Scriitorul şi muza. Piesă într-o jumătate de act

 de Ioan Crăciunescu-Făgăraş

în memoria maestrului Ion Băieşu

Decor: biroul scriitorului. Destul de cochet, dealtfel. În stânga încăperii, două fotolii vechi din piele groasă, crăpată de vreme. Între ele, o măsuţă joasă de lemn cu intarsii, rotundă, cu picioare de grifon. Lipită de peretele din dreapta, o canapea acoperită de un pled cu motive peruviene pe care doarme profund şi fără griji o pisică încolăcită. În mijloc, un birou de lemn în stil art deco tardiv, mai mult ca sigur moştenire de familie. Pe birou, luminat timid de o veioză destul de chioară, un top de hârtie velină, multe creioane, pixuri şi stilouri, o călimară de argint. Un manuscris la care lucreză scriitorul. Un termos cu cafea, o cană neagră, o scrumieră de marmură plină până la refuz cu chiştoace de ţigări cu filtru. Alături, un pachet de americane şi o brichetă. Pe birou şi în jurul biroului multe, foarte multe cocoloaşe de hârtie. În spatele biroului, rafturi cu zeci de cărţi aşezate într-o dezordine voită şi studiată. Scriitorul, căruia îi dăm aproximativ treizeci şi cinci de ani, stă pe un scaun, aplecat peste birou, ţinându-şi capul în palme şi sprijinindu-şi coatele pe manuscris. Liniştea e brusc întreruptă de scârţâitul discret al parchetului: din stânga îşi face apariţia un personaj feminin. E muza scriitorului. Înaltă, zveltă, hieratică, desculţă, îmbrăcată într-o rochie oranj lungă până la glezne, păşeşte incert, îndreptându-se către scriitor.

SCRIITORUL (ridicându-şi capul şi îndreptându-şi privirea către muză): Ah, în sfârşit… Cerule, cât te-am aşteptat. Unde-ai întârziat atât ? Şi de ce ?

MUZA (puţin jenată): Să ştii că mi-a fost destul de greu să…

SCRIITORUL (înterupând-o nepoliticos şi invitând-o febril să se aşeze pe unul din fotolii): Te rog, ia loc. (se aşează şi el, pe celălalt fotoliu). Uite de ce te-am chemat. Trebuie să-ţi mărturisesc sincer, fără menajamente: am impresia că mă neglijezi. Mai mult, că mă ignori. Te invoc, îţi fac ofrande, nimic din ce apuc să public nu uit să-ţi dedic, şi tu ? Ştii tu ce-nseamnă angoasa paginii albe ? A zilei de mâine ? Mă laşi să mă chinui singur nopţi întregi cu un amărât de paragraf şi când, în fine, mă inspiri, mă-mpingi să scriu nişte chestii de care a doua zi până şi mie mi-e ruşine. Culmea, singurele care ajung să apară. Ca şi cum n-ar fi de ajuns, le vând pe nimica toată, trăiesc ca un paria, uite-te şi tu, priveşte atent. Explică-mi, te rog, ce se ascunde în atitudinea ta vizavi de mine ? Imprudenţă, amatorism, rea-voinţă ? Ce ?

MUZA: Linişteşte-te te rog şi nu trage concluzii pripite. Nu se ascunde nimic altceva în afară de o lipsă acută de timp. Sunteţi prea mulţi, v-aţi găsit cu toţii străbătuţi de fiorul creaţiei, de unde atâtea muze ? Te-ntreb, de unde ? Facem ore suplimentare, ajungem într-un hal de uzură încât nu ne mai recunoaştem dimineaţa în oglindă, ne-nlocuim una pe alta, nu sunt rare cazurile în care trebuie să ne ocupăm simultan de doi, trei, ba chiar de patru ca tine. Şi-n plus de asta, nu ştiu ce-aveţi, mai toţi scrieţi noaptea.

SCRIITORUL: Am să te rog să nu mă incluzi, simplist şi reductor, în marea masă monocromă şi ternă a…

MUZA (întrerupându-l şi tresărind în fotoliu, vizibil pişcată): Uite, vezi ? Eşti vanitos. Toţi sunteţi orgolioşi, mult prea orgolioşi. Fiecare dintre voi crede că e un clasic în viaţă, un fenomen al tocului şi hârtiei, toţi vreţi tiraje fabuloase, premii, şedinţe de dedicaţii cu cozi interminabile, traduceri în toate limbile, adaptări pe marile ecrane, vă visaţi în manualele şcolare… Tu nu ştii că gloria unui mare scriitor e postumă ? (Uitându-se în jur): N-ai nişte fistic ?

