Babelor,
Aud sau citesc din când în când cum că Bucureştiul ar fi micul Paris. Că e aşa, că e pe dincolo, că are case frumoase, că am furat Palatul Justiţiei de la francezi, că vorbim o limbă care seamănă cam 8% cu a lor, că suntem leneşi, curvari, curve şi pitoreşti, cam ca parizienii.
Aiurea.
Am fost la Paris de câteva ori, şi n-are nici o legătură cu Bucureştiul. De altfel, nici un alt oraş din lumea civilizată n-are legătură cu el.
Să luăm Parisul; ce-i drept, acolo există găşti de magrebieni care, în timp ce tu admiri visătoare Notre-Dame-ul, te trântesc la pământ şi te calcă în picioare. După care vine un român şi-ţi ia aparatul de fotografiat. După care vine un poliţist care îţi dă trei sute de euro şi te expulzează.
Sau Londra: acolo vine un trib de caraibieni şi te spintecă.
Sau Roma: un italian te linşează în timp ce un român te fură şi un turist american face poze.
Etc.
În Bucureşti nu se întâmplă mai nimic din toate astea. Dar nici nu-i nevoie, pentru că noi avem ceva mult mai extravagant şi mai imbecil decât parizienii, londonezii sau romanii: cohorte de câini vagabonzi care patrulează oraşul cu ochi plini de foame şi ură, şi care în momentul în care tu ieşi din casă ca să îţi cumperi o pâine, să vizitezi o verişoară sau să arunci gunoiul, vin şi te muşcă de faţă.
Altfel zis, încep să cred că câinii vagabonzi sunt o problemă. O problemă foarte uşor de rezolvat, ce-i drept: cineva trebuie fie să-i prindă, fie să-i împuşte.
Ştiu, ştiu, acum unele dintre voi o să ţopăie indignate pe tastatură: „Dar câinii n-au nici o vină! Ei, săracii…”
Ei bine, mi se rupe. Dacă mă muşcă, au o vină: cea de a mă fi muşcat. Dacă mă atacă, au o vină: cea de a mă fi atacat. Dacă mă sperie, au vina de a mă fi speriat. Şi aşa mai departe. Puţin îmi pasă că au blana frumoasă şi ochii umezi: animalele astea sunt agresive, rele, proaste şi trebuie să dispară. Pentru că noi, oamenii, suntem specia superioară – cine nu-i de-acord, să locuiască într-un coteţ sau sub o maşină şi să mănânce păsări moarte şi gunoi – şi, ca specie superioară, avem dreptul să ne apărăm, să îi învingem şi să trăim liniştiţi, în frică doar de semenii noştri, nu şi de nişte potăi hămesite.
Vă pup,
Rhetta
35 comentarii
Comments RSS TrackBack Identifier URI
Surorile Marx 
Ha. Cineva chiar ţopăie pe tastatură, dar nu cu indignare de vreme ce tastatura scoate literele DA DA DA DA da Da daDA ADADA DADAdadadDADada!
Da. Bucureştiula fost micul Paris, da’ e pe drumul de a deveni mica Moscovă, oraşul cu cea mai mare rată a atacurilor de câini involuaţi în lupi: http://abcnews.go.com/Travel/BusinessTravel/story?id=4305319&page=1 .
Ce-mi place mie e că toată lumea vorbeşte de drepturile animalelor, dar nimeni de drepturile oamenilor. De dreptul meu la jogging (opus fugii întru scăparea gambelor, pentru care stau amintire două perechi de pantaloni găurite) sau de ăla de a mă plimba la 1 noaptea prin centrul oraşului fără să fiu muşcată de un câine în faţa Novotelului. Cam ce zic şi oamenii ăia în articolul la care am dat link.
Mă simt ca o profetă. Deşi nu cred că se pune ca profeţie dacă nu e intuiţie, ci experienţă.
