Babelor,
Între noi fie vorba, chestia cu „Românul s-a născut poet” e o prostie. De fapt, românul s-a născut regizor. Din păcate, totodată românul s-a născut român, drept care filmele pe care le regizează fac parte din Noul Val al Filmului Românesc. Și pentru că unii dintre voi n-au apucat încă să debuteze pentru că nu și-au scris încă scenariile, vă voi oferi aici un scurt compendiu menit să vă ușureze calea către glorie. Așadar:
1. Dacă filmul vostru are muzică, aceasta este diegetică. Adică este muzica pe care o ascultă personajele atunci când ascultă muzică. Astfel, dacă două personaje se sărută, nu se aude Richard Cleyderman decât dacă cei doi îl ascultă la combina din încăperea în care se află. Altfel nu (vezi „Aurora” și „Polițist, adjectiv”).
2. Acțiunea din filmul vostru se petrece într-o singură zi (vezi „Felicia înainte de toate”).
3. În primul cadru, eroul sau eroina se află într-un pat și doarme, pentru că așa își încep oamenii ziua: dormind (vezi „Felicia înainte de toate”, dar și „Marți, după crăciun” și multe altele).
4. Conflictul din filmul vostru este unul familial. Pentru că familia este singura celulă a societății cu care ați intrat vreodată în contact și despre care știți, așadar, câte ceva. Nu faceți filme cu relații între necunoscuți, nu faceți filme în care personajele au un loc de muncă; faceți filme care se petrec în sânul unei familii (vezi „Felicia înainte de toate”, „Marți, după crăciun”, „Poziția Copilului”).
5. Între cine să fie conflictul? Mamă și fiică – nu (s-a făcut în „Felicia înainte de toate”). Soți, nu – s-a făcut în „Marți, după Crăciun”). Mamă și fiu – nu (s-a făcut în „Poziția Copilului” și „Din dragoste cu cele mai bune intenții”). Tată și fiu – nu (s-a făcut în „Principii de viață” și „Rocker”). Ce rămâne, deci? Exact: tată și fiică!
6. Ok, aveți deja cam jumătate de film: conflictul este între tată și fiică, iar în prima scenă cineva doarme. Cine doarme? Păi, de obicei eroul. Cine este eroul vostru? De obicei („Felicia înainte de toate”, „Din dragoste cu cele mai bune intenții”), personajul mai tânăr. Deci fiica.
7. Așadar, în prima scenă fiica doarme. Câți ani are fiica? Să zicem 23, este studentă. De ce doarme? Pentru că s-a culcat târziu. Din cauza asta, doarme mult, așa că puteți băga un cadru de vreo cinci minute cu fiica dormind, iar apoi trezindu-se încet (știu, până aici este leit „Felicia înainte de toate”, dar nu face nimic, pentru că este un film românesc, și deci nu-i nici o rușine să fie ca toate celelalte filme românești).
8. Bine, și ce face tatăl în timpul ăsta? Păi, simplu: tatăl este în bucătărie și își face un ou. Iar mama? Mama este la mătușa Rodica, pe care o ajută cu pregătirile pentru parastasul unchiului Ionel.
9. Dacă fata este studentă și stă cu părinții, ea este din București, pentru că acolo se petrece filmul.
10. Fetei îi sună telefonul. Deși trăim în era smartphone-urilor, fata are totuși un Nokia rablagit. Nu ni se explică de ce, așa are, și gata. De fapt, telefonul nu sună, ci vibrează. Fata nu îl aude. Telefonul se oprește din vibrat, apoi începe din nou. Fata se întinde către noptieră, ia telefonul, se uită somnoroasă la ecran. Pe ecran scrie „Dana”. Fata respinge apelul și pune telefonul la loc pe noptieră.
11. Telefonul sună din nou. Fata se uită iarăși la el. Este tot Dana. Fata răspunde. Cu o voce obosită, o întreabă pe Dana ce vrea de la ea.
12. Are loc o conversație scurtă între fată și Dana. Nu înțelegem mare lucru, dar nu-i nimic. Fata spune că o să ajungă (nu știm unde) pe la unu. Din bucătărie, tatăl o strigă. Întreabă dacă s-a trezit. Fata zice că da. Tatăl o întreabă dacă vrea un ou. Fata zice că nu.