SCRIITORUL (lăsându-se siderat pe spătarul fotoliului): Fistic ? Fis-tic ? Ignobilo, îmi arunci nonşalantă că fără ştirea mea te-mpart cu alţii, pulverizezi fără cea mai mică remuşcare mitul instituţiei sacrosancte a binomului nostru, indisolubil şi complice, mă faci să sufăr mai adânc decât în ziua în care am descoperit că nu există Moş Crăciun, şi tu ? Îmi prăbuşeşti cariera, viaţa, şi gândul îţi zboară la banale mizilicuri aperitive ? Cum poţi să fii atât de prozaică ? Atât de… atât de gastrică ?

MUZA (aruncându-şi privirea decepţionată în gol): Pfft. Vai, câtă ingratitudine ! Cât egocentrism ! Eu calc cu bună-ştiiinţă peste principiul inviolabil conform căruia o muză nu se arată niciodată scriitorului pentru că trebuie să ramână spirituală şi imaginară, vin totuşi – ai remarcat, nu ? – cu sufletul la gură ca să te susţin în acest moment de profundă detresă şi tu ? Ai poate impresia că Ganesh însuşi ia poziţie de drepţi când pocneşti tu din degete ? Că însăşi muza ta e cel mult o karmă obedientă, un obiect maleabil şi dispensabil şi în faţa căreia curtoazia e o cheltuială inutilă ? Mvai, aşa ceva…

(Scriitorul se ridică şi cu paşi increduli părăseşte încăperea îndreptându-se spre o cameră adiacentă, bombănind ceva neinteligibil. În acest scurt răgaz muza se ridică şi aruncă o privire peste opera în curs a scriitorului, frunzărind rapid câteva pagini, clătinând din cap şi sâsâind a decepţie, după care se reaşează în fotoliu înainte ca scriitorul să reapară ţinând în fiecare mână câte un bol: unul plin cu fistic, celălalt gol, pentru coji. Le depune excedat şi neglijent pe măsuţă şi-şi reia locul în fotoliu).

SCRIITORUL (îndemând muza cu palma): Poftim. Serveşte.

MUZA: Corect ar fi serveşte-te. Iar elegant ar fi te rog, serveşte-te. Eşti conştient măcar de timpul enorm pe care-l pierd deja paliind gravele tale lacune ? Să ştii că nu mai pot. Nu mai pot, zău, mă sufocă spleen-ul, sunt la limita căderii nervoase, a breakdown-ului, înţelegi ? Rolul meu e să te şlefuiesc, să te cizelez, să te (schiţând gestul) ca-na-li-zez, să te port imponderabil către zenit pe aripile inspiraţiei, în schimb văd că trebuie să-ţi servesc de ghid gramatical şi de bună-purtare şi pe deasupra şi de ţap ispăşitor. Oricât aş fi de răbdătoare, nu se poate, nu, e peste puterile mele, nu, nu… chiar…

(Moment în care peste protagonişti se lasă o tăcere apăsătoare, tristă penru muză şi oarecum culpabilă pentru scriitor, linişte întreruptă doar de degetele celor doi scurmând prin bolul cu fistic, de ronţăit şi de zgomotul cojilor aruncate în celălalt bol. După câteva minute bune, tăcerea e întreruptă brusc de scriitor) :

SCRIITORUL: Hotărât lucru, zeii ! Oh, zeii ! Zeii sunt impotriva mea. Soarta e crudă, ziua nefastă şi momentul funebru. Aş spune chiar macabru. Poftim, pănă şi fisticul mi-e protivnic, jumătate din nucile astea nu sunt crăpate.

MUZA (intrigată, cu un gest repulsiv): Şi ce faci ? Le pui la loc ?

SCRIITORUL (surprins, aproape fără glas): Păi ce să… ?