Mă-ntreb totuşi ce ţi-a schimbat părerea.
sau sa’i mancam.
oricum simpatizez cu demersul tau. poate construim un grup de initiativa sau ceva asemanator.
sau o campanie, in blogosfera: „shoot the dog”. dar un logo va fi necesar, cam asa:
ma enerveaza si pe mine cainii vagabonzi. de-i omori nu-i omenesc, de-i strangi cheltuiesti prea mult, de-i iei acasa (mai bine cresti un copil – parerea mea)… nu rezolvi oricum problema lor.
si totusi, sterilizarea mi se pare cea mai buna solutie pe termen lung.
p.s. aici nu ma refer la cei care cresc caini in locuinta lor.
dar noi stim foarte bine ca primaria nu va dispune niciodata de fonduri [sau willpower] suficiente ca sa’i sterilizeze intr’un ritm destul de rapid ca sa’i rezolve pe toti, lol.
plus ca, si sterilizati, pot fi agresivi [lol again].
ai dreptate. sa te fereasca Dumnezeu de muscatura de caine turbat!
fecioare si feciori, n-ar fi mai bine sa stam stramb si sa judecam tot asa?
daca e sa fim cusheri, micutu’ paris se intampla prin vremea antebelica no 1. daca nu cumva „micul paris” se referea la un tip de mititei preparati cu parizel si stropiti cu un zest de givenchy. (de studiat etimologia, zau).
sa revin. la ora aceea nu haituiau magrebinii prin paris, nici cainii prin bucuresti, caci primii erau colonizati in magrebul lor precum tiganii robi dezrobiti la slobozia lor. cat despre caini, n-am nimic de zis. decat ca ia sa vedeti voi cum e prin jaipur, ca acolo sunt trei bande organizate: cainii, macacii si oamenii. hehe, care pe care. cum te dai superior, cum te musca ailalti de fund.
wow, asta suna gen starcraft..
yeeeesss! stau de 5 ani pe o strada pe care nu am visar macar sa o calc cu piciorul, de frica celor 80 de caini maidanezi. fi-miu (care e biciclist) a fost vaccinat antirabic de 3 ori pana acum. dar cel mai mult si cel mai mult ii iubesc pe cei 3 cetateni care le-au facut cainilor maidanezi custi PE STRADA, adica pe domeniul public (al meu, al tau, al nostru, cum ar fi) si ii hranesc din zeci de oale, bidoane si strachini insirate pe trotuar. daca ii vor si le duc grija, de ce nu-i baga in curte? sunt pentru solutia radicala: stransi de pe strazi, deparazitati, vaccinati, hraniti, tinuti 60 – 90 de zile in adapost (poate ii vrea cineva) si … gata. eutanasiere civilizata.
Zâna Eficienţei, textul la care am dat eu link are avantajul că fiind în limba engleză dispune de o nuanţă pe care limba română n-o foloseşte: „pet lover”. Ei ar fi cei care se împotrivesc cu lacrimi şi urlete măsurilor radicale împotriva câinilor. Da, dar „pet” se cheamă un animal pe care-l ai în casă, pe banii şi grija tale. Mâncare, educaţie, veterinar etc. Aşadar, nu sunt „pet lovers” ăia care cred că responsabilitatea faţă de un animal înseamnă să-l hrăneşti şi să-l laşi pe stradă. Nu dom’le. Eşti aşa de mare iubitor de fiare, ia-le în casă, asumă-ţi responsabilitatea, ţine-le departe de gambele pietonilor. Asta e ca indignarea abstractă împotriva hoţilor de buzunare în timp ce te uiţi la unul cum îi pescuieşte portofelul cuiva în tramvai.
Şi biciclismul da. Uitasem asta pe lista lucrurilor care nu se pot face în oraşul ăsta din cauza câinilor.
va putem ajuta sa ii spintecati si din maruntaie sa facem momeala pt rechini.
Minunat! Facem banii pe din două?
________________________________
voinice si voinici, daca v-ati masura lungul flacarilor scoase pe nas nu v-ati mai tot da drept jackson spintecatorul sau alte etichete burlesti si de carnaval. ce nu poate fi facut nu-i fezabil si gata. io zic simplu, hai sa facem o greva.
ne legam in lanturi de custile alea de PE STRADA si nu mancam decat ce ne dau samaritenii limitrofi din oale si ulcele.
cu banii de publicitate TV vom putea angaja vreo dooshpe duzine de hingheri comunitari care sa stranga toti caini in chartere si sa-i duca la paris, ca e si ei oameni. ce ziceti, bun plan? ca de simplu e simplu.
Pe din doua, da’ lu’ sor-ta nu-i dam nimic, ca nu ne place de ea.
Foarte bine, nici mie nu-mi place de ea.