13. Fata se ridică. Se uită pe geam. Este vară. Îl deschide.
14. Fata nu este nici urâtă, nici frumoasă. Fetele din filmele românești sunt întotdeauna așa. Fata poartă o pijama, pentru că fetele din filmele românești nu se dezbracă niciodată, și nici sex nu fac.
15. Fata se duce în bucătărie, unde are loc o discuție cu tatăl ei. O discuție normală, dar ne dăm totuși seama că există pe undeva o tensiune între cei doi. Nu ne este clar de ce.
16. A trecut ceva timp. Fata iese din casă. Camera o urmărește pe străzi. Trec alte cinci minute.
17. Fata se întâlnește cu Dana. Din dialogul lor aflăm că fata s-a culcat târziu pentru că și-a petrecut o bună parte din noapte alături de un tip. Tipul are nevoie de un nume. Îi vom zice Vlad.
18. Scenariul este aproape gata. Miza sa? Simplu: va ajunge fata la parastasul unchiului Ionel? Da, va ajunge. Va avea ea o criză de nervi? Desigur. Îi va reproșa tatălui că nu o lasă să își vadă de viață, pentru că tatăl spune o vorbă dezaprobatoare despre Vlad? Bineînțeles. Îi va reproșa fata tatălui că din cauza generației lui generația ei duce o viață de căcat și trebuie să emigreze? Ba bine că nu. Va fi avut fata ceva mai înainte o discuție cu Vlad în care acesta (student la medicină) îi va fi zis că are de gând să plece în Germania după stagiatură? Evident.
19. Și tot așa. Filmul îi va lăsa pe spectatori cu un gust amar și cu impresia că au văzut ceva ce nu i-a interesat câtuși de puțin. Va câștiga un premiu la un festival de categoria B. Va avea 1200 de spectatori în România și 8400 în Europa de Vest.
20. Un an mai târziu, veți face alt film din Noul Val al Filmului Românesc. Pentru inspirație, veți intra din nou pe acest blog, unde veți găsi un nou scenariu, foarte asemănător cu cel de mai sus.
21. Veți avea o viață lungă și interesantă, doi copii (Andrei și Corina), un Hyundai Santa Fe și o pisică tărcată. Îmi veți fi etern recunoscători pentru această postare, dar nu veți recunoaște acest lucru niciodată. Mâncarea voastră preferată va fi ciorba de perișoare.
Vă pup,
Rhetta
11 comentarii
Comments RSS TrackBack Identifier URI
Surorile Marx 
🙂
mâine îmi cumpăr camera. mă apuc de el, jur. ne vedem la anul la cannes. vă salut!
muie filmelor romanesti. compunerea mi-a amintit de o gluma din catavencu, film romanesc despre o familie care scoate bani de pe card, dintr-un bancomat
De reținut că există oameni a căror mâncare preferată e ciorba de perișoare, ceea ce e îngrijorător, și că filmele românești sunt despre nimic într-un mod nasol, ceea ce mi se pare cam la fel de îngrijorător. Pentru că sunt cam multe două îngrijorări de această magnitudine, măcar una dintre ele trebuie rezolvată.
Propun, așadar, ca filmele românești să fie despre ceva într-un mod nașpa, dat fiind că de filme despre nimic, dar într-un mod mișto, se ocupă Hollywood-ul. Deci ne trebuie oameni la fel de buni la filmat și pus sonor ca și până acum, doar că trebuie găsite povești mai bune. Pune pisicile la treabă, că avem câteva decenii și niște miliarde de dolari de recuperat.
Prima provocare: un film decent despre un subiect cu care să poată rezona și cei ale căror vieți au mai văzut și altceva decât nimic. Un film de aventuri, dar fără efecte speciale (că-s scumpe și s-a văzut la Fire and Ice ce ne iese), fără garderobă prea scumpă și fără mulțimi de figuranți, că și ăia vor mâncare.