MUZA (de-a dreptul dezgustată): Vezi ? Ce-ţi spuneam ? Unde-ţi sunt manierele ? Dac-ai fi elevat, dac-ai fi cavaler, le-ai arunca împreună cu cojile. Dar nuuuu. Şi ştii ce ? Am să fiu francă. Nici măcar zgârcit nu ştii să fii, pentru c-ai căuta un cleşte. Eşti superficial. Superficial şi pe deasupra suficient. Suficienţa, vezi ? Asta compromite iremediabil prea puţinul talent pe care-l ai. (Resemnată): E clar, nu suntem făcuţi unul pentru altul…

SCRIITORUL (roşu de iritare): Eşti cinică, eşti sarcastică, eşti inumană, eşti o bestie lipsită de sentimente, eşti o pastişă, eşti ilicită, eşti.. eşti… eşti clandestină ! Ah ! (Ducându-şi dosul palmei către fruntea aplecată şi suspinând, precum în filmele mute ale debutului de secol trecut) : Şi când te gândeşti că n-am nici cui să te reclam !

MUZA: Ia, gata, lasă, revino-ţi. Spune-mi, te rog, înlătură-mi acest dubiu care mă roade. Ivoriu-Hanibal P. Crenguţă e pseudonimul tău literar, sau… ?

SCRIITORUL (mină demnă, mimând ştergerea unei lacrimi imaginare): Nu, dragă, e chiar numele meu întreg. Identitatea mea civilă adevărată, literă cu literă, dezvăluită publicului larg. Eu nu vreau să eschivez popularitatea şi gloria pe care le estimez meritate, nici să mă ascund de critici într-un chip atât de laş, precum Molière, Truman Capote sau Orwell. Dar de ce…

MUZA (confuză, către sine şi cu o voce aproape şoptită): Ah, vai de mine şi de mine, înseamnă că am greşit adresa, vai, ce melanj nefericit, ce imbroglio jenant, ce lapsus grotesc, ce gafă impardonabilă ! Sunt surmenată, epuizată, e clar… Îmi trebuie câteva zile de vacanţă, altfel nu e chip… (Către scriitor, dregându-şi vocea şi ridicându-se brusc): Nimic, lasă, mai vorbim, trebuie să fug, am o treabă urgentă, nu te superi, da ?

SCRIITORUL (disperat): Cum ? Şi-mi dai mie lecţii de bună-purtare ? Pleci ? Dezertezi ? Tocmai acum, după ce m-ai devalorizat până la dezumanizare, când eu te-am chemat, te-am invocat fierbinte ca să mă ajuţi ? Mă abandonezi cu dispreţ soartei nemiloase ? Pe mine ? Am să mă sinucid, să ştii ! Ai sa mă ai pe conştiinţă, aşa să ştii !

(Muza iese grăbită pe uşă, scriitorul se repede la birou, cotrobăind prin sertarele pe care le aruncă rând pe rând de-a valma pe parchet pănă găseşte un revolver pe care-l duce la tâmplă. Ia o poziţie magistrală, bâiguie un adio puţin teatral şi apasă pe trăgaci. Arma refuză să se descarce. Repetă gestul de câteva ori, precedat de fiecare dată de acelaşi adio până ce, învins, se prăbuşeşte în genunchi, izbucnind în hohote de plâns isteric. Muza reapare pe jumătate în pragul uşii).

MUZA (distrată): Superficial, ţi-am spus că eşti superficial. Pfft, ai ratat până şi o ieşire cât de cât demnă. Talentul, mon cher, talentul… Ascultă-mă pe mine, ar fi timpul să te apuci de o meserie onestă, nu crezi ? Hai, am fugit, pa ! Pa !

SCRIITORUL (afon): …

(Lumina se stinge treptat în timp ce cortina se lasă încet-încet peste scriitor, care izbucneşte din nou în hohote de plâns).

Anunțuri

61 comentarii

  1. oh da. oamenii de stiinta britanici au descoperit ca 76, 43 % dintre muze aleg fisticul cand li se ofera universul, 13, 01 % bifeaza, din politete, si universul, iar restul, pana la marja de eroare, solicita clauze contractuale din care autorul iese viu si nederaiat doar cu suport logistic de origine oculta.

  2. Sigur. Doar ca asta e o analiza punctuala. Un studiu longitudinal, prospectiv arata ca procentul muzelor care aleg fisticul variaza direct proportional cu cursul acestuia din urma la bursa de le Londra.