________________________________
frei, daca’i duci la Paris le dau aia cite 300 de euro si’i trimit inapoi. 😀
postarea asta imi aminteste de faptul ca acu’ ceva ani chiar s’a facut o campanie de sterilizare in Bucuresti. Nu stiu de restul tarii. Vajnicii nostri hingheri au strins de pe strada toti MASCULII si i’au sterilizat. Rezultatul: noile generatii de comunitari prezinta semne clare de corcire cu specii nobile. Pentru ca asa e romanul, de 2 ori idiot. Odata ca sterilizeaza fertilizatorii si nu fertilizabilele, apoi pentru ca isi scoate dobitocul dobitocul (nu este o eroare) la pascut prin parc si’l lasa sa se bucure si el de atmosfera plina de feromoni. Ca e si el ciine si are nevoi.
De cand ma uit la Cezar si cainii am inceput sa umblu printre haitele de caini fara frica. Pana ieri, cand am dat de unii care nu se uitasera in viata lor la emisiunea respectiva si m-au facut sa renunt la calmul meu asertiv dintr-un marait…
dear baddrago, imi pare rau sa ti-o spun asa direct, românul
e departe de a fi idiot, nu pentru ca ai face parte din tagma romanilor si atunci afirmatia ta e autocontradictorie (intreaba-i pe logicieni daca nu crezi 🙂 )
ci pentru ca nu se aplica. nu e vorba de idiot sau neidiot ci de smecher sau smecherica. dupa cum au facut-o cu bordurile, asa si cu cainii. cum cum? pai sterilizarea e mai scumpa la femele, asa ca ei au ales numai masculii si i-au declarat in scripte femele. smart, nu ? hîhîhî
memaivorbind ca daca il numesti pe român idiot de 2 ori, atunci a doua o anuleaza pe prima, si iar scapam 🙂
frei, depinde la care logicieni te uiti. Daca te iei dupa Betrand Russell cu ale sale ierarhii de limbaje paradoxul mincinosului, idiotului sau al mai cui vrei tu devine un simplu sofism.
Smecherii sint, pentru mine, idioti. Au o perspectiva la fel de ingusta asupra universului in care traiesc precum cei cu defecte de maturizare psihica. Singura diferenta raminind cauza ingustimii.
Iar in privinta „dobitocul dobitocul”, ma refeream o data la stapin (cu a sa caracteristica de a fi dobitoc) si a doua oara la potaie (folosind oarecum arhaismul dobitoc/dobitoace), nu incercam sa intaresc prin repetitie.
Si inca ceva, oarecum offtopic. Observ la tine o tendinta de a fi agresiv/a verbal cu interlocutorii. O maschezi binisor dar nu e invizibila. Cam in acelasi fel in care o face si bufnita (chiar am avut senzatia, pe alocuri, ca sinteti una si aceeasi persoana). As aprecia daca ai renunta la aceasta tendinta. Sau, ma rog, sa’ti anunti intentiile dinainte ca sa pot ignora ceea ce scrii.
scuze, am uitat o virgula in a doua fraza, dupa „de limbaje”
Dragonule, conform unui IPcheck frei şi bufniţa sunt două entităţi diferite. Adică două computere diferite, sau laptopuri sau ceva.
asculta baddragon, esti primul care ma invinuieste de agresivitate, sa nu fie cumva ca in filmul cu hotul care striga hotul. e posibil. daca vrei neaparat s-o iei pe coarda asta polemica in mi bemol atunci e trist si inainte de a trece la lamentatio incearca te rog sa developezi bine ce scriu io alb pe negru inainte de a defini ce inseamna agresivitate pe blogul asta. daca iese in favoarea ta, cum si trebuie, atunci reaua credinta e craiasa si imi caut de drum. ai scris tu insuti „romanul e idiot, de 2 x idiot” iar eu nu despre dobitoc spuneam ci despre de doua ori idiot. cand raspunzi si schimbi vorba, spune tu cum se numeste tehnica asta.
