrem?”

„Mhm.”

„Am nevoie s-o faci pe 2 mai.”

„Ce-i pe 2 mai?”

„Mayweather cu Pacquiao. Nu-ți bate capul. Eu mă uit, tu-mi bei berea, ne înjurăm, poate ne și batem nițel, adormi pe covor, te trezești afară, o seară plăcută ca de obicei.”

Acum vreo două săptămâni, primesc de la baba mea tehnică știrea că Pro Tv transmite meciul, îi zic: „ai scăpat, dormi liniștită pe 2 mai.”

„Dorm pe dracu, dar important e că nu trebuie să te mai suport pe tine.”

„Idem, hai pa.”

Acum vreo săptămână, am început să aud așa, un zumzet nedefinit în fundul unui sertar din colțul cel mai întunecat și prăfuit al minții mele. Se pare că a scăpat de acolo și s-a răspândit ca ciuma, căci a crescut treptat, până a depășit chiar și capacitatea mea de ignorare a chestiilor neplăcute, moment în care vocea mea ( ! Eu sunt chestia cea mai neplăcută din capul meu, ce surpriză.) mi s-a auzit în cap, întrebându-mă „băi, Mayweather nu era ăla care-și bate sistematic femeile ?”

Moment din care n-am mai avut liniște. Pentru că chiar voiam să mă uit la meciul ăsta, care la nivel sportiv e nah, istoric sau ceva. În orice caz, vizionabil. Capacitatea mea de raționalizare a chestiilor cu care nu sunt de acord în principiu dar pe care vreau să le fac în practică fiind uriașă, gălăgia din capul meu a fost nițel mai mare săptămâna asta decât de obicei. Sportul e sport, iar ăsta e, irefutabil, sport la superlativ. Puțin probabil să prinzi foarte multe meciuri ca ăsta. Faptul că nu mă uit eu și încă trei mii de oameni la care, poate, a ajuns informația că Mayweather a revocat acreditările la gală ale jurnaliștilor care l-au întrebat de chestiunea cu abuzul repetat o să facă fix zero diferență în economia evenimentului, căci despre economie e vorba în primul rând. Poate-l bate Pacquiao de-i sună apa-n cap (puțin probabil) și la final își scoate chiloții și are pe dedesubt unii cu fețele ălora și e ca un fel de răzbunare cosmică sau ceva.

Sau poate mă scuip când mă mai uit în oglindă și-mi dau singură palme când mai încep să mârâi că să bați femei și copii și bărbați care nu te atacă în general nu e ok, mai ales dacă ești boxer de vârf mondial.

Așa că stau la 4 am în sufragerie, cu cucuveaua Peracle (între timp pițigoiul a fugit, și oricum cucuveaua mi se potrivește mult mai bine). Am mâncat butonul cu Pro Tv din telecomandă și mă întreb „băi Floaide, de ce trebuia să fii tu muist?”

Futu-i.

1 comentariu

  1. Am citit și-am râs cu lacrimi pentru umorul patologic al textului. Că era vorba de un meci de box… 🙂


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s