  3. pe mine strict personal ma oripileaza capitularea lasa a autorului in lupta cu fisticul, presupun ca pentru atari situatii s-a stipulat suspendarea drepturilor civile, cu exceptia dreptului inalienabil al autorului de a primi un bol cu fistic in cap.
    acum, nu c-as dori sa furnizez for free idei si pe numarul din februarie gentlemenilor de la octombrie rosu, dar am oarecare emotii in legatura cu securitatea informatiilor strategice in domeniul productiei de fistic pe cap de muza. si daca le-au spart, ar putea fi ei, oare, persuadati sa sparga si fisticul mai greu de cap? ofer lobby gratios pe langa procuratura pentru un deal reciproc avantajos.

  4. Noemi, scriitorul nu capituleaza deloc în lupta cu fisticul. Daca ar fi capitulat, atunci ar fi trecut subit la altceva: rosii, o conserva de heringi în sos picant, choucroute, fish and chips sau frunze de coca. Daca încerci sa patrunzi în strategia personajului, ai sa vezi ca, punând nucile (drupele) de fistic necrapate înapoi în bol, el consimte tacit la un armistitiu temporar cu natura protivnica. Simtim însa, ca în tablourie lui Hopper, ca ceva se va întâmpla. Nu stim ce, vrem însa alt deznodamânt decât prea cumintele „lasa, ba, le pastrez, ca nu se stie când o sa am nevoie”.

  5. nu capituleaza, doar incheie un armistitiu defensiv cu drupele care-i surmonteaza vlaga, ca sa le uite in bol pana la viitorul cutremur . poate pica si se scoate, ca in tablourile lui picasso, unde putem vedea, de ce nu, chiar si fistic.
    sa inteleg ca va urma si jumatatea salbatica ?

  6. Nu stiu, salbatica sau pragmatica, resemnata sau transanta, banuiesc ca e lasata la latitudinea cititorului. N-am citit chiar toata opera lui Ioan Craciunescu-Fagaras, însa pâna acum n-am cunostinta de existenta unei moitié sauvage…

  7. Felicitari pentru articol!

  8. oricum, scrie delicios acest brave homme:)

  9. E un om destul de atasant.

  10. Multumesc chirurgueiobezitatii, chiar daca pâna acum nu mi-am pus ghiul la pipota.
    Multumesc felicitarilor, se-ntelege.

  11. Alexandre, mie nu-mi dă pace deloc o altă nelămurire, anume cum sună trei puncte de suspensie scoase de un scriitor afon pe nume Ivoriu-Hanibal P. Crenguţă. Pe bune, am epuizat toată colecția de sunete a lu’ British Library, pur și simplu nu reușesc. Dacă poate cineva să convingă un scriitor cu acest nume să presteze chestia asta și să-l înregistreze (poate ar fi util să repet că mă refer la cele trei puncte de suspensie emise de un scriitor afon și nițel emo, numit Ivoriu-Hanibal P. Crenguţă, să n-avem vorbe), și-ar asigura recunoștința unei babe.

  12. Petronia, suna ca „a”-ul unui guvid care realizeaza brusc c-a uitat sa se-ntoarca acasa cu refluxul. Chestie care pentru el e ca ultimul metrou. Se uita la ceas, se uita în jur si scoate, mirat un „a” de trei puncte. N-are Albionul asa ceva în colectia lui de zgomote.

  13. Păi înseamnă că British Library are o lacună gravă, pentru că au toate condițiile (metrou este, reflux este, guvid trebuie să fie, că ăștia sunt mii de subspecii și se găsesc peste tot) și totuși canci sunet. Am tras British Library de urechi și i-am strigat un autoritar „pașol na turbinca și scoate album cu guvidul!”. Aștept răspunsul lor, deși nu m-aș mira să mă roage să fac eu chestia asta, că o să-mi fie etern recunoscători, în numele științei, etc., etc., statuie.

  14. „Înaltă, zveltă, hieratică, desculţă, îmbrăcată într-o rochie oranj lungă până la glezne, păşeşte incert, îndreptându-se către scriitor.”

    mda, pro-maestre fagaras, joc scenic, buget mare, clisee, rezultat nul.
    ti-as zice, sqiuzmi, de ce nu incerci odata si invers, ia mai da-o-ncolo.
    o miuza micutza.
    dupa micul dejun. imbracata in jeans pana la buric. pe tocuri zvelte. fara fasoane. ceva ideal, nu chestii rupte din realitate ca in textul matalutza.

