Nu blocaţi interjecţia

Babelor,

Într-una din serile lunilor trecute, răsfoiam niţel afanisit internetul în liniştea unui pahar de vin, când – zău că nu ştiu de ce – văd că hopa, dau peste articolul ăsta. Articol în care respectabilul semnatar, dealtfel redactor-şef al fiţuicii cu pricina, trânteşte la foc automat un concentrat de răbufnire edilitară, sanitară, cadastrală, educaţională, emoţională, administrativă, urbană, economică, veterinară şi câte şi mai câte, ţin-te bine. Bref, un pot-pourri gen Victoria-cincizeci-de-magazine-într-unul-singur, un ghiveci amorf de jalbe împrăştiate expeditiv într-un stil très à la Jackson Pollock în care tună şi fulgeră cu năduf şi obidă cetăţenească impotriva trebilor şchiopătânde ale ţărei şi – recte – a (sus-) puşilor – whomever they might be – care sunt unşi ca să le ţie-n frâu şi să le-ndrepte. Schepsisul însă nu ăsta e, că ar fi rău. Că nu zic că nu e, fincă deh, numai bine nu e – şi da, e asta chiar e o problemă mare cât Sahara. Aşadar şi deci carevasăzică, la o primă uitătură frugală şi diagonală, nimic nou : jelaniile domnului SP sunt oarecum ştiute şi colportate de toată lumea, şi-n fond cine l-ar putea contrazice că potăile maidaneze, că sărăcia, că gropile, că lehamitea, că asfaltangiii, că ţepele, că vaccinurile, că gigacaloria, că şpăgile, că pensiile, că haznalele, na, că mai pun şi de la mine, bref, că toate astea ? Da, dom’le, just, aşa e : ca la noi la nimenea, bun, da, de acord, dar – vorba lui Toma C. – bine mă maestre, mă, fabulă – fabulă, daaa’… unde baţi cu ea, aşa, ştii ?

Păi şi unde bate ?

Staţi să vedeţi. Pentru-ncălzire, ia haidi să mai citim niţel titlul, fincă apelul cu taxă inversă către elite al domnului redactor şef lasă perplex fix din secunda unu. Cică rău au ajuns, ghicim acolo. Sau de fapt rău de fapt am ajuns noi, fincă dacă ei – adicătălea elitele – nu mai ştiu nici să-nfigă un sens giratoriu sau să agaţe măcar un cedează trecerea acolo unde trebe, atunci ciuciu proect, nexam, mucles Cantaragiu şi auleo, quo vadis, buei, România ? Deci ! Deci ţară, ţară, vrem elite !

Parol, aş fi vrut să-i acord lui SP intenţia unui deuxième degré strecurat şugubăţ aşa, la dizain, în literele de-o şchioapă. Mă gândeam dom’le, o fi cumva la sensul figurat, metaforic, domnul o fi niţel poet, io ştiu, adică mă, panourile alea de circulaţie or fi-nsemnând, na, mersul naţiunii, jaloanele şi stindardele saltului înanite întru propăşire, deh, din astea. Numai că parcurgând textul, referinţa era limpede : cadastrul şi codul rutier, Cavafii Vechi colţ cu General Florescu, recepţie şase-zero-doi, atenţie, câine rău, proaspăt vopsit, ascensor în revizie, închis pentru inventar, nu servim.

Şi atunci, dacă nu vin ele, elitele astea, ca să ne măture nouă – recte boborului – pe prispă, destinul ţărei şi al naţiunii, destinul ăla plecat cu răsăritu-n boccea acum douăzeci şi (aproape) trei de ani ca să intre-n rândul lumii, ăla care tot de douăzeci şi (aproape) trei de ani îşi fură preşul de la intrare, destinul ăsta, ziceam, are să aibă soarta unei gume de mestecat scuipate cu năduf pe un peron de gară de triaj ?