Rhetta, mersi, da’ nu era neaparat nevoie.
frei, nu e cazul sa te enervezi. Agresivitatea nu o developam din „de 2 ori idiot” (pentru asta imi cer scuze, nu mi’am recitit comentariul inainte de a’ti raspunde, asa ca am crezut ca te referi la dublarea dobitocului) ci din „dear baddrago, imi pare rau sa ti-o spun asa direct, românul e departe de a fi idiot, nu pentru ca ai face parte din tagma romanilor si atunci afirmatia ta e autocontradictorie„, de unde eu, poate paranoic, deduc o lejera tendinta de a’mi sugera ca s’ar putea sa fiu idiot. Si asta este doar un exemplu. Ca raspuns la asta eu mi’am exprimat politicos dorinta sa renunti la tonul belicos.
Dar, dupa cum spuneam, e posibil sa fiu eu paranoic. Caz in care imi cer scuze. Si pentru ca nu vreau sa nedreptatesc, si pentru ca o polemica despre care e mai agresiv dintre noi n’are nici un rost.
Dragoane, n-am făcut-o de nevoie, ci ca să îmi întăresc poziţia de Dumnezeu atotştiutor al blogului ăsta. Păi nu?
sa vedem pricina.
afirmatia domnului baddragon „asa e romanul, de 2 ori idiot” a dat prilejul unei replici care incepe prin „românul e departe de a fi idiot, nu pentru ca ai face parte din tagma romanilor si atunci afirmatia ta e autocontradictorie, ci pentru ca nu se aplica”, pe baza careia reclamantul cere ca paratul sa se demaste ca agresiv ba e si banuit de complicitate si chiar de identitate cu bufnitza.
babele pot arbitra, insa orice om cu uzanta logicii de baza intelege ca sublinierea
in caractere grase de mai sus inseamna, in dezvoltare, urmatoarele: romanul e departe de a fi idiot si asta nu din pricina faptului ca toti cei din acest forum fac parte din aceasta categorie (id est romani sunt toti, in afara de cazul cand vreuna din fete se dezice si atunci s-o faca deîndata) deci si dumneata baddrago in particular, ergo afirmatia dumitale e reputata ca autoreferentiala cu valoare de adevar dilematica adica nula,. ci pentru ca nu se aplica. si aici introduc o alta categorie, cea de „smecher”. limpede. apropo, chestiile cu russell, la rubrica asta lucrurile ori se spun cum trebuie ori iese caricatura. dar nu e locul s-o mai discut si pe asta.
daca nu e destul de limpede, atunci trec de la balalaika la bazooka. tancurile stationeaza pe nistru. ca sa fie si mai clar, semnez o declaratie de razboi in alb si indescifrabil. astea sunt argumente la care nu poti sa rezisti, nicidecum agresivitate.
agresivitatea e altceva. dar sa nu ma lungesc, rhetta te pup, mi-a facut placere la voi. daca incepem cu „ipu ipu purpuri” si cu paranormalitati, atunci imi vad si io de drum, ca doar calea-i larga si timpul pretios. pa dragelor 🙂
Uah, nu pot să cred că am ratat un război. Şi că nu am fost implicată în el. Groaznic, deprimant.
Frei, înţeleg că din ce ai citit până acum pe la noi te cam aştepţi ca la fiecare colţ de frază să stea o bâtă. Recunosc că e posibil să fi contribuit eu cumva la impresia asta, deci (da, deci) trebuie să rectific: Dragonul e chiar paşnic, iar afirmaţia lui nu e contradictorie pentru că el nu a afirmat că nu e idiot. Nu e, dar asta e irelevant în economia demonstraţiei logice. Asta dacă ne apucăm de logică.
Dar aş observa că logica merge mai bine când e vorba de categorii abstracte („românul” fiind una dintre ele, la fel cum este şi „omul” – putem afirma că „omul este biped” fără ca asta să contrazică existenţa celor care nu au picioare. Dacă transformi postulatul „românul e idiot” în premisa unei demonstraţii logice dă cu rest pentru că logica ia în considerare generalitatea, nu excepţia. Ca o paranteză în paranteză, la adăpostul observaţiei că silogismul nu se poate aplica la afirmaţia Dragonului, eu sunt de acord cu el că în mod general românul e idiot. OTV? QED. 🙂 )
Cu alte cuvinte, toţi suntem destul de aricioşi pe aici, dar mie încă mi-e greu să înţeleg cui şi de ce declari tu război. Adică na, noi ne-am războit şi cu Grecia fără să ştim prea bine pentru ce, dar sigur ea ştia. Aşa că eu zic să semnezi nu în alb, ci pe steagul alb deocamdată. Înainte să orice, vreau să amintesc că steagul alb înseamnă şi armistiţiu, nu numai predare.