  15. Pentru ca nu sunt reporter la Libertatea si la CanCan, ‘mne Droopy.

  16. Petronia, ai uitat sa spui si „davai ceas !”. Guvidul ala avea ceas, Petronia.

  17. ba esti, ca mi-ai stâlcit numele expre, hehe

  18. Daca-ti stâlceam numele, te-as fi chemat Drepanocitoziu sau Urma Scurma Thurma, sau garroz sau eis-zwei-frei.
    Deci nu.

  19. ai si facut-o. deci da. e ignobil. te-ai demachiat.

    si te sfatuisem numa’ de bine. cica fistic. aidi sa fim seriosi.

  20. Unu: eu nu ma machiez, în ciuda vârstei mele de baobab am un ten foarte proaspat.

    Doi: de ce ma sfatuiesti pe mine si nu pe autor, direct ? Eu am dat un copy-paste.

    Trei – inter nos – fisticul mi se pare o gaselnita buna: nucile de macadamia sunt prea scumpe si oricum decojite gata, ca si cashew nuts. Iar arahidele – ori decojite la fel, ori toate închise ferm în cochilia aia. Ce mai ramâne, domnule Walter Gropius ?

  21. un drajeu fin, o nuca verde murata, un mini-castravete piperat, un varf de cutit de opiu de Dalat, o scobitoare, o saltea relaxa, un trenuletz electric… si cate si mai cate domle.

    si Walter Gropius e tot ingnobil, sa stii. nu te-a invatat la dirigentie?

  22. Pai domnu Propriu Procopiu Oprobriu T. Ipratropiu,
    Gropius e nobil si ignifug, nu ce spui dumneata.
    Pe urma, vad ca e o piesa, nu un werstern nici un Arsène Lupin, sa umble aia cu scobitoarea, trabucul sau cu otrava la purtator. Nu fi deconstructivist, zau asa.

  23. ma epatezi. deci nici la voi nu se facea dirigentie.
    acuma ma duc sa-mi fac un musetzel, da’ te ascult cu cealalta jumatate de ureche. despre care piesa ziceai ca era vorba?

  24. asa, am revenit.
    deci ‘mneata vezi o piesa. sau piese.
    piese vezi asa in general, sau in fiecare zi? mai mult dimineata. aha. si seara? asa. dupa masa sau inainte de masa?
    bun, cam cate piese pe zi? oooh. interesant…
    semneaza aici si o sa dam la analize.
    data viitoare cand vii la consultatii sa nu mai intri peste rând pretinzand ca esti francez. aici nu facem discriminari. francezii o fi si ei oameni. treci pe la casierie si nu uita. ca iti doresc o zi buna. o noapte buna si chiar o dupa-amiaza umpic dupa amiaza.

  25. Deci morala fabulei în proză e că muzele-s curve. Pentru această hermeneutică extrasă cu greu din Groapa Marianelor (noroc că am certificat de scafandru special) aștept o cisternă de vin. Dar, Alexandre, misiunea ta nu s-a încheiat. Ia și caută prin arhiva unde ții scrierile domnului Făgăraș și vezi dacă toate muzele-s așa sau numai alea amatoare de fistic. E oarecum crucial, sper că ești de acord.

  26. Petronia, eu n-am înteles din piesa ca muza ar fi amatoare de fistic. Asta unu. Pentru ca fisticul e o încercare. O proba. Ea manânca fistic (ca doar e comestibil) asteptând sa vada daca se discrediteaza sau nu scriitorul. Doi: scrierile domnului Fagaras sunt si despre alte subiecte, nu neapareat despre alti scriitori si nu neaparat punând în scena (sau în poezie) alte respective muze. Deci inverificabil.

    Nu m-as pripi sa trag concluzia ca muzele sunt curve. Altfel, si casieritele si asistentele sociale consilierele financiare si antrenoarele si profesoarele de clarinet bas tot curve ar fi, chestie care poate altoi prea mult ADN.