Deci o bibliotecară de la Academie dă printre manuscrise de dovada că Neagoe Basarab era gay, moment din care Puiu Hașotti și Andrei Marga (cumva, oamenii mi se par inexorabil de aceeași teapă) se aliază ca să o distrugă pe fată. Normal că aia e prietenă cu singurul bodyguard de la metrou care-și ia munca în serios (pentru că e veteran întors din Irak, asta fiind tragica poveste secundară), care o ajută să scape. Filmul se filmează în București, mare parte prin tunelurile de metrou tehnice, câteva scene și pe-afară, dar nu multe. Apogeul acțiunii are loc când cei doi încearcă să-i înece pe bibliotecară și prietenul bodyguard în Dâmbovița, în timpul unei devieri de rutină pentru întreținerea cursului și curățarea albiei. Dacă și asta e prea greu, renunțăm la scenă și filmăm confruntarea finală printre ruinele zonei Matache. Poate așa văd unii că se pot folosi constructiv și decent dărâmăturile alea. Finalul e, normal, cu ăia doi care fac un fel de armistițiu cu un reprezentant al SRI (Hașotti și Marga dispar, poate în confruntarea finală, poate din cauză că și-au dat seama cât de sinistru de ridicoli sunt în funcțiile pe care le au) – ei doi nu dezvăluie nimic, dar nici nu pățesc nimic, căci au ascuns documentul undeva unde nu-l va găsi nimeni niciodată (în coaiele calului din statuia lui Carol de la BCU, știm noi, dar ăia răi din film nu știu), cu asigurarea că există un mail plasat pe Google Testament care spune tot, inclusiv unde-i dovada. Pleacă fericiți să se bucure de viață într-o vilă de secol XV pe care și-o cumpără în Sicilia, într-un sat de care nu a auzit nimeni, cu paișpe hectare de livezi de portocali și o fântână arteziană în curte. Unde e ascuns de fapt, firește, adevăratul document. Zi end.
Varianta 2: tot o bibliotecară de la Academie găsește unghia de la degetul cel mic al piciorului drept al lui Decebal și, ajutată de un tipuleț simpatic și descurcăreț (dar sexos. Aici nu știu cum ne descurcăm, că amândoi trebuie să fie sexoși și credibili și nu prea văd candidați.) găsește unul din depozitele de comori ale lui Hitler. Normal, fug după ei niște ruși printr-un bazar din Istanbul, se îneacă prin canalele Veneției, chestii. La sfârșit, bineînțeles, ea se dovește a fi fata Larei Croft și el nepotul lui Indiana Jones, iar aurul se dovește a fi furat de alții imediat ce s-a întors Hitler cu spatele și ajuns la chinezi între timp, dar măcar nu mai stăm să ne uităm în gol treizeci de minute.
Varianta 3: un film despre aventura de a înființa și menține o crescătorie de melci în România contemporană, în care orice formă de agricultură s-a dus de mult naibii și nimeni nu mai știe ce să crească în afară de prețul la curent. Simbolic, firește, mica crescătorie de melci reprezintă renașterea agriculturii românești. Cu schepsisul că ea nu e administrată românește, ci nemțește, ceea ce ne permite un final de succes, cu afacerea la a treia generație, la momentul respectiv sub formă de nepoți alergând prin curtea unui conac boieresc restaurat și transformat în casă modernă. Fără termopane. Filmul se va numi, firește, „După melci”.
Gata, cu scenariul ăsta pun de-un film care dacă nu câstigă la Cannes (franţijii ăia sunt cam mofturoşi) sigur ia Leul la Venetia, evident si Ursul la fetivalul de la Berlin … Împart cu voi gloria, vă amintesc în discursul obisnuit în astfel de cazuri, ştiţi voi atuci când premiantul multumeste părinţilor, prietenilor, cătelului, pisicii etc.etc. M-am apucat deja să elaborej discursul să fie gata odată cu filmul 😉
Excelent, dar ați uitat câteva filme de referință 🙂
mda. amuzant. dar totusi de ce am senzatia ca am pierdut mai mult timp citind asta decat uitandu-ma la un film romanesc?
[…] despre kktul ăsta de nou val al filmului românesc… băgaţi-vă repede la Surorile Marx aici! duoaaaaaaamne, dă-i sănătate babei, că n-am mai râs atâta de pe vremea când umbla ea în […]
Îmbrăcată lejer, cu jeanşi şi top negru, dar sexy, blonda s-a oprit înainte de a merge la serviciu să-şi ia ceva de mâncare la pachet, semn că ziua e lungă şi că nu e timp de luat masa în oraş.
Am intrat pentru prima oara pe acest blog. Vazand titlul, ma asteptam sa fie o aberatie plina de cretinism si fariseica. Din fericire, m-am inselat. Cea mai buna descriere a filmelor romanesti „to date”.
extraordinar!
Imi pare rau ca nu v-am descoperit mai demult. Delicioasa caracterizare a filmului romanesc…