Babelor,
Anul ăsta se împlinesc 20 de ani de la Revoluţie. Deşi îmi închipui că unele dintre voi sunt prea bătrâne şi au uitat ce a fost atunci, iar altele prea tinere şi nu ştiu încă, nu o să mai stau acum să vă explic, pentru că ora este destul de înaintată. Se împlinesc 20 de ani de la Revoluţie, şi gata. Ţineţi minte. Merg mai departe.
Frank Sinatra a murit în 1998. În America, tristeţe mare, omul fiind pentru ei cam ce a fost Dan Spătaru pentru noi, doar că la o scară niţel mai mare. Cum Sinatra şi-a petrecut o bună bucată din viaţă în Las Vegas, oraşul care îl reprezintă cel mai bine şi pe care el l-a reprezentat cel mai bine, în semn de respect băieţii din Las Vegas au procedat aşa: în seara de după moartea lui, toate luminile de pe The Strip (asta ar fi bulevardul principal de acolo, un fel de Magheru) s-au stins, şi din nişte boxe uriaşe s-a auzit „My Way”. Patru minute şi şaişpe secunde sau cât ţine. După care luminile s-au reaprins, zarurile au căzut din nou, ruleta s-a învârtit, automatele au reînceput să înghită sferturi de dolar.
Am deci următoarea viziune:
21 Decembrie 2009. Dimineaţă. În Piaţa Palatului/Revoluţiei este oprită circulaţia. La aceeaşi oră ca acum 20 de ani, din nişte boxe amplasate strategic începe discursul lui Ceauşescu. Se transmite în întregime, până la sfârşit.
That’s it. Fără bani aruncaţi pe fereastră şi care aterizează în buzunarele cui hotărăşte primăria, care face o serbare de căcat. Fără discursurile unor politicieni despre care nu prea ştim unde au fost acum 20 de ani (sau ştim, şi asta de obicei este şi mai rău). Fără artificii. Nimic în plus. O instalaţie de sonorizare şi o bandă sau un CD. Cine înţelege, bine. Cine nu, oricum n-are ce căuta acolo.
Babelor, şansele ca propunerea mea să se pună în aplicare stau destul de bine, pentru că am pus tag cu Videanu şi nu-l costă nimic să-mi fure ideea.
Surorile Marx 