    Dropsus,
    Cine se da francez ? Am comentat eu cu jemapel si silvuple si bonsoar meosio ? Nu. Pe urma da, piesa vad. De fapt piesa confirm ca citesc, finca asa vad si în titlu. Lecturând textul, confirm. E piesa. Ce sa fie ? Nu e subansamblu, e piesa. Nu utilaj. Nici sceneta, fiindca nu ne uitam la adaptarea pe micul ecran. E piesa. Vorba lui Ion Baiesu: Nu e duet, draga, e balet ! Asa si noi. Nu e epigrama, e piesa. Nu sunt cuvinte-ncrucisate, e piesa. Nu e tango, e piesa.

    Ce dupa-amiaza îmi urezi în creierii noptii ? Nu te mai da emigrant cu nu stiu ce fus orar decalat meridional si paralel.

  27. am putea zice ca dupa cum noaptea are creieri, asa nici muzele nu sunt curve. si totusi, petronia a pus punctul pe ji. suspiciunea ei vizeaza seva istoriei artei scrisului. de pilda, muza lui homer era oarba? întrucâtva? oaresicum? nu stim.
    desi nu sunt decat doua posibilitati, la fel de probabile, vom analiza aici numai una. pe cea mai plauzibila: muzele nu exista.
    rezultatele analizelor se pot ridica intre orele 23 si 07. plata se poate face prin concurs. cand iesiti, salutati frumos secretara si transmiteti-i ca poate sa vina acum cu cafelutza aia promisa intr-un moment revelator.

  28. Drobiu,

    Ba exista. Muzele. Sigur ca nu sunt curve, nu de altceva, dar n-au pesti. Adica au, dar câte unul auriu pe cap de muza, într-una bucata bol, undeva în salon. Atât.

    Doi: de unde scoti tu ca preacurvia e o activitate decerebrata ? Pardon, tinere, dar te-nseli.

  29. te pardonez, ca esti june si ambetat de muza.
    iar ca semn al marinimiei noastre, iti acordam dreptul sa scrii cu stânga „dropiu” –nu „drobiu”– de 33 de ori la ceasul serii. asta o sa-ti si scoata din cap ideea subliminala de „drob” deci o sa duca la o diminuare progresiva a gabaritului excesiv pe care il afisezi cu mândrie in poza.
    consultatia asta de dieta ti-o acord gratuit. ei lasa, ne permitem. la iesire o vezi pe secretara de care ti-am vorbit. nu, nu aia. cealalta. cea care vorbeste la telefon cu amantul. da, aia mai sexy. spune-i te rog textul cu cafelutza. cu farmec, asa ca in baletul dlui fagaras-craciunescu. ioan.

  30. Archaeodropius,

    Nu e o idee subliminala, e o idee estivala.
    Si nu e balet, e cuplet.

  31. maestre, te declar incorijibil
    si ader la „liga scribilor onesti impotriva muzelor oarbe surde amnezice & co”. dealtfel ma si sinucid. am mai facut-o. si o s-o mai fac ori de cate ori e nevoie. lupta de uzura continua.

  32. Entropius,

    De ce nu aderi tu la liga caligrafilor integri ? Cu ocazia asta te eliberezi de constrângerea prezentei unei muze. Te „affranchizezi”, ca sa zic asa. Chestie care are un alt avantaj: nu te obliga sa te tot sinucizi asa, netam-nesam. Câte vieti poti sa ai si tu ? Pisicile, care vorb-aia… n-au nici ele decât vreo noua, maximum. Mai pastreaza si tu un joker în mâneca, se-ntâmpla sa vrei din când în când sa-ti schimbi viata, sa tragi linie si sa iei un nou start. Daca nu mai ai cu ce, cum faci ? Fii econom, fii prevazator !

  33. tinere, dar luna de ce nu cade pe pamânt?
    mai bine admite ca nu intelegi nimic. nu doare.
    auzi ‘mneata vorba, „affranchizezi”. barbarule. galezule. overniatule.

  34. ah, am uitat una: integristule

  35. Tinere domn, traiesti cu idei preconcepute. Luna cade pe pamânt, destul de frecvent dealtfel. În cadere, devine semiluna. Din cauza coeficientului de frecare când intra-n atmosfera, sau din cauza fragmentarii în doua la impactul cu solul.

    Asa. Si nu sunt integrist, sunt integral. Sesizezi nuanta ?