Heh. De douăzeci şi (aproape) trei de ani, România se reinventează. Se caută. Îşi sapă la temelie cu sârg schizofrenic propriile mituri, dar oftează metafizic după năluci bizantine muind colţul batistei în suspine feciorelnice; afuriseşte überstatul stupind în sân, în vreme ce umflă pieptul cu ifose patriotarde şi ţintuieşte arătătorul pe vipuşcă la numele unor Cuza Vodă sau Carol Întâiul. Îşi aşteaptă îndrumătorii, îşi visează salvatorii cu busuioc sub pernă în timp ce-şi unge tartorii cu resemnarea alegerii între ciumă şi holeră. Altfel spus, a răului ăluia mai mic. Faute de mieux ? Chiar ?

Estimp, aşteaptă. Să i se deie, să i se arate, să i se facă, să i se spuie. Să-i pice. Să vie cineva să astupe gropi, să toarne asfalt, să aprinză furnale, să văruiască pomişori, să-mpartă contracte de angajare, să alunge javre, să repare lifturi, să vidanjeze, să dirijeze circulaţia, bref.

Păi şi deci cine să vie, bre ? Cine ? Elitele, ni se zice. Elitele ? Da’n fond ce-i aia, elită ? O elită, două elite, o plită, două clătite. Cine este ele, ce face ele şi dacă părinţi lor ştie, ca să parafrazez almanahul Anticipaţia pe ’87, parcă.

Dacă-l întrebaţi pe Piticu Grs ce sunt alea elite, o să vă zică şoptit şi cu fereală, trăgând cu ochiul la microfoanele din ţevile caloriferului, că elitele sunt dăcât aşea, o mână de oameni, o falangă pitită într-o umbră pâcloasă şi conspirativă şi care înnoadă şi deznoadă ad libitum iţele lumii ăsteia întregi. Alţii or să vă zică scurt pe doi că elitele sunt fix ăia care se află la momentul t sau pe durata d a mandatului m la cârma şi butoanele ţării, punct şi de la capăt. Adică vorba lui Măcuşor & Cocofifi: ai imn, eşti club. Nu ai, nu eşti. Alţii or să vă răspundă că Elite e o marcă un brend de cingo, alţii că se grăbesc, alţii că un fel dă elice, alţii or să-ntrebe dacă pot să răspundă „nu ştiu/nu mă interesează”, alţii că au văzut trăgători de elită pe acoperişul C.C.-ului în decembrie ’89. Alţii – mai ştii ? – poate că or să-i amintească aşa ca de paregzamplu pe Coandă, pe Paulescu, pe Ionesco ori pe Palade.

Matematicianul răsplatit cu medalia Fields, doftorul, chimistul sau fizicianul şcoliţi o viaţă şi cu vrafuri de articole tipărite în revistele cu ăl mai mare şi mai bubuitor factor de impact, arhitectul râvnit şi lăudat de tot mapamondul, istoricul tradus până şi-n limba inuiţilor, ăştia să vie, bre, să schimbe becu’n casa scării ? Că elitele cam ăştia zic eu că ar fi. Nu că nu s-ar pricepe, ba se pricep, că doar au săpat şi un canal cu mâinile goale şi, în fond, orişice mare pianist e şi un bun numărător pe deşte, dar nu asta e menirea lor, a elitelor, să vopsească băncile-n parc, să destupe ţâşnitorile sau mai ştiu eu ce. Nici a lui Petrini, a filosofului, n-a fost să fie şef la deratizare şi să hăcuie şobolani laloaltă cu Bacaloglu şi compania.