„astea sunt argumente la care nu poti sa rezisti, nicidecum agresivitate.” – interesanta asumare neagresiva a superioritatii intelectuale, cel putin.
frei, imi pare rau sa ti’o spun. Stiu ca te surprinde pentru ca sint primul care are nesimtirea de a face asta. Dar chiar esti agresiv/a, arogant/a, prezumi excesiv si te iriti prea curind. Mai mult, esti incapabila sa observi o mina intinsa cu scuze in palma.
Una peste alta, cu tot respectul pentru argumentatiile tale in care ti’ai lasat iritatiile ascunse, mai ai de cercetat la capitolul people skills si adaptare la societate.
Rhetta, esti, cum nu.
Petronia, acu’ vazui ca scriai si tu, mi’e teama ca e una din cauzele pierdute. Armistitiul nu e tangibil, victoria nedorita.
Ah, si’a mai si inceput cu „dear baddrago”, motiv pentru care incepusem s’o banui de identitate cu bufnita.
Ce naiba? Beau atit de mult incit uit cu cine beau de ajung la familiaritaturi cu tot interwebul? Oi fi un fel de Dr Jekyll and Mr Hide the Bottle? Pe urmatorul care ma ia cu „draga” si n’a impartit macar un biscuite cu mine il iau direct la injuraturi, promit.
Nu. Trebuie protestat oficial. Oamenii fac asta din reflex şi nu ştiu că nu e ok pentru că nu stau să se gândească. Altfel cred că mulţi şi-ar da seama că e aiurea.
Desi poate am lasat senzatia ca principala mea revolta este impotriva familiaritatii exprimarii, nu asta mi’e baiul al mare. Cel mai tare ma scoate din minti golirea de continut a unor cuvinte/exprimari care ar trebui sa reflecte un raport emotional intre interlocutori.
Cum dracu sa’i mai spun Dragoancei „draga mea” cind ma dragalesc in stinga si’n dreapta cu toata lumea? Sau cum sa’i mai scriu unei persoane pe care o admir „cu adinc respect” atunci cind in orice mail nenorocit toata lumea incheie in acelasi fel? Ori ma apuc de injurat, ori iau lectii de exprimare pretentioasa de pe la poetii frantuji din secolul 17 (De Votre Eminence, le tres humble, tres obeissant et tres fidele serviteur – Corneille a Monseigneur le Cardinal de Richelieu).
Sigur că Bucureştiul nu seamănă cu Parisul!
La Bucureşti m-au atacat 3 haite de câini într-o zi iar la Paris au fugit de pe malul Senei fiindcă veneau spre mine vreo 200 de şobolani.
Şi, dragă Petronia, pentru că mă interesează mai mult drepturile oamenilor decât ale câinilor şi şobolanilor, aştept senină să vină o cretină să mă înjure!
Să mă, sau să ne? 😛
Păi să ne, pe toţi care nu spunem „mulţumesc” când suntem capsaţi de câini. Ce fiinţe îngrozitoare suntem.
Fa, se numea Micul Paris in perioada interbelica, dar au venit nemernicii tai de rusi si au distrus tot cu comunismul adus pe tancuri.
Şi unii au rămas pe aici se pare, momiţi de pământ pentru că evident sunt veniţi direct de sub coada vacii şi în plus ţuica era bună. Bălegare, ar fi drăguţ din partea ta să precizezi în ce direcţie vorbeşti cu precipitaţii ca să ştie cine să se distreze pe seama cretinismului tău.
FĂ bine şi ia-ţi medicamentele, intră înapoi în cuşcă şi pune-ţi dracu’ botniţa că te faci de râs, Ioane.
Ioane, plavane,
Când o sa pui mâna sa-nveti sa citesti si sa scrii, o sa afli ca Bucurestii se alintau asa dinainte de primul razboi mondial…
Inspirat putin de Ion, imi dau seama ca denumirea, putin schimbata, se pastreaza. Ce mi’e „micul Paris”, ce mi’e „mujicul Paris”? (da, stiu, cam rusofona si nu prea e cazul, luati si voi sensul figurat al cuvintului :D)