  36. ca nu mai am nicio speranta cu dumneata e una, dar ca vrei sa induci in eroare tinerele doamne aici presente, e cu totul alta. ele vor luna de pe cer si uite unul care le zice ca de fapt luna cade singura si chiar „destul de frecvent”. deci n-ar fi nevoie de falsi cavaleri care sa le-o promita. pai cine domne sa mai minta frumos ginta feminina? vrei sa distrugi si ultima sursa de poezie desueta, examenul oral al oricarei povesti de dragoste? sa reduci totul la proba practica?

  37. drupios,

    Îngaduie-mi un mic update: Luna, de când au calcat-o americanii-n picioare, n-o mai vrea nici o Gina Feminina.

    Nici câinii nu mai latra la ea.

    E asa de last tuesday.

  38. hei,ce piesa 🙂 muza e de vina

  39. Posibil, Elza, foarte posibil.
    Vinovata de ce ? 🙂

  40. june cetatean, iar te prind ca umbli cu mituri si iluzii.
    povestea cu americanii care au fost pe luna este un fals. s-a dovedit ca totul a fost montat.
    pune-te la curent te rog, branseaza-te cu cordon si transformator adecvat, nu mai raspandi stiri false si lasa luna in pace acolo pe cer, sa viseze la ea cine spuneam ieu mai sus. ne-am inteles?

    iti dau si referinte precise, noi aici lucram stiintific nu cu zvonuri si bârfe: biblioteca din Sydney a pus toate cartile despre Armstrong la raionul „fictiune”. adica aiureli. halucinatii. da?

    ieti nah:

    http://www.smh.com.au/sport/cycling/when-fact-becomes-fiction-manly-librarian-grabs-headlines-around-the-world-with-lance-armstrong-sign-20130121-2d22k.html

  41. Domnu’ Ectropius,

    Ce să vă fac, înţeleg că nu vă convine vouă ăstora, sburătorii alexandrini old school că demuazelele nu vă mai cer Luna (e purtată, dragă, e la mâna a doua, mă vezi tu pe mine făcând shopping la Taica Lazăr ?). Intraserăţi într-o anumită rutină, cunoşteaţi subiectul, vă era lesne. Acum, că vă cer poşete Vuitton, nu mai ştiţi pe unde să scoateţi mâneca. Io ce să fac dacă ăia s-au dus cu racheta să ţopăie-n deplasare şi să lase urma de bocanci acolo ? Vezi, nu umblu cu mituri, umblaţi voi cu mistificări, cum că ar fi aterizat într-o groapă cu nisip, chestii din astea.

    Pe urmă, bibliotecari din ăştia care aranjează cărţile după culori şi dimensiuni sau care la ficare trei luni mută mobilele prin casă nu sunt fiabili. Pun pariu că o să mute cărţile cu Armstrong nu la raionul trompetişti, ci la ăla de sticlărie. Tu te iei după ăştia ?

  42. nu esti serios si nu te pricepi. tu credeai ca Armstrong a fost primul om pe luna si tot bati apa in piua cu asta. nu vrei sa vezi evidenta.

    afla atunci ca pe Armstrong l-au lansant in jurul lunii, a facut si el cateva ture pe-acolo. de-aia i s-a lipit porecla „Lance”, adica deh, l-au lansat in cosmos, din engleza, nu te pricepi tu, lasa-ma pe mine sa-ti explic.
    de acolo îi vine si cealalta porecla, de „ciclist”. da, pentru ca a facut ciclii in jurul astrului. dar n-a calcat el pe-acolo, sa fie clar.
    ti-e limpede, acuma, sper. vezi ca biblioteca aia din Sydney bate speculatiile folclorice. ce vuitton, ce sticlarie, ce glagorie? fictiune, domle! gogosi umplute!
    si apropo de gastronomia sumara, mai astept mult cafelutza aia?

  43. Nu, domnule siropiu,
    L-au poreclit Lance de la vârf de lance, avea el o minte ascutita la tot felul de matrapazlâcuri, de-aia. Ciclist, nu stiu, poate ca avea ocheliari când era mic sau ciclul vietii i-a impus salturi mortale, vorba lui Pittis.
    Cafea vrei, da’ dulceata unde e ?