Ce-i drept, e că marea convulsie decembristă a venit cu raniţa plină de şifturi dă paradigmă (ştifturi dă care, mă ? ar zice inenarabilul nea Taunus de la opt, de care poate că o să vă povestesc al’dată). Dintre toate astea, unul parşiv rău e prefacerea pseudo-alfabetizării de dinainte, aia în masă de la la sate şi oraşe, în telectualizarea în masă de după. Hence o Românie devenită după facultăţi – vorba scriitorului – un giga-campus universitar distribuitor urbi et orbi de diplome – la pachet, la vărsat, cu bucata sau cu vraful, cu emailul sau taraful, bref, en gros et au détail, pentru toate gusturile şi pentru toate chimirurile. Şi pentru toate ocaziile. Exit carpeta cu căprioare, exit pozele vintage cu ginerică răcan ; lately pereţii stau să crape până la bulina roşie de metrii pătraţi de patalamale înrămate şi agăţate cu mare şi ventripotentă fală parvenită de neo-intelectualimea dă pă trend.

Fireşte că nu orişice vătaf cu pretenţii subite de licenţiat ès mes deux sau orişice calfă de cizmar cu masteratul cumpărat overnight pe sub mână de la Aprozarul din colţ, cu Ph. D.-ul primit prin colet cu plata ramburs, ori cu docentura căpătată la fără frecvenţă şi la fără TVA şi la fără folos devine automat un gânditor fără pereche şi o autoritate sclipitoare în branşă, nu. They look pretty tall but their heels are high şi nimic mai mult. Numai că iluzia optică a copacilor care ascund pădurea e acolo, perversă şi punitivă, fincă deşi gherţoimea arivistă cu patru clase întâi, dar cu doctorate cât să intre-n porbagaj nu face decât să umfle artificial nişte statistici, deşi o ţidulă nu e neapărat sinonimă cu ce scrie pe ea, definiţia intelectualului pare azi pur şi simplu o chestie lăsată la purtător.

Dar chiar dând la o parte neghina din grâu, că doar l’habit ne fait pas le moine,  în vremile astea măcinate de deziluzii apocrife şi de aşteptări serbede, poticnite-n suspine blegoase şi nostalgii maladive, legăturile naţiei cu intelectualii ei genuine sunt parcă mai anevoioase, mai încâlcite, mai contorsionate şi mai ambigui ca niciodată. Cât despre elite, menite a fi – cum ziceau mâţele alea ? – la crème de la crème à la Edgar, ei bine, mulţi ageamii orbecăie căutându-le acolo unde nu sunt, visându-le acolo unde nu le e locul şi aşteptând cu braţele-ncrucişate de la ele să le dea şi să le facă ceea ce fix nu sunt ţinute ele să le dea şi să le facă. Şi dacă mă iau după spusele în aparenţă confuze ale lui musiu SP, înţeleg că-nţelege (sau că nu-nţelege) elitele astea ca pe un altoi poporal, o corcitură jumate demiurg şi jumate păstraţi curăţenia oraşului, un himerism genetic jumate geniu şi jumate factotum al trebilor mărunte. Ceva gen io centrez, io dau cu capu’. Aman, aman !

Şi aşa ajungem acu’ unde bate de fapt monsieur le rédacteur en chef: pitită insidios şi perfid în îngrămădeala de iritări neputincioase din text, mult mai puţin naivă, bântuie cinic şi cu pas elastic – allegro disgrazioso – însăşi stafia regimului ăluia de până acum douăzeci şi (aproape) trei de ani. Am zis mai sus că musiu SP pare niţel confuz. Am zis, nu ? Am zis. Aş, nu e deloc confuz, fincă miezul nu sunt nici plăcuţele de negăsit cu strada Sapienţii, nici culorile staţiilor de metrou (à propos, Piaţa Romană cu peronul pe partea lipsă e mov ? Unirii doi e vermillon şi Lujerului turquoise ? sau sunt eu o babă cu retina bej ?). Nu, nţ, poveştile astea cu a doua la dreapta colţ cu prima la stânga, cu metroul şi cu autobuzele sunt aşa, o glazură, o tencuială din vârful plaivazului.