  44. opa, ai nimerit-o ca nuca in perete cu siropiu. asta e un tip cam ciudat, a venit la mine si m-a luat pe departe, ca cine e tipu’ musiunustiucum care i se adreseaza dubios, ca de unde, ce ce hram poarta. eu n-am vrut sa-i spun, dar m-a obligat. acuma te cauta si e înarmat. imi pare rau.
    dulceata o fi pe-acolo, intinde mana si fugi cu ea incoace inainte sa apara siropiu. nu borcanu’ ala zaharisit, nooo. ala cu eticheta manuscrisa, cirese amare si coaja de lamaie. asa, si vazi ca nu merge soneria, dar sa tipi tare cand te musca george danezul, ca sa fii sigur ca aud. sa nu te superi, ca asa e el, mai danez.
    sau se scrie „maidanez”?

  45. Don’ stropiu,

    Zi-i domne omului aluia unde sa vina, sa nu piarda vreme cautându-ma pe nu stiu unde.

    Am o mica datorie la el, îi fac safteaua.

    A propos, ca raspuns la-ntrebarea ta: se scrie „maidansez”.

  46. domnule musiu,
    inteleg ca il cunosteai pe dnul siropiu de vreme ce îi erai dator. ma intreb de unde si pâna unde. ce legaturi ai cu lumea asta interlopa. nu te ingrijora insa, daca ai datorii, chiar si mici, se rezolva. iti trimitem fiscul. in schimb, sa ne trimiti cat mai repede borcanul cu dulceata promisa. linguritza avem.

  47. Domnu drop you,

    Confunzi interpolul cu interlopul.
    Si n-ai înteles. Cafeaua o dau eu, dulceata o dai tu.

  48. nici vorba. cafeaua s-o aduca secretara, cum ne-am inteles mai sus.
    dupa cum stie toata lumea, de fapt nu cafeaua e pirueta situatiei ci adusul cafelei
    aburul cafelei
    discutia cafelei
    vorbele dulci adaugate
    zatzul si, la urma urmei
    erzatzul cafelei.
    o filozofie de ibric, coane.

  49. La care subscriu. Să mai adăugăm prăvălia armeanului, râşniţa de alamă, jurnalul, moliciunea sofalei, portelanul de Meissen, clinchetul linguriţei, dulceaţa, carafa cu apă rece şi pariurile asupra lungimii fustei secretarei.

  50. sper ca nu ve veti gasi o secretara niciodata…

  51. Ah bon ? De ce ?

  52. 🙂 🙂 🙂
    daca asta e morala fictiunii, atunci pazea, ca vine morala moralei. aim verii sorii, dar absolut toti copiii o stiu si o cânta. de la ei am invatat-o si noi:
    http://fr.wikipedia.org/wiki/La_Rirettel
    cu varianta a doua de final, bineinteles.
    verii sorii indiid

  53. uf, verii verii sorii, ăgein
    http://fr.wikipedia.org/wiki/La_Rirette

  54. Domnu Droniu,

    Ma simt nevoit sa supralicitez.

    http://chansonspaillardes.org/

    La vraie morale se moque de la morale (Blaise Pascal)

  55. sa revenim. ca sa fim bine intelesi, secretara e persoana care tine secretele. nu ne intereseaza ce cred altii, doar precizam ca noi avem afaceri secrete cu secretarele si nimic mai mult. relatii de serviciu. secret. (da M, vin imediat, mai am de scris doar comentariu asta, ma scuzi, da?) asa, unde am ramas. e secret.
    bun, dar ce ziceam noi mai sus era chestia aia cu cafeaua. mai precis cu adusul cafelei. ei bine, la miscarea asta noi o preferam pe Charlize oricarei secretare:

    desi, in mod paradoxal, ne surprindem zâmbind si la copia ei infidela:
    http://www.meltybuzz.fr/florence-foresti-parodie-la-pub-dior-avec-charlize-theron-a141315.html

  56. Drobiu (vrajitorul din) ooZ,

    Secrétaire-ul e régence.

    Commedia dell’arte, cum ar veni.

  57. ooo je suis tombee sur les temps d’or des perles d’or 🙂
    si acu’. dac-am iesit in strada derutata de Florence, intreb si io: de quoi s’agit-il ici &enfin, m. Fagaras?? :)))………………………

  58. Eh bien justement, du dilemme qui ronge l’homo sapiens postmoderne: être blasé ou s’étonner constamment.

  59. ooh, dit-elle en rongeant un fruit de mango, les deux a la fois. mais a tour de role…
    🙂

  60. Felicitari pentru articol!

  61. tine orice secret duduia


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s