Miezul, buba care coace torpid dedesubtul stării proaste a lucrurilor zugrăvite cu mânie este – in other words – aceeaşi lozincă de mare resort proletar care altădată stătea-n două cuvinte, anume originea sănătoasă şi care nu putea să-nsemneze decât tot două cuvinte : piedestal sau eşafod. După caz. Iar ce citim împrejur nu e pledoarie, ci devine rechizitoriu en bonne et due forme. Nu că alintul ăsta, intelighenţie, cu ghilimele-n cap şi coadă, ar fi ceva destul de ostil, hai să nu fim chiar aşa de sensibili. Doar că aflăm că intelectualii sunt teoreticieni. Bine, asta cam ştiam. Dar de ce ? Păi pentru că filosofi, ni se zice. Sau filosofi pentru că teoreticieni (sau filosofi pentru că tac ?). În rest, partitura aproape dinainte ştiută : rupţi de realitate, sinecuri, să evadeze din sistem, să scape de murdărie, nu vezi unul să propună, nu reuşesc… din astea. Adică un mic huo destul de gutural, aruncat cui altcuiva decât stricatei gândiri reacţionare ? Şi corolarul vine îndată, en couperet : dintotdeauna, oamenii simpli (simples d’esprit ?), pregătiţi, dispuşi, iniţiative, cooperative (de credit), mediul rural, aşa a crescut România. Să nu creadă domnul SP că suntem vinovaţi de deviaţionism de dreapta, că zău că nici nu ne bate gândul, ba dimpotrivă, dar nu aşa a crescut România. Când a crescut, a crescut de peste tot. Ce pâine dospeşte fără drojdie, făină şi apă, plus niţică sare ?

Dar ce vrem, pe orişice teren sleit, cum e ăsta al zilei curente, bolile de sistem prind din nou cheag, laolaltă cu toată liota lor de vrăjmăşii ilicite. Recidivează, cum ar veni. Dezamăgitor, poate, dar deloc neaşteptat fincă, în vremi de neajunsuri, rămân zgândărelile neîmplinirilor refulate şi surogatele iluziilor care au cel mai mare succes pe piaţa lăsaţilor de căruţă. Plus jamais ça ! parcă ne auzeam oftând uşuraţi acum douăzeci şi (aproape) trei de ani. Aiurea, oricât le-am crede – le-am spera – vindecate, îngropate pentru totdeauna sub apăsarea grea a aducerilor aminte ale istoriei, racilele astea atavice de factură marxistă ale luptei de clasă se-ntorc fluierând, şi asta pentru că aduc pe acceaşi tavă soluţia instantaneu satisfăcătoare a vinovatului dinainte găsit şi izbăvirea de ruşine a degetului calomniator. Numai că indignarea fără propriile mâneci suflecate capătă până la urmă gustul de aguridă al strugurilor râvinţi de vulpe, iar para mălăiaţă tot ca mărul lui Newton cade. Nu-n gura căscată, ci în moalele capului, că doar de la el a-nvăţat şi ea gravitaţia.

Şi orişicât ar purta pe umerii lor prezumţia de vinovăţie faţă de strâmbătura lucrurilor, rostul intelectualilor – şi în speţă al ălor mai răsăriţi şi mai sclipitori dintre ei, adecătălea elitele – nu e să-mpingă de la spate, ci să arate. Nu să tragă după ei, ci să atragă pe restul, cu o reciprocă la fel de valabilă. Şi asta în răspărul abuliei timpurilor noastre, în care singura graniţă între lehamite şi idolatrie, între sictir şi săru’mâna, între aşa da şi aşa nu, ba chiar între organic şi anorganic, e chiar unul din neajunsurile democraţiei, adică virgulă cvorumul. Aşa ceva – cvorum – ei bine, intelectualii ăştia nu or să aibă niciodată, prin definiţie şi prin excelenţă (pun intended), fără ca asta să-nsemneze că şi-au dat demisia de la mersul înainte al naţiei, nu. Demisia şi-au dat-o, de multă vreme, bunul simţ şi măsura, chestii care, genetic, nu sunt apanajul nimănui, dar care sunt aşteptate de la toţi.

Haidi, gata,

Fiţi cuminţi,

Vă pup.

Anunțuri

20 comentarii

  1. Alexandre, da. Da da da da da. Problema omului ăstuia şi a multora ca el e că dacă au ştiut vreodată ce-i aia un ‘telectual din ăsta şi ce face, au uitat de mult. Au rămas cu nostalgia „intelectualului angajat”, specie de urgenţă care apare ca Batman , când treburile ţării merg atât de prost, încât a mai rămas un singur bec aprins şi pe ăla a aterizat un şobolan. Dorm cu poza lui Bălcescu, Iorga, Carp, Goga, a tuturor patru fraţilor Goleşti. a lui Kogălniceanu şi a altora ca ei sub pernă, visând la vremuri când intelectualii făureau ţara (exprimare pe care chiar mă simt confortabil s-o atribui autorului articolului, care are pe alocuri nişte expresii sinistru de scânteietoare, if you catch my drift). Zicea cineva la un moment dat undeva ceva despre naţiunile cu complexul salvatorului inversat, adică ălea care aşteaptă salvare. Era despre români. Când mi-oi aduce aminte cine şi unde, o să urlu triumfător. Dar până atunci putem lejer împânzi ţara cu indicatoare (că şi aşa înţeleg că ăsta e simptomul principal al bolii naţionale) pe care să scrie „Romania. The land of savior’s complex.”
    Na, c-am rebrănduit şi ţara. Aştept sacii de bani.

    Cât despre afirmaţia care deschide articolul, „Am fost în toată Europa şi ne-am descurcat în fiecare orăşel, pentru că au indicatoare.”, autorul ei (care bănuiesc că-i acelaşi cu al articolului, care a pus-o în gura altcuiva – băi, nu vă gândiţi la ce mă gândesc eu! – din nevoia validării obiective prin introducerea unui terţ în ecuaţia opiniilor pe care o desfăşoară mai la vale, fără nici un rezultat, dar cu multe necunoscute) clar n-a fost în viaţa lui în Bulgaria. Nu s-a rătăcit în Germania cu maşina şi n-are idee cum e să cauţi ceva care nu-i Dubrovnik în Croaţia sau aproape orice la sârbi. Înţelegem necesitatea unei hiperbole de genul „toată Europa” pentru a da tonul indignărilor în bloc de mai la vale, dar mi se pare comic de tot ce înseamnă pentru unii români toată Europa.

    Băi, şi să nu uităm că spaniolii aveau indicatoare pentru El Camino de Santiago din secolu’ opt, frate! Ei, dă-ţi seama ce listă de chestii care merg prost în România (şi ce listă de complexe) ar putea ieşi într-un articol care începe cu observaţia asta!… Abia atunci treabă, dom’le. Până-atunci, o listă a celor mai comune nemulţumiri civice, întocmită şi dezvoltată cu efort minim de un redactor în pană de subiecte. Oh, the novelty.

  2. Şi mai trebuie să zic că aproape am făcut infarct când am intrat pe blog azi şi am văzut primele trei postări scrise de trei oameni diferiţi. Încă încerc să-mi amintesc care-i frecvenţa cardiacă normală. Nu începe cu 2, nu?

  3. e frumos scris, musiu, dadada.
    si totusi, ce-i aia „elite”, daca tocmai am vazut „de ce”?
    care stie, ia sa vedem. timp de gandire cinci (5) minute.
    gata, s-a dus. care zice? aia doi din fundu clasei? o parere, asa?
    cum nimic, domle? tot ieu sa raspund, iar?
    ce v-ati face fara mine. rau cu rau, dar… din dar se face:
    lez „elite” sé moà, nah!

    stai. nota bene: cu formula asta am rezumat concluzia nescrisa (dar transparenta) a articolului citat de musiualexandru.

  4. Mersi, geza lites, mersi. Dar confunzi elitele cu elitrele si, par voie de conséquence, lepidopterele cu coleopterele. Ca daca zici „lez elytres sé moa”, înseamna ca nu ca primele zbori, cum ziceai.

    Petronia, asa e. Frecventa cardiaca nu-ncepe cu doi, nici daca se scrie cu o cifra, nici daca se scrie cu doua sau cu trei.

    Vezi ca sub sertarul cu Browning-ul, lânga secure, avem un defibrilator. Merge, l-am testat eu pe madam Marcu de la scara B. Ma rog, într-o anume circumstanta care… Bref, n-o sa-si mai scuture presurile pe fereastra.

  5. wow, na, ..m-am blocat in interjectie..,
    ca mult ai scris de la masa de brad or bard , heck know, elite – elitre… huh. m-au zburat pana aici ( eu intreb de directii, nu ca masculii) sa descopar si la voi ca toata lumea se supune legilor fizicii, intre care una care zice ca nu poti face din rahat bici ( prima lege a termodinamicii )si sa mai faca si poc.
    Si p-aci sunt revolutii- asa, care vor un om nou si imbunatatit , huh Probabil multi stau cu bustul lui Descartes pe noptiera…si astepta sa-i pice ( parul- asta-i o nuca- nu para)
    in alta ordine de circulatie, va salut la inceput de iarna cu acelasi drag , si sarbatori frumoase la toate intersectiil , ceea ce va doresc si Dumneavoastra 🙂 🙂
    O sa mai trec pe strada domniilor voastra, dragi elite,.. elitre 😉
    j,

  6. Buei, ce-as mai comenta… da-s teribil de obosit dupa o joaca elitista cu o turbina pe care niste racani au reusit nu doar s-o puna pe butuci, da’ sa-i si dea foc pe ici pe colo (poveste lunga, o spun la un vin).

    Dar spun totusi un lucru: bai nene, daca n-ai indicatoare, pui dracu’ niste bani deoparte si-ti cumperi GPS (si la propriu, si la figurat).

    Si, vorba Petroniei, sa te vas, mincatz-ash, ghidindu-te la amurg prin Bulgaria (sau Grecia) dupa indicatoarele dumnealor.

  7. errata: vaz 😀 oboseala, parca am mentionat

  8. De comentat sunt foarte multe, e-Dragoane (e de la… fireste). Foarte multe, de-aia a iesit asa o ghirlanda de bilet (si înca, am lasat nu’s câte paragrafe pe dinafara).

    Auzi, o fi fost vreo confuzie de adresa, uvrierii aia ai tai erau unii tocmiti la taiatul porcului, de-aia ti-au perpelit-o asa. Pacat ca turbina nu face sorici. Gândeste-te însa la porcul unde au ajuns racanii care trebuiau sa se ocupe de turbina.

  9. musiu, nu ma ambeta si nu-mi mai pavoaza numele, ca e ok si-asa urât. suntem multi si schimbatori ca vremea buna.
    acuma ce-as solicita eu de la domnia dumitale ieste o postare asa ca de sarbatori, numa’ neaparat ‘nainte de duminica 10 seara cand
    o sa se reinstaureze pagânismul in românia. nu stii tu ca esti prea tânar. si-o sa ne dea si cu tifla din vârfu’ parlamentului al d-tale piticugris pomenit pe undeva.
    vezi, nu-ti cer decât putina constiinta homoristica adaptata vremii asteia apocaliptice umpic friguroase, dupa petronia, ca io zisesem doar „sfarsitu’ lumii”.

  10. Alecule, chiar iti imaginezi ca e vreo diferenta intre cele doua categorii de racani?

    In alta dezordine de idei, desi frint, sint multumit. Dupa doua zile de munca asidua am reusit sa salvez turbina. Bucurestenii pot sta linistiti, vor avea curent si caldura. Astept ofrandele miine, dupa ora 16. Care ma trezeste mai devreme va fi sacrificat retrospectiv pe compresor pe post de altar intru izgonirea demonilor megawatici.

  11. Subscriu la somnul de voie, e-Dragoane, tu Batman al gigacaloriei capitaline, tu soptitor la urechile gerului, dar zic oprele saptespe la tine, chestie de decalaj orar.

    Cât despre jocul celor sapte diferente care nu sunt nici macar una între racanii aia, ce sa zic. Or fi toti specialisti în flambarea clatitelor Suzette cu Grand Marnier.

    Ofrande meriti, nu zic nu. Numai ca ma tem ca mâine când faci ochi o sa ai o coada în fata blocului de vreo trei kilometri. Debransatii, aia cu butelii si aia cu semineu. Salveaza-i si pe ei, tu saman al Kelvinului. Lea-am zis deja sa se simta si ei cu ceva.

  12. Dragoane, era aia de-a făcut poc acu’ vreo două zile?
    Şi vezi că i-am trimis eu pe aproape toţi acasă din coada aia de ofrandofori, au mai rămas doar posesorii de şeminee. Pe restul nu doar că-i trimiţi la Mega Image după Medoc şi se întorc cu rachiu de pufoaică, dar veniseră cu butelii cu tot şi fumau ca turcii. Vreau şi io vreo şaizeci de terawaţi pe chestia asta.

  13. am decodat in sfarsit, vrei sa zici „nu blocati intersecxia”.

    buna seara va doreste caporal z. drahonu de la circulatie si inzapeziri, precipitatii etc

  14. Gzexappeal sau gzgooddeal, sau cum… bref, nu-ti pavoazez numele si nici renumele, cu atât mai putin prenumele sau pronumele, dar dragonul nu e de la circulatie, ca nu e chirurg vascular. E cu circularele, si nu pe hârtie, ci cu circularele ca valatucii, adica de fum prin turbine. Asta, unu. Doi, e de la deszapeziri, nu de la însapeziri. Vezi tu, gzpapadopoulos, turbina e ca un aspirator: daca o pui invers, topeste zapada (ai încercat vreodata sa zbori cacoleoptera supt aripa unui B 52 ? nu), iar pusa cum trebe, aspira zapada. Deci, dans un cas comme dans l’autre, dezsapezeste. Unde mai pui ca si fara turbina, dragonul când stranuta e încalzire climatica.
    Îti doreste pârtii fara Dragon,
    (fost) Caporal T.R., musiualexandru

  15. Mda.

  16. caporal z.drahonu va mai ureaza
    un sfarsit de an cat mai normal. va multumeste pentru increderea in legendara prostie a politiei române. cum toate au un sfarsit, va zice adio pentru ca a fost promovat si transferat pe o insula plutitoare de vis unde se ajunge numai cu barca, aceasta precizare scutindu-va si de traditionalul raspuns „cale batuta”. chestura ne-a promis si alimente de Paste, poate si o nevasta dar e secret de servici. va doreste sa aveti cel putin norocul lui si spera sa va simtiti bine in continuare. in ciuda vremilor.
    hai pa.

  17. zgata christie’s,

    Înc-o nevasta ? Chestura stie ca insula aia e un paradis fiscal poligam ?

    Suntem profund revoltati.

  18. Chiar nu am prins care e faza

  19. frumos spus, felicitari !

  20. Mugur Ionescu, faza e faza lunga, bate-n ochi.

    Multumesc, frigidere ! Sau multumesc, tu, frigidere. Stai sa-ncerc invers: frigidere, îti multumesc ! Suna a ora patru dimineata dupa patru magnum-uri de Bordeaux, când vorbesti cu yala, multumesti frigiderului si-njuri papucul drept finca se crede ala stâng. Deci multumesc tie, cel supranumit frigidere ! E de la rece